Buchete de mireasă cu flori din lut, amintirile de nuntă pentru totdeauna

de Daniel Dumitrescu, 17 August 2017

Arată ca un buchet de flori naturale, dar are avantajul că rezistă oricât. Lutul polimeric e un material tot mai căutat pentru nunţi.
De mai bine de cinci ani, o tânără din Rusia creează buchete de flori şi accesorii pentru mirese şi îşi vinde producţia în toată lumea, pe site-ul său, etsy.com. ​

Olga Mironova a absolvit în 2005 facultatea de limbi străine, cu specializare în engleză, şi a lucrat câţiva ani la o bancă, dar nu-i plăcea ceea ce făcea. "Parcă era cineva înăuntrul meu care îmi spunea că nu este fericit cu ceea ce fac", a povestit ea. De mică îi plăcea să se joace "de-a miresele" cu celelalte fetiţe şi să facă tot felul de lucruri artizanale, apoi, cu timpul, şi-a descoperit pasiunea: modelarea în lut. A învăţat tehnicile prelucrării acestui material, iar în paralel a terminat un curs de florar, iar acum are o afacere în domeniul decoraţiunilor şi accesoriilor pentru nunţi.

Olga creează aranjamente şi buchete din flori naturale, dar preferatele ei rămân cele din lut polimeric, care au avantajul că rezistă peste ani şi reprezintă o amintire frumoasă pentru cuplurile care se căsătoresc.

Lutul polimeric este foarte uşor de lucrat şi se usucă repede, spune ea.
Acest material tot mai popular în lumea bijuteriilor şi decoraţiunilor hand-made poate fi folosit într-o mare varietate de activităţi, de la sculptură la design de bijuterii sa în decorarea obiectelor din sticla, metal şi ceramică.

Florile pe care Olga le creează din această argilă sunt foarte uşoare şi nu sunt fragile, aşa că pot fi expediate oriunde, la comandă. Buchetele din lut polimeric reprezintă o alternativă tot mai căutată la cele din flori naturale pentru că nu se ofilesc, iar mireasa poate păsta buchetul ani la rând, relatează Bored Panda.

Evident, această creaţie nu este indicată pentru aruncarea pe spate a buchetului. Pentru această tradiţie, florile naturale sunt de neînlocuit.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod