Dr. Oz: Cele mai bune soluţii pentru o detoxifiere reuşită

Sucurile din legume, verdeţuri şi iarbă de grâu aduc un plus de clorofilă care are un rol esenţial în purificarea sângelui.
Detoxifiere nu înseamnă înfometare, ci ajutorul pe care-l oferi organismului ca să elimine eficient toxinele acumulate. El face acest lucru în mod natural, însă cu ajutorul unor soluţii acest proces poate să fie mai intens. Iată care sunt cele mai importante reguli pe care trebuie să le respecţi pentru a urma o detoxifiere şi a obţine rezultate bune:


1. Alimente pe care trebuie să le elimini din dietă


În orice cură de detoxifiere este bine să înlături din meniul tău alimentele procesate, carnea, dulciurile, lactatele, produsele făinoase, băuturile carbogazoase, alcoolul, ouăle, produsele cu făină albă rafinată şi cofeina pentru a ajuta organismul să lucreze şi să elimine toxinele.


2. Alimente pe care te poţi baza în timpul detoxifierii


Principalele grupe alimentare pe care trebuie să te bazezi atunci când eşti la detoxifiere sunt legumele şi fructele, cât mai des folosite în stare crudă sau sub formă de sucuri/smoothie-uri. Astfel, vei asigura corpului nutrienţi importanţi pentru a avea energie.
Dacă incluzi şi mâncarea gătită în meniul tău este recomandat ca aceasta să fie preparată într-un mod cât mai simplu, fără carne şi ingrediente cu un conţinut ridicat de grăsimi saturate. De exemplu, legumele le poţi face simplu la abur sau înăbuşite, fără grăsime. De asemenea, supele de legume sunt recomandate în această perioadă.


3. Include în meniu cele mai bune fructe pentru detoxifiere


Printre cele mai bune fructe pe care le poţi folosi în detoxifiere se numără strugurii, merele şi lămâile.


4. Include în special anumite legume


Cele mai importante legume sunt morcovii, sfecla, varza, broccoli şi verdeţurile (pătrunjel, spanac, mărar, ţelină). Nu uita că verdeţurile trebuie să ocupe locul fruntaş în salată, aşa că asigură-te că mănânci zilnic legume cu frunze verzi. Acestea au o cantitate mare de clorofilă care hrăneşte bacteriile bune din intestin, înmulţindu-le în defavoarea celor rele.


5. Nu uita de superalimente


Un alt ajutor vine din partea pudrelor din orz verde, spirulina, chlorella sau iarba de grâu care au un aport însemnat de minerale şi clorofilă, purificând sângele. Amestecă o linguriţă cu pudră într-un pahar cu apă şi zeamă de lămâie.
De asemenea, poţi să le pui în smoothie-urile pe care le prepari.


6. Consumă multă apă plată şi ceaiuri medicinale neîndulcite


Un alt lucru de care trebuie să ţii cont este consumul ridicat de apă plată şi ceaiuri din plante medicinale pe care nu este recomandat să le îndulceşti cu nimic.


7. Reguli de respectat înainte de a te apuca de detoxifiere


Cu două zile înainte de a începe cura de detoxifiere este recomandat să elimini anumite alimente din dietă: cafeină, zahăr, carne roşie, lactate şi orice alimente procesat. Consumă doar fructe, legume şi proteine slabe.

De asemenea, în fiecare dimineaţă, imediat după ce te-ai trezit bea două pahare cu apă călduţă amestecată cu zeamă de lămâie şi ghimbir răzuit. Seara, înainte de culcare este recomandat să bei un ceai din plante medicinale.



8. Sucuri recomandate pentru purificarea organismului şi întărirea lui


  • Sucul de struguri pe care poţi să-i storci întregi.
  • Sucul de mere. Se storc merele întregi, bine spălate în prealabil.
  • Limonada cu miere de albine.
  • Sucurile simple de legume: morcovi, spanac, pătrunjel, sfeclă roşie, broccoli.
  • Sucul de morcovi combinat cu suc de sfeclă roşie şi suc de pătrunjel.
  • Sucul de morcovi combinat cu suc de sfeclă roşie şi spanac.
  • Sucul de morcovi combinat cu suc de germeni de lucernă şi pătrunjel.
  • Sucul de morcovi combinat cu suc de spanac, ţelină şi pătrunjel.
  • Sucul de iarbă de grâu combinat cu suc de germeni de lucernă.
  • Sucul de varză.


9. Nu te arunca pe mâncare imediat ce ai terminat detoxifierea!


Eşti la finalul curei de detoxifiere, însă nu înseamnă că trebuie să te arunci pe toate alimentele nesănătoase pe care le consumai înainte. Este important sa integrezi obiceiurile sănătoase pe care le-ai urmat în regimul tău zilnic, astfel încât să renunţi treptat la alimentele nocive.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • simika pe 6 Ian 2014, 08:30
    multumim

    e foarte importanta detoxifierea, mai ales dupa marile Sarbatori religioase cand ne incarcam organismul cu tot felul de treburi...bun articol!

    3
    0

  • Ionica pe 6 Ian 2014, 07:21
    coment

    multumim pt. sfaturi

    3
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod