Ghimbirul: 5 moduri prin care te face mai sănătoasă dacă-l consumi

Studiile arată că este la fel de eficient precum ibuprofenul, însă fără riscul de a cauza diverse efecte adverse la stomac cum o fac medicamentele.
Ghimbirul este un leac folosit din vechime pentru tratarea a numeroase probleme medicale. Consumat proaspăt, sub formă de pulbere sau sub formă de ceai, ghimbirul trebuie să fie un ingredient pe care să-l ai la îndemână. În plus, rădăcina de ghimbir nu este scumpă şi se poate ţine foarte mult timp în frigider, răzuind din ea atunci când ai nevoie la mâncăruri, sucuri sau ceaiuri.

Pulberea de ghimbir o poţi folosi în tocăniţe, dar şi prăjituri pentru a le conferi o aromă aparte şi puternică.

Descoperă beneficiile pe care le aduce consumul regulat de ghimbir:

1. Are efect antiinflamator


Gingerolul, o substanţă importantă din ghimbir are un rol antiinflamator şi poate să fie un remediu eficient pentru persoanele care suferă de artrită reumatoidă sau osteoartrită. Astfel, ghimbirul reuşeşte să calmeze reacţiile inflamatorii şi să îmbunătăţească circulaţia sângelui.
Cercetările realizate au arătat că ghimbirul a fost la fel de eficient precum ibuprofenului în cazul persoanelor cu osteoartrită, însă fără să producă reacţii adverse la stomac (lucru pe care-l provoacă ibuprofenul).

Înmoaie un prosop în apă caldă cu o lingură de ghimbir răzuit, după care aplică pentru 10 minute pe zona dureroasă (umăr, picior, coaste, coloană). Un remediu din medicina Ayurveda este aplicarea ghimbirului răzuit pe frunte pentru a uşura durerea de cap.


2.Combate senzaţia de greaţă


Fie că este cauzată de răul de mişcare sau pe perioada sarcinii, ghimbirul are un efect calmant asupra stomacului. Astfel, reduce senzaţia de greaţă.



3.Stimulează tranzitul intestinal


Are efect antispasmodic şi reduce crampele abdominale cauzate de acumularea excesivă de gaze intestinale. De asemenea, datorită efectului termogenic (generează căldură), ghimbirul stimulează circulaţia sanguină în tractul gastrointestinal şi ajută la îmbunătăţirea digestiei.


4. Stimulează circulaţia sângelui


Uleiul esenţial de ghimbir amestecat cu un ulei de bază (măsline, migdale) este folosit din vechime pentru masaje. Are un efect calmant, reduce anxietatea şi oboseala.



5. Întăreşte sistemul imunitar


Potrivit medicinei Ayurveda, ghimbirul are un efect de încălzire a organismului, astfel ajutând la eliminarea toxinelor, în special din plămâni şi sinusuri. Un consum regulat de ghimbir curăţă sistemul limfatic, prevenind astfel apariţia diverselor infecţii, în special cele care afectează sistemul respirator. În răceli, ghimbirul trebuie să fie un aliment de bază, deoarece calmează foarte repede simptomele supărătoare care apar.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod