Sărbătoreşte Ziua Europei printr-un concert de muzică simfonică

AFI Palace Cotroceni va celebra pe 9 mai Ziua Europei printr-un eveniment special – un concert simfonic susţinut de Bucharest Simphony Orchestra, de la ora 17:30, în zona patinoarului.
Cei prezenţi în mall-ul din Cotroceni vor asculta în cadrul concertului de muzică clasică melodii din repertoriul european, interpretate de către Bucharest Simphony Orchestra, iar apoi vor putea urmări un număr de patinaj artistic realizat de patinatorii Asociaţiei Clubului Sportiv EduSport.

Concertul se va încheia într-un mod festiv, cu imnul Uniunii Europene, respectiv Simfonia nr. 9 – Odă Bucuriei, compusă de Ludwing van Beethoven, şi cu un foc de artificii, toate având ca scop prezentarea către public a culturii europene şi a creaţiilor acesteia.

Printre melodiile de care se vor putea bucura vizitatorii AFI Palace Cotroceni se numără Nunta lui Figaro (W.A.Mozart), Vals Trist (Jean Sibelius, Finlanda), Intrarea în Alba Iulia (E.T.Olah, România), Dansul ritual al focului din “El Amor Brujo” (M.
de Falla, Spania) şi multe alte opere cunoscute, interpretate de către zeci de artişti instrumentişti sub bagheta faimosului dirijor francez Benoît Fromanger.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod