hotel fără pereţi

Camera cu cea mai tare vedere: O noapte în hotelul fără pereţi costă 230 de euro!

Camera de hotel cu cea mai tare vedere nu are pereţi şi oferă o panoramă splendidă asupra Alpilor Elveţieni, dar costă 230 de euro pe noapte.

Pe o pajişte alpină din munţii Graubünden, Elveţia, turiştii se simt cu adevărat în centrul atenţiei. Ei sunt unicii clienţi ai unei camere de hotel speciale - fără pereţi, fără tavan şi fără baie. Pentru 250 de franci elveţieni pe noapte (aproximativ 230 de euro), clienţii se bucură din plin de natură, la 1.970 metri altitudine, relatează Daily Mail.

Designe-ul fiecărei "camere" este foarte minimalist şi constă doar într-un pat dublu, noptiere, două scaune şi lămpi de noapte.

Cea mai apropiată toaletă se află la o distanţă de 10 minute de mers pe jos, dar clienţii sunt primiţi ca la un hotel de top de un angajat îmbrăcat cu o cămaşă albă şi papion, dar cu şapcă de baseball pe cap şi încălţat cu cizme tradiţionale, care ţine un prosop pe braţ ca orice chelner, şi le aduce dimineaţa la pat un sandviş cu salam şi cafea.

hotel munte

Nici rezervările nu urmează modelul obişnuit - acestea pot fi anulate oricând dacă vremea este nefavorabilă.

Noul concept hotelier Null Stern, care se traduce prin "Zero stele", nu este prima reuşită neconvenţională a fondatorilor companiei, Frank şi Patrik Riklin.

Respectându-şi sloganul, "Singura stea eşti tu", cei doi consideră că ospitalitatea unui loc nu constă în numărul de stele, ci în experienţa oferită, aşa că au transformat un fost buncăr nuclear din oraşul elveţian Teufen într-un hotel.

hotel

"Chiar dacă această versiune este radical diferită de prima, din buncărul nuclear, esenţa conceptului rămâne aceeaşi: să punem oaspetele în centrul experienţei şi să ne concentrăm pe intangibil reducând totul la minimum"
, a explicat designerul Daniel Charbonnier, implicat în acest proiect.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
18 Iulie 2016
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • eu eu pe 19 Iul 2016, 00:28
    ???

    cum ma? sa dai 230 euro pt cerul liber..? pai nu e gratis? adica altii n-au cer? ce tare..!

    3
    0

  • vilhelmtel pe 18 Iul 2016, 21:43
    flatulentele unora fac trafic pe internet!!!!.......

    Ceva mai cretin nici ca se putea imagina!!! E asemenea ideii unor multimiliardari de-a dormi o saptamina in cusca unui ciine!!! Banii i-au plictisit in asemenea masura, incit ORICE EXPERIENTA, ORICIT DE STUPIDA, MERITA INCERCATA!!!! La aceeasi altitudine, un sac de dormit obisnuit ofera satisfactii SUPERIOARE si.... GRATIS!!!!

    4
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod