Atingerea magica a uleiurilor esentiale

Aromaterapia este o forma de tratament deosebit de placuta carefunctioneaza pe baza uleiurilor esentiale. Indiferent ca iti placmirosurile de fructe, flori, lemn sau mosc, exista o aroma facuta sa sepotriveasca oricui, iar combinand doua sau mai multe uleiuri, poti creaun parfum personal unic.

Aromaterapia moderna a fost descoperita in secolul al XX-lea,de catre chimistul francez Gattefosse, a carui familie conducea oparfumerie. Lucrand in laborator, Gattefose si-a provocat o arsura. Si-ainmuiat imediat mana intr-un vas cu ulei de lavanda si, in scurt timp,arsura s-a vindecat fara a aparea vreo complicatie. Incidentul l-adeterminat pe parfumier sa studieze efectele terapeutice pe care le auuleiurile aromatice, tot restul vietii sale.

Dr. Jean Valnet, un alt pionier al aromaterapiei, a urmarit teoriapredecesorului sau, dar nu s-a limitat la atat, ci a folosit uleiurileesentiale pentru a trata ranile soldatilor, in timpul celui de-al doileaRazboi Mondial.
Dar cea care a dezvoltat metoda diluarii si a aplicariiuleiurilor esentiale prin masaj a fost Marguerite Maury, biochimistfrancez.

Cum functioneaza aromaterapia?
Uleiurile esentiale sunt deseori aplicate direct pe piele, facand partedin ritualul masajului, dar instructiunile trebuie citite cu multaatentie, pentru a afla care este concentratie acestora. Daca sunt tari,nu trebuie aplicate pe piele si trebuie evitat contactul cu ochii.

Cativa stropi de ulei pot fi diluati in cada cu apa fierbinte, inaintede a face o baie. Sau poti pregati comprese fierbinti si reci, totpe baza uleiurilor esentiale. Inhalarea aromei este o procedura dejabinecunoscuta. Pentru aceasta, fie arzi uleiul parfumat, intr-o candelaspeciala, fie, pentru un si mai mare efect, adaugi cativa stropi de uleiintr-un vas cu apa fierbinte si stai cu capul acoperit de un prosop,deasupra vasului.

Aromaterapia are efecte benefice in afectiuni diverse: stari de anxietatesi depresie, dureri de cap si de spate, problemele ale tenului, racelisi dificultati respiratorii, insomnii, letargii, probleme hormonale,inclusiv

infertilitatea.
Metoda poate fi folosita ca si factor preventiv,mai ales in problemele legate de stres si pentru mentinerea unei staripsihice excelente.

Cum functioneaza metoda?
Fiecare ulei este caracterizat de o combinatie unica a compunentelorcare au proprietati terapeutice diferite. Lavanda, spre exemplu, este unexcelent antiinflamator si are un efect de calmare asupra psihicului. Inmomentul in care uleiurile sunt absorbite in porii pielii, ele participala circulatia sanguina.

Pergamuta - acest ulei provine din coaja fructelor galbene sauportocalii de pergamuta. Revigorant natural pentru minte si pentru corp,improspateaza si ofera incredere in sine. Se potriveste cu lavanda,iasomia, coriandrul, lamaia si geraniumul.

Piperul negru - energizeaza, imbunatateste circulatia, actioneazaimpotriva racelii, a gripelor si a infectiilor. Se potriveste curozmarinul, lavanda si santalul.

Cedrul - se spune ca egiptenii foloseau acest ulei in producereacosmeticelor, a parfumurilor si a medicamentelor.
Este un bun calmantsi poate fi folosit impotriva caderii parului.

Coriandrul - este foarte indicat in momentul in care suferi de insomnii,dureri reumatice sau te paste o raceala. Se asorteaza cu pergamuta,pinul, iasomia si santalul.

Eucaliptul - actioneaza impotriva racelilor, scade febra si usureazarespiratia. Poate fi folosit impreuna cu rozmarin, lavanda, cedru silamaie.

Grapefruit - este potrivit celor care nu au incredere in propriile forte,persoanelor dependente sau frustrate. Actioneaza impotriva starii demelancolie, reimprospateaza si energizeaza trupul.

Iasomia - aroma dulce ajuta la eliberarea sentimentelor reprimate, acelui de gelozie amara si impotriva sentimentului de vina. Poti sa ilfolosesti si ca afrodisiac. Combinatie reusita cu uleiurile de citrice,santal si trandafir.

Uleiul de lavanda - mirosul proaspat si dulce este folosit in modtraditional pentru balansarea emotiilor, eliberarea de sub stres,tensiune, dureri de cap.
Provoaca un somn odihnitor.

Mirul - poate fi folosit in vindecarea ranilor, in ingrijirea tenuluiimbatranit, in bronsite si raceli. Nu trebuie aplicat pe pielea sensibilasau pe ranile deschise.

Ylang Ylang - are o aroma exotica de floare dulce. Este ideal in momentelein care te dor muschii si vrei sa te relaxezi.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod