World Trade Center

Cea mai scandaloasă rochie din lume, expusă la Londra: Clienţii au fost şocaţi

O rochie care costă doar 5 lire sterline, pusă la vânzare într-un magazin de chilipiruri din Londra, a provocat un scandal uriaş.
Mai mulţi clienţi ai magazinului Chrisp Street Market din Poplar, East London, au descoperit uluiţi o rochie de numai 5 lire sterline care avea imprimat un desen explicit cu atacurile de la World Trade Center, din 11 septembrie 2001, în care au murit 3.000 de oameni. Desenul reda exact momentele în care avioanele se izbeau de clădiri, precum şi flăcările imense care au cuprins Turnurile Gemene.

Lisa Dean, în vârstă de 45 de ani, de profesie hair stylist, 45, a declarat pentru London Evening Standard că fiul ei de 17 ani, Stuart, a fotografiat articolul vestimentar în timp ce se plimba prin magazin împreună cu prietenii.
"Cred că este o lipsă de respect faţă de oamenii care au murit atunci, e ca şi cum moartea lor a devenit o tendinţă de modă. Din punctul meu de vedere, cine a făcut rochia sau cine o poartă este de acord cu ceea ce s-a întâmplat atunci. E dezgustător. Oricine ar purta aşa ceva ar avea mari probleme", a spus femeia.

"De când am postat-o pe Facebook, o mulţime de oameni au scris că se vor duce acolo şi vor cere să fie scoasă din magazin. A provocat multă supărare.
Cine ar purta aşa ceva?"
, a mai spus Lisa Dean.

Sean Gower (35 de ani) locuieşte în cartier şi e uimit de această descoperire: "E foarte ofensatoare. În Turnurile Gemene au murit şi cetăţeni britanici. Aşa ceva nu ar trebui scos la vânzare. Nici nu ar trebui produse astfel de lucruri", a declarat el pentru The Sun.

Speriat de reacţia opiniei publice şi de interesul presei, patronul magazinului, Jaspir Bhatti, în vârstă de 44 de ani, a spus că nu şi-a dat seama ce desen este imprimat pe rochie şi l-a înaintat unui reporter de la The Sun pentru a-l distruge.
El crede că articolul a făcut parte dintr-un lot de haine ieftine cumpărat de la un en-gros, dar furnizorul susţine că nu a vândut aşa ceva, relatează cotidianul britanic Daily Mail.


Foto: Daily Mail
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 Octombrie 2016
 

Comentarii (6)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Gogu de la cazane pe 19 Oct 2016, 22:00
    Robert/Stavarache

    @Robert/Stavarache - Fiecare face ce vrea, nu? Atunci ce spui daca eu fac o rochie pe care pun fata mamei tale langa un desen cu un corp de femeie in pozitii indecente? E adevarata libertate, nu? Doar nu te superi din atata lucru, nu esti incuiat, nu? Nu-ti place, nu cumperi. Robert: Apropo de mortile de la Hiroshima: nu cred ca o tricou pe care sa pui o poza cu orasul imediat dupa bombardament ar fi bine primita in Japonia. Sau orice altceva din ce-ai insirat acolo. Nu spune nimeni ca n-au murit oameni si acolo, dar hai sa nu ne batem joc de memoria lor purtandu-le imaginile ca pe niste desene abstracte, Stavarache: Sean Gower este un el, nu o ea...

    1
    0

  • Mircea pe 19 Oct 2016, 20:32
    Aducere aminte

    Nu s-a gandit nimeni ca e un motiv de aducere aminte pentru "grozavia" care s-a petrecut ? Si pe care nu avem voie s-o uitam niciodata ?

    0
    1

  • eu maa pe 19 Oct 2016, 13:39
    mda

    imi fac un tricou cu unii care ard in flacari, scriu "colectiv" apoi pun si un like ... ca spune un prost mai jos ca-s liber sa fac ce vreau! .. ma intreb cam cati apreciaza tricoul traversand bucurestiul

    3
    3

  • eu maa pe 19 Oct 2016, 13:31
    mda

    daca s-ar fi intamplat peste vreo 50 de ani poate n-ar fi fost vreo problema, pentru ca celor tineri nu le prea pasa de obicei de bunici sau strabunici, dar e prea devreme... (apropo de cele 2 comentarii de mai jos) pai daca ar fi fost ma-ta in turn la ultimul etaj facand semne cu disperare cu batista, si vazand acum caterinca aia de desen, ce-ai spune? ai mai gandi asa?? ma gandesc ca designerul a fost un arab.. dar ca sa spui ca e liber sa faca ce vrea, esti prea prost!

    2
    4

  • Stavarache pe 19 Oct 2016, 12:55
    O lume foarte retarda

    Adica, e la moda sa porti cu che guevarra si cu Stalin , care au ucis milioane de oameni prin infometare si violenta, dar daca pui cu turnurile gemene, e o nebunie. Wow. La care mai vine si proasta aia de Sean Gower si spune ca " acolo au murit si cetateni britanici". Adica pt tine n-ar fi fost problema daca nu ar fi murit cetateni britanici? O lume foarte proasta. Bravo lor. Sa faca designer-ul CE VREA VIATA LUI. Nu iti convine, nu cumperi.

    9
    4

  • Robert pe 19 Oct 2016, 11:41
    lume incuiata la cap

    Oamenii sunt extrem de incuiati la minte chiar si in tarile cu traditie democratica. Fiecare face ce vrea, cui nu-i place sa nu se uite si sa nu asculte, asta e adevarata libertate. Fac atata caz ca au murit 3000 de oameni pe pamant american. Cati oameni au murit la Hiroshima si Nagasaki? Cati oameni au murit la Dresda si in alte orase din Germania cand fortele aliate au bombardat intentionat cartiere rezidentiale? Cati oameni au murit in Vietnam si in multe alte operatiuni militare americane? Cati oameni au murit cand au inarmat ilegal forte de gherila din diferite tari? Ei (americanii) nu au avut niciun razboi pe teren propriu, chiar si acum atzatza situatia cu Rusia pt ca la o adica noi vom fi teatrul de razboi si nu ei.

    14
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod