Ce vor fetele după ce se mărită

„Bigamia e să ai un soț în plus. Monogamia  e același lucru”. Așa își începe Erica Jong celebra ei carte publicată în 1973 – Teama de zbor. Cartea a marcat debutul ei ca romancieră,

„Bigamia e să ai un soț în plus. Monogamia  e același lucru”. Așa își începe Erica Jong celebra ei carte publicată în 1973 – Teama de zbor. Cartea a marcat debutul ei ca romancieră, eliberarea ei ca femeie și totodată confirmarea, pentru milioane de femei, poate, că nu sunt singure în căsniciile lor nefericite, pentru care au luptat ca niște leoaice ca să le dobândească.

Isadora, eroina și povestitoarea din „Teama de zbor”, traversează la 29 de ani o etapă prin care am trecut și eu cam la aceeași vârstă. „Ajunseserăm în acel moment crucial într-o căsătorie (cinci ani și cearceafurile pe care le-ai primit ca dar de nuntă tocmai s-au subțiat), când e timpul să hotărâți dacă să vă cumpărați cearceafuri noi, să faceți poate un copil și să trăiți cu nebunia celuilalt până când moartea vă va despărți – sau să renunțați la stafia mariajului (să aruncați cearceafurile) și să începeți să faceți sex la întâmplare și cu alte persoane.”

Ce-i lipsea ei în căsnicie ne lipsește multora. Simțea că viața ei și a celui de-al doilea soț – Bennett – deveniseră ca șinele de tren.

Fiecare se afunda în cariera proprie și nu mai avea chef de celălalt. E momentul acela în care bătrânii, familia, mamele ne spun „fă, mamă, un copil, că asta îți va împlini viața!”. Ei bine, Isadora avea acest model în familie. Mama ei își sacrificase potențiala carieră de pictoriță ca să devină o soție frustrată cu trei copii. Surorile ei se măritaseră și aveau copii. Mulți. Toată familia se uita la ea cu acea privire nerăbdătoare. „Și tu, când?!” Ea își dădea doctoratul în literatură, publicase câteva poeme, era deja la al doilea mariaj, și totuși ceva lipsea.

Zipless fuck* – tradus în românește „sexul fără opreliști”, nu sună la fel de incitant – era ce-i lipsea. Sexul cu un necunoscut, în tren, o scenă văzută cândva într-un film și repetată obsesiv în tânjeala ei erotică după acel bărbat care „să-i umple toată găurile” dar despre care să nu știe mai nimic și după care să nu urmeze nimic. Asta în ciuda faptului că sexul cu cel de-al doilea soț era foarte bun, după cum tot ea mărturisește, cu excepția faptului că el, Bennett, nu o săruta niciodată.

Apoi l-a întâlnit pe Adrian.

Și așa a început sexul fără opreliști cu un cuceritor care se revendica un neo-existențialist și care i-a oferit mai multe beții decât orgii, dar în final a ajutat-o să afle că toate obsesiile ei arată mai bine pe hârtie decât în realitate. Deși merită citită pentru stilul plăcut, amuzant, erotic – chiar prea „umed”, după părerea mea – cartea e o continuă oscilație între „dragostea durează trei ani” și obsesiile mamelor transferate asupra fetelor: să găsești un băiat bun, să te îndrăgostești, te măriți.

Povestea Isadorei cu Adrian – până la urmă povestea oricărei fete cu bărbatul care nu dorește angajamente, nu promite nimic, în afara așteptatelor clipe de extaz și „eliberarea femeii din tine” – este aceeași de la Adam și Eva încoace. Odată ce-și recunoaște pasiunea pentru Adrian, Isadora începe să fantazeze la ideea de a divorța de Bennett și de a se mărita cu Adrian. Deși tocmai ce admisese minusurile căsniciei. Ba, în final îi este dat să trăiască chiar și un soi de sex fără opreliști cu un necunoscut în tren, dar preferă să fugă de avansurile lui, speriată.

S-ar putea spune că finalul cărții e o combinație între „I’ve told you so” și „ai grijă ce-ți dorești că se poate împlini”.

Isadora se trezește în final în același punct din care plecase. Așteptând să vadă ce se va întâmpla în mariajul ei. Biografia ei ne spune că până la urmă a ajuns la al patrulea soț, și a făcut chiar și un copil. O fată care nu i-a călcat pe urme, ci e mamă de trei copii, fericită în căsnicie, dar și scriitoare în același timp. O victorie a feminismului pe care mama ei îl credea imposibil cu 30 de ani în urmă.

Din 1973, când această carte împărțea lumea în două prin limbajul ei, prin curajul autoarei de a se deschide așa, în cele mai intime detalii – cartea e o îmbinare de ficțiune erotică cu autobiografie –  femeile s-au impus în literatură, și nu numai, au cunoscut câteva revoluții sexuale succesive, dar au continuat, în sufletul lor, să rămână niște romantice incurabile care visează la dragostea veșnică. Iar după ce o obțin caută sexul fără opreliști ;)

Romanul Ericăi a fost tradus în peste 20 de limbi – a apărut și în română în 2010 – și și-a făcut autoarea celebră. Femeile care o citesc își recunosc în ea trăirile, așteptările, iluziile și dezamăgirile – fiecare avem cel puțin câte un Adrian în viață, nu? – iar bărbații… Ei bine, după cum admite chiar Erica în epilogul scris la 30 de ani de la publicarea cărții: „Un bărbat pe care l-am întâlnit la New York la un dineu a exclamat: ori de câte ori vedeam acea carte pe noptiera unei femei, știam că o să am noroc”.

*Zipless fuck a fost expresia care a făcut-o pe Erica Jong poate mai celebră decât cartea în sine.

La cei 70 de ani cât are acum autoarea, mărturisește la finalul cărții că se temea la un moment dat că-i va fi gravată pe cruce expresia asta.

dollores-benezic
dollores-benezic
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod