În așteptarea ursitului


Treaba asta cu visatul ursitului în noaptea de Bobotează mi-a amintit de o discuție avută cu un tip acum ceva timp, despre diferența dintre așteptările femeilor și ale bărbaților. Eu ziceam

Treaba asta cu visatul ursitului în noaptea de Bobotează mi-a amintit de o discuție avută cu un tip acum ceva timp, despre diferența dintre așteptările femeilor și ale bărbaților. Eu ziceam că fetele sunt influențate de cărțile siropoase și se așteaptă să le trăiască aievea, el zicea că și băieții au aceleași așteptări și dezamăgiri când văd că viața nu e ca un film porno ;) Pe scurt suntem niște victime, ambele sexe.

În prăpastia asta săpată de generații de mame binevoitoare, ajutate de literatură și cinematografie, zac toate relațiile ratate ale omului modern, toate căsniciile păstrate de formă și uneori chiar povești sfârșite tragic din pricina iubirii. Periodic mai toarnă gaz pe foc și datinile astea cu visatul ursitului dacă pui busuioc sub pernă, ții post în ziua dinainte sau te holbezi la tine însăți, goală, într-o oglindă, la miezul nopții, ținând o lumânare în mână. Toate te împing să-l cauți o viață pe acela și să-i supraevaluezi calitățile.

Pe mine m-a păcălit mamaie, în adolescență, că ea așa l-a văzut pe tataie, în oglindă. Bine, l-a văzut mort, că el avea să dea colțul la Cotul Donului, în război, dar ea susținea că l-a văzut.

În ceea ce mă privește, am început să-mi dau seama că e o păcăleală destul de târziu, abia după al doilea ursit, dar admit că mi-am plătit și eu tributul de speranțe deșarte până să înțeleg că dragostea durează 3 ani și ursiții moderni au termene scurte de valabilitate, iar dacă-l nimerești deja stricat ți se scade din garanția următorului.

Mama se întreba deunăzi „oare unde va ajunge lumea asta?”, după ce am avut o discuție despre cât de avariat ieși dintr-o relație - din asta până la moarte - și despre cât de neîncrezători să ne implicăm în alta suntem noi ăștia pățiți.

De parcă ea n-ar fi făcut parte tot din clubul ăsta select și n-ar fi fost singură o viață, se întreba îngrijorată dacă nu cumva se duce lumea de râpă odată cu celula de bază a societății.

Eu cred că lumea va fi „just fine”, dacă nu se încăpățânează să viseze ursiți până la moarte și se mulțumește cu câte unul, pe rând, la intervale de 3-5 ani,  cu posibilitate de prelungire  ;) Ce credeți?

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod