Pilula de a doua zi nu funcționează la femeile grase

Pilula de  doua zi produsă de compania franceză Norlevo ar putea fi ineficientă în cazul femeilor obeze, după cum scrie BBC, citând un studiu de specialitate și un comunicat al companiei

Pilula de  doua zi produsă de compania franceză Norlevo ar putea fi ineficientă în cazul femeilor obeze, după cum scrie BBC, citând un studiu de specialitate și un comunicat al companiei farmaceutice.

Norlevo, produs de HRA Pharma, s-a dovedit mai puțin eficientă în cazul femeilor care cântăreau mai mult de 75 de kg, și ineficientă total în cazul femeilor care cântăresc peste 80 de kg. Se presupune că grăsimea absoarbe substanța activă din pilulă și astfel ajunge în sânge o cantitate insuficientă pentru a-și atinge scopul, acela de a preveni sarcinile nedorite.

Descoperirea a fost făcută în cadrul unui studiu derulat de Universitatea din Edimburg, începând din 2011, asupra ingredientului principal din pilulă, respectiv levonorgestrel.

Studiul arată că femeile obeze care folosesc pilula contraceptivă de urgență au de patru ori mai multe șanse să rămână însărcinate în ciuda acestui tratament, decât femeile care au o greutate normală. Autorii studiului au recomandat femeilor obeze să folosească metode combinate de contracepție în astfel de cazuri, să nu se bazeze doar pe pilula de a doua zi.

În SUA medicamentul face deja obiectul unor studii pentru revizuirea prospectului, iar cei care au descoperit această situație spun că a fost o surpriză și pentru ei să afle că ingredientul principal e lipsit de eficiență.

Asta a făcut lumea științifică maai atentă și la celelalte pilule contraceptive. Compania producătoare a anunțat că își va revizui instrucțiunile de folosire din 2014.

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod