Dr. Oz: Ce trebuie să faci şi ce nu dacă vrei să fii vegetariană

Dacă optezi pentru un regim alimentar fără carne, nu înseamnă că poţi să consumi liniştită cartofi prăjiţi sau alte produse procesate din comerţ.
Numeroase cercetări arată că regimul vegetarian are un efect benefic asupra sănătăţii, însă trebuie să faci alegerile sănătoase, nicidecum să înlocuieşti alimentele de provenienţă animală cu produse intens procesate din comerţ. Adică, dacă ţi-ai propus să urmezi un regim vegetarian, faptul că nu consumi carne nu va avea niciun efect dacă meniul tău este compus din cartofi prăjiţi sau alte produse rafinate din comerţ. Ideea este să înlocuieşti produsele de origine animală şi să optezi pentru un regim sănătos, care să conţină alimente integrale, nicidecum pline de aditivi şi coloranţi.

Potrivit celebrului Dr. Oz, atunci când nu este urmat cum trebuie, regimul vegetarian te poate îngrăşa.
De aceea este recomandat ca înainte să te decizi asupra acestui regim alimentar trebuie să te documentezi şi să-ţi contruieşti un meniu sănătos şi echilibrat.

Iată cele mai importante lucruri pe care Dr. Oz consideră că trebuie să le ştii înainte de a deveni vegetariană!

Ce nu trebuie să faci


Să consumi mulţi carbohidraţi rafinaţi
Dacă renunţi brusc la consumul de carne, după ce te-ai obişnuit să o ai zilnic în meniul tău poate să fie un adevărat test pentru tine. Potrivit specialistului, vei resimţi o senzaţie de foame, iar pericolul de a consuma cantităţi exagerate de pâine, paste şi orez alb rafinat este foarte mare. Acest lucru nu este deloc recomandat, deoarece generează fluctuaţii bruşte ale nivelului de zahăr din corp, lucru care te stoarce de energie.
De asemenea, creşte nivelul de cortisol, lucru care favorizează grăsimea abdominală.

Să optezi pentru alimentele gătite din supermarket

Mâncărurile gătite din supermarket sau cele care sunt congelate nu constituie o soluţie sănătoasă pentru vegetarieni. Adesea, acestea au un conţinut nutriţional dezechilibrat, cu un nivel mult prea mare de zahăr, grăsimi, sare, arome şi conservanţi.

Să consumi cantităţi exagerate de brânzeturi
Brânza este o sursă bună de proteine, susţine Dr. Oz, însă avertizează că un consum ridicat poate să te îngraşe. Ca exemplu oferit de specialist este brânza Cheddar care conţine de patru ori mai multe calorii şi de nouă ori mai multe grăsimi în comparaţie cu un piept de pui gătit simplu.
De asemenea, brânza are un conţinut ridicat de sare, lucru care favorizează reţinerea apei în corp.


Ce trebuie să faci


Să mănânci mai multe proteine de origine vegetală
Pentru a stăpâni mai uşor poftele şi a asigura o senzaţie de saţietate, specialistul recomandă consumul zilnic de proteine de origine vegetală. Recomandările sale includ: lintea, năutul, quinoa, seminţele de cânepă şi migdalele.

Să consumi legume congelate dacă nu ai proaspete

În loc să optezi pentru mâncarea gătită din supermarket şi ambalată este de preferat să optezi pentru legumele congelate pe care să le ai mereu la îndemână în congelatorul tău. Astfel, poţi să prepari foarte repede o masă sănătoasă şi echilibrată.

Optează pentru un sortiment bun de brânză

Alege brânza de capră sau feta în locul altor sortimente de brânzeturi.
Iar, în loc să mănânci o bucată mare de brânză este de preferat să presari puţină brânză peste mâncare. Astfe vei controla mai atent şi cantitatea de brânză, astfel încât să nu exagerezi cu consumul ei.
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • simika pe 23 Apr 2014, 14:28
    pt masha

    nu mananc carne prajita, nu mananc mezeluri sau conserve, mananc carne intotdeauna cu salata. Daca era sa comit aceste rutine nesanatoase, nu ma plangeam aici, stiam exact ce este de facut, sa renunt la ele. Insa duc un stil de viata destul sanatos si de aceea imi pun semne de intrebare privind efectul carnitei asupra organismului meu. O sa ma interesez la un nutritionist. Multumesc oricum pentru sfat, nu aveai de unde sa stii toate astea ;)

    0
    0

  • masha pe 23 Apr 2014, 13:31
    pt simika

    Simika, probabil ca nu carnea in sine te baloneaza, ci combinatiile in care o mananci si felul in care este preparata. Renunta complet la prajeli, mezeluri si carnuri conservate si combina carnea numai cu salata si vei vedea efectele. Cat despre greselile de redactare din articol : foarte deranjant.

    0
    0

  • simika pe 23 Apr 2014, 11:28
    eu am alta problema...

    Carnea ma baloneaza, dar nici vegetariana nu pot fi pentru ca imi place carnea. Cum ar trebui sa o mananc pentru a nu avea efecte neplacute?

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod