Top 6 alimente care te menţin sănătoasă la cap. Ai grijă de creierul tău!


Bolile care afectează creierul încep să fie tot mai întâlnite. Dr. Oz susţine că maladii precum Alzheimer, Parkinson şi alte afecţiuni care afectează sănătatea mentală pot fi prevenite printr-o alimentaţie adecvată.

Bolile care afectează creierul încep să fie tot mai întâlnite. Dr. Oz susţine că maladii precum Alzheimer, Parkinson şi alte afecţiuni care afectează sănătatea mentală pot fi prevenite printr-o alimentaţie adecvată.

 

Există alimente care hrănesc celulele cerebrale şi le asigură buna funcţionare, prevenind astfel degradarea funcţiilor creierului. În general, un regim alimentar care conţine proteine de bună calitate, acizi graşi omega-3, minerale şi vitamine va asigura creierului nutrienţii de care are nevoie ca să se dezvolte şi să funcţioneze fără probleme.

Ca să ai o alimentaţie sănătoasă pentru creierul tău, Dr. Oz recomandă să incluzi în meniul tău următoarele alimente:

1. Peştele

Proteinele constituie o componentă esenţială pentru sănătatea creierului, îmbunătăţind activitatea mentală şi prevenind declinul mental. Carnea de peşte este o sursă excelentă de proteine de înaltă calitate, dar aduce şi un aport însemnat de acizi graşi omega-3 care hrănesc celulele cerebrale. Alege somonul, macroul, sardinele, anşoa, heringul sau halibutul, recomandă Dr. Oz.


2. Afinele

În general, fructele de pădure sunt recunoscute pentru bogăţia lor în antioxidanţi care previn îmbătrânirea, dar au şi un efect neuroprotector. Dr. Oz recomandă, în special, afinele pentru că acestea pot întârzia instalarea declinului mental, prin protecţia pe care o oferă celulelor cerebrale. De asemenea, afinele sunt recunoscute pentru efectele antiinflamatorii, un alt factor important care este responsabil pentru îmbătrânirea prematură a celulelor.


3. Nuci şi seminţe

Dr. Oz susţine că nucile şi seminţele crude sunt superalimente pentru creier. Au un conţinut ridicat de proteine, acizi graşi esenţiali, precum şi arginină care susţine activitatea glandei pituitare.

Dr. Oz recomandă un amestec anti-îmbătrânire pentru creier care să conţină:

  • 1 cană cu nuci
  • 1/2 cană cu seminţe de pin
  • 1/4 cană cu seminţe de susan
  • 1/2 cană cu seminţe de dovleac
  • 1/3 cană cu fructe goji
  • 1/2 cană cu caise uscate.


Foloseşte acest amestec pentru gustările dintre mese, amestecă-l cu un iaurt sau pune-l peste cerealele integrale pe care le consumi la micul dejun.


4. Legumele crucifere

Broccoli, varza, conopida sau varza de Bruxelles sunt bogate în colină, un nutrient esenţial care are capacitatea de a stimula memoria şi de a creşte puterea de concentrare. Colina este o substanţă care face parte din familia vitaminelor de tip B, deosebit de importantă în formarea acetilcolinei, un neurotransmiţător indispensabil sistemului nervos. Dr. Oz avertizează că pe măsură ce îmbătrânim, nivelul colinei scade, de aceea este bine să consumi alimente care conţin acest nutrient.

Include în alimentaţia ta cât mai multe legume crucifere, dar şi ouăle, soia, alunele, arahidele şi boabele de fasole (în special cele negre şi roşii).


5. Algele marine

Spirulina, chlorella, kelp, dulse, wakame sau nori sunt câteva dintre varietăţile de alge marine pe care trebuie să le incluzi în alimentaţia ta. Acestea se digeră uşor, sunt bogate în proteine de calitate şi conţin peste 100 de minerale. Consumă alge atât proaspete, uscate, cât şi sub formă de pulbere pentru sucuri.


6. Ceaiul verde

Este o băutură care previne apariţia maladiei Alzheimer. De asemenea, este bogat în polifenoli care împiedică îmbătrânirea creierului. Pentru a beneficia de efectele protectoare, Dr. Oz recomandă să bei zilnic două căni cu ceai verde. 

 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • pasztai pe 31 Oct 2012, 22:59
    informatii utile pentru umanitate

    Da , consider ca sunt informatii utile , dar si destul de corect explicate stiintific . Sper sa si fie folosite si chiar consumate zilnic de catre cei care citesc TOP SANATATE ! Zoltan Pasztai

    2
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;