21 de imagini care demonstrează că natura e greu de supus

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
Dintotdeauna am încercat să stăpânim natura şi să o ţinem sub control. Dar uneori strădaniile noastre sunt doar o muncă de Sisif.
Supremaţia omului în faţa celorlalte specii de pe planetă este incontestabilă. Rodul unei evoluţii spectaculoase de-a lungul mileniilor, aceasta ne-a ajutat să ne impunem civilizaţia chiar şi în cele mai grele condiţii, să provocăm natura şi să o învingem.
Uneori.

Alteori, însă, ne trezim că suntem neajutoraţi ca nişte furnici luate de apă, cu toată inteligenţa şi tehnologia pe care am dezvoltat-o, în faţa naturii dezlănţuite.
Suntem geniali când ne adunăm forţele şi luptăm împreună pentru a face lucrurile mai bune, dar capacitatea de a evolua nu ne este întotdeauna de folos când vrem cu tot dinadinsul să schimbăm viaţa planetei noastre.


Natura îşi vede de ale ei şi din când în când ne mai zgâlţâie puţin, cât să pricepem că mai avem de lucru şi să ne vedem lungul nasului. Şi nu-i nevoie să ne lovească cu uragane, inundaţii, cutremure şi alte cataclisme ca să ne dăm seama cine-i şeful pe Pământ; Bright Side are cele mai simple dovezi că natura îşi urmează cursul nestingherită și își ia înapoi, cu răbdare, ceea ce îi aparține.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod