Acum 6 ani au cheltuit tot ce aveau ca să creeze o geantă: Iată ce le-a ieşit până acum!

de Daniel Dumitrescu, 16 Noiembrie 2017

Totul a început în 2011, când doi tineri, Max şi Lyuba, s-au aşezat la o masă, într-o cafenea, şi au decis să lucreze împreună la un proiect.
Ce proiect? "Nici noi nu ştiam încă, dar am hotărât că va fi ceva original. Asta nu-i chiar o idee originală, nu-i aşa?", a glumit Max.

Lyuba are o atracţie deosebită pentru tot ceea ce este frumos şi cunoştea o mulţime de lucruri despre trendurile în domeniul handmade, iar Max ştia cum să facă modele şi se pricepea la cusut. Teoretic, aptitudinile lor erau complementare şi promiteau ceva interesant, tot ce le mai lipsea era o idee în care să creadă. Iar atunci ea a spus "genţi". "De ce genţi? Pentru că toată lumea vrea una! Dar de ce o geantă trebuie să arate musai ca o geantă? De ce nu poate să arate ca orice altceva? Această întrebare a aprins becul în mintea noastră şi atunci am fost inundaţi de idei", a povestit Max pentru Bored Panda.

A doua zi s-au dus la un magazin şi au cheltuit ultimii bani pe o bucată de stofă din lână gri şi au băgat-o la maşina de cusut. Primul model de geantă pe care l-au creat a fost Dirigible. Cum nu foloseau un tipar pentru mărime, le-a ieşit ditamai gentoiul - creaţia lor arăta puţin înfricoşător şi i-a surprins şi pe ei.

Al doilea model, unul cum n-au mai văzut înainte, Milk Can Bag, le-a confirmat impresia.
Lor le plăceau amândouă, dar asta nu însemna nimic. Aveau nevoie de părerea oamenilor, aşa că au încărcat imaginile pe internet şi... au primit o mulţime de cereri chiar atunci.

Max şi Lyuba nu se aşteptau la aşa ceva. Vreo două luni n-au mai avut timp să se ocupe de design-ul altor modele, dar partea bună a fost că au reuşit să le schimbe oamenilor modul în care priveau genţile. Au primit şi multe comenzi pe modele desenate de clienţi, iar cererea a depăşit capacitatea lor de producţie.

Fiecare model a fost un fenomen, o descoperire, explică Max. Chiar şi acum, după aproape şapte ani de când au început această aventură, aceste genţi li se par noi, cu un aer proaspăt, iar lista lor de idei încă n-a ajuns la capăt. Dacă nu îţi găseşti un model preferat în aceste imagini, nu-ţi face griji, Max şi Lyuba vor lucra la el!

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod