Cum se manifesta criza bulimica?


Descrisa ca un comportament de a manca fara limita, fara a te putea opri sau controla, bulimia trebuie totusi deosebita de alte comportamente alimentare.
Ea nu se confunda cu “rontaiala”, manifestata prin tendinta de a manca intre mese alune, covrigei, fructe, de a baga mereu cate ceva in gura, nici cu hiperfegiaexcesul de alimente la masa, nici cu obezitatea, desi poate coexista cu aceasta, obezitatea putand avea si alte cauze decat bulimia. De asemenea, nu putem spune despre gurmanzi ca sunt bulimici, intrucat lor le place sa manance, savureaza gusturile, aspectul, prepararea mancarurilor.


Fiecare ingestie masiva este insotita de vinovatie…

Auzim adesea despre “crize” de bulimie, in care persoana incepe sa manace desi nu vrea, stie ca nu e bine si mananca foarte mult, fara sa mestece, umplandu-si gura, inghitind cu multa lacomie si voracitate orice, fara o ordine, fara sa prepare mancarea sau s-o puna pe farfurie. Continua sa manace in acelasi mod chiar si dupa ce simte ca nu mai poate, pana ce termina ce este de mancare sau ii este foarte rau. Adesea, recurge la provocarea vomei pentru a-si goli continutul stomacului si a-si relua o stare de bine fizic. In plus, fiecare ingestie masiva si necontrolata de alimente este insotita de vinovatie si regret si voma este menita sa anuleze gestul necugetat de a fi mancat atat de mult.


“Nu ma pot gandi la nimic altceva decat la mancare”!

“Nu mai gandesc”, “Nu ma pot opri”, “Nu ma pot gandi la nimic altceva decat la mancare”, “Ma simt plina si totusi continui”, “Ma arunc pe mancare”, “Nu mai stiu ce fac, parca nu mai sunt eu”, “Stiu ca dupa ce mananc voi regreta dar nu ma pot abtine” etc sunt fraze care descriu impulsul, criza bulimica. In afara acestor momente, persoana poate manca normal, atat in privinta cantitatii cat si a comportamentului alimentar.


“De-abia astept sa raman singura ca sa mananc”

De obicei, consumul excesiv are loc cand persoana este singura, ea simtindu-se “libera” sa manace cat si cum vrea, fara sa fie stanjenita de altcineva.
Pe de alta parte, multi dintre bulimici incearca sa foloseasca diferite persoane pentru a le opri atunci cand nu se mai pot controla. Ca in tot comportamentul bulimic, si relatia cu celelate persoane este perceputa cu ambivalenta, pe de o parte ca prieteni si ajutoare, dar in acelasi timp ca dusmani. “De-abia asteptam sa raman singura ca sa mananc” cat si “ar trebui sa stau mereu cu cineva care sa ma impiedice sa mananc”.


Cauzele crizei bulimice

In privinta momentului cand survine criza, ei spun ca este legat de o emotie puternica, adesea negativa, de o enervare sau chia lipsa unei bucurii. “A fost o zi proasta”, “Nu gasesc nimic care sa ma bucure, care sa-mi faca placere”, “Mancarea este singura mea satisfactie”. Este adevarat ca aceste persoane nu au activitati placute, hobby-uri, pasiuni, sporturi, activitati artistice. Depresia, uneori foarte severa se adauga tabloului patologic al tulburarii alimentare.
Uneori apar si idei de suicid sau comportamente de autovatamare. Oricum, ingestia masiva de alimente urmata de voma este extrem de nociva si persoanele afectate de bulimie recunosc ca se simt epuizate dupa aceste crize.

Unele persoane sustin ca prin mancare gasesc o calmare a starilor insuportabile de furie, frustrare, neimplinire, nervozitate. Doar ca nu este vorba despre o calmare pentru ca exista foarte multa vinovatie si un efort enorm din partea organismului care nu ofera satisfactie, ci epuizare fizica si psihica.


Modalitatile de interventie

In privinta modalitatilor de inteventie, este nevoie de eforturi mari, adesea din partea intregii familii, cat si a unui psihoterapeut. Este practic un drum extrem de lung si anevoios pentru a descoperi cauzele care au dus la aceasta tulburare, legata de intreaga personalitate si nu doar de comportamentul alimentar.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (14)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • elena pe 9 Dec 2012, 15:59
    bulimia

    am ajuns sa blestem ziua in care m-am nascut...obezitatea e cea mai groaznica boala pt.care,din pacate,nu exista tratament.E groaznic,oribil,infiorator,ma simt marginalizata,ocolita,aratata cu degetul...am incercat mii de diete,pastile,miscare, dar,totul a fost zadarnic.Voi muri grasa,rapusa de aceasta boala nemiloasa care m-a ingenuncheat din frageda copilarie si de care sufar si in ziua de astazi.

    3
    1

  • miruna pe 1 Iun 2011, 19:35
    i need help

    Si iata ca scriu pentru prima oara despre asta. Devin bulimica. Mda. Nu as fi crezut vreodata ca tocmai eu recurg la aceste metode jalnice pentru a slabi si ca imi pasa mai mult de cum arat decat de cat de sanatoasa sunt, but I can’t stop. A inceput intr-o oarecare zi.. nu imi aduc prea bine aminte. Mancasem mult si m-am dus la baie sa incerc sa vomit pentru ca ma simteam mizerabil.ma simteam mai grasa si simteam si un discomfort. Am bagat degetele pe gat si am vomitat. M-am cantarit. Aveam cu cel putin un kg mai putin. Ma simteam mai usoara. A-2-a zi la fel. Si tot asa. Au trecut cateva luni si o data la 2 maxim 3 zile fac asta. M-au prins si parintii , dar nu e sufficient pentru mine  .. nu imi e usor sa vorbesc despre asta pentru ca nici cea mai buna prietena a mea nu stie. Pur si simplu sunt zile in care nu prea mananc. Implicit slabesc. Sunt zile in care poftele ma acapareaza si mananc si mai mananc chiar daca nu e ceva ce imi place prea mult. Si nu ma mai opresc. Pana cand ma simt plina si ma duc si vomit si scap de problema. Mi s-a intamplat si sa nu pot vomita. Atunci a fost groaznic. A-2-a zi cantarul meu electronic arata cu cel putin 1 kg in plus, iar eu imi juram ca nu mai fac asta. Si asa devin incet incet bulimica. Am incercat sa devin anorexica. Dar dupa 2-3 zile in care mananc un mar pe zi cedez pur si simplu… stiu ca imi distrug corpul si ca voi suporta consecintele mai tarziu , darr.. pur si simplu nu pot gasi un echilibru. Cand zic ca mananc sanatos. Gen 3 mese pe zi. Mereu mananc mai mult. Sau uneori ma infometez. Niciodata cat trebuie. Si sufar. Si ma simt grasa. Si nu am incredere in mine si e o mica drama cu care traiesc si de care nu ma pot descotorosi. Si vreau sa inceteze tot si sa imi gasesc echilibrul, dar nu pot singura, asa ca am nevoie de ajutor. Simt asta. Desi nu e usor sa recunosc..

    3
    1

  • struggle pe 3 Iun 2010, 18:10
    It is about hard work and struggle more than you can take....

    Eu am un comportament cu adevarat ciudat. Pot sa ma abtin o zi intreaga, nu mananc, pentru multa vreme, dar cand ma asez la masa, trebuie sa imi indeplinesc toate poftele. Si totusi, cred ca totul e pe un fond psihologic, cand sunt fericita, nici daca mi-e foame nu simt neovia sa mananc. Dar cand sunt trista, si se pare ca traim o lume a depresiei...simt neovia sa umplu cu ceva golul creat. Simt un pustiu in piept pe cale sa se franga, ma simt distrusa si nicidecum nu voi merge spre salata si cruditati care doar imi vor accentua goliciunea si lipsa de gust...voi vrea ceva consistent, hipercaloric, deseori cat mai nesanatos, cat mai impotriva principiilor unei mese adecvate. Si astfel imi indeplinesc toate dorintele, care mai au si efectul ca imi dezactiveaza memoria...dar efectul dureaza doar cat timp mananc...Dupa care incepe cosmarul, seria 2. Mustrari de constiinta, sentimentul inutilitatii, din moment ce nu ma pot controla, la ce bun sa traiesc, cum as putea vreodata contribui la fericirea altora, daca nici pe a mea nu mi-o pot asigura. Si apoi ma refugiez in lacrimi, plang pana devin iar searbada, si pustie, apoi fac gimnastica, ma epuizez prin diverse activitati, simt nevoia sa ma pedepsesc. NU as fi vreodata sa marturisesc toate aceste lucruri cuiva, pentru ca nu cred ca m-ar ajuta, si atunci nu vreau sa ma impovarez...De ce sa ii spun? Ca dupa aceea sa iesim la masa impreuna si sa ma priveasca in timp ce mananc, sa imi analizeze comportamentul, sa imi cumpere ”cadouri” de ciocolata...no thanks!...Asta nu as putea suporta. Cel mai mult urasc sa primesc ciocolata drept cadou...si primesc destul de des, pentru ca prietenii stiu asta: ca sunt ”dependenta” de ciocolata si dulciuri, si ei incearca sa ma duca mai aproape de fericirea mea. Solutia nu e in acceptarea situatiei, nicidecum. Trebbuie o determinare puternica..si ar fi atat de usor daca am avea si o motivatie pe masura....simt cand ma pregatesc pentru o intalnire ce va avea loc peste o saptamana cum mi se usureaza povara. Mananc doar ca sa pot mucni, in rest ma privesc in oglinda in diverse haine, admirandu-mi abdomenul aproape plat( stiu ca nu pt mult timp va fi asa)..si ma bucur pt cele mai mici realizari. Nu sunt grasa, nu am fost niciodata, dar nici nu am avut un corp asa cum l-am dorit. Oricum eu stiu un lucru, oridecateori trebuie sa reiau lupta, nu o sa ma las. NU, pt ca stiu sigur ca asa nu vreau sa fiu. Daca vreti sa vorbiti cu mine despre aceasta problema, sau alte lucruri ce va macina gandurile, indiferent ce...aici e mailul meu: speeding_cars22@yahoo.com

    3
    1

  • Cumplit!!!! pe 25 Iul 2009, 19:34
    Cumplit!!!!

    Buna tuturor! Am 20 ani si de la 16 ani am devenit bulimica...o bulimica incurabila! E cumplit, deoarece, mancarea, pt mine a devenit ca un drog, sunt mai tot timpul trista,depresiva, nu prea ies din casa... Normal, sunt constienta de efectele negative(eu am ajuns sa regurgitez regulat, dupa fiecare masa), dar nu ma pot opri! Pt mine un psiholog nu e suficient, as avea nevoie de internare, dar mi-e atat de frica! Exista vreun centru recunoscut pt asa ceva? care nu numai sa se ocupe de pacienti, ci si sa aiba rezultate! Inclin sa spun ca alcoolicilor le este mai usor, pt ca ei, odata vindecati, au mai multe sanse de reusita decat noi...bulimicii :( Spun asta,deoarece noi vedem mancarea tot timpul, mancam in fiecare zi, nu? E cea mai cumplita "dependenta"!! Totusi, nu-mi vine a crede ca exista atatea persoane care sufera de aceasta boala...nu sunt singura, in concluzie am putea sa nu fim singure!!! Cred ca Centrul (am auzit de 1 in Bucuresti si 1 in Cluj)ar fi cea mai buna solutie pt noi...

    1
    1

  • Monna pe 26 Iun 2009, 16:52
    Si eu sunt bulimica

    Ma confrunt cu aceeasi problema fetelor....si intr-adevar mi-e greu sa merg mai departe...aproape simt ca am ajuns la capatul rabdarilor...Eu recunosc ca am depasit o perioada aceasta boala...dar acum simptomele au revenit...ma simt oribil in propria piele...dar cred ca totusi meritam si noi sa avem o viata normala...poate ar trebui sa ne aujutam reciproc unele pe altele sa trecem peste problema asta...la urma urmei nimeni nu poate intelege mai bine decat daca se confrunta cu aceeasi manifestare...

    0
    1

  • Adriana pe 16 Apr 2009, 21:27
    am ajuns la capatul puterilor

    sunt disperata...in fiecare dimineata ma intreb cat mai am de trait...boala asta m-a distrus...

    1
    1

  • gabriela pe 16 Mar 2009, 21:28
    sunt disperata cateodata nu stiu ce sa fac

    cred k ar trebui sa se faca ceva impotriva acestei boli.nu stiu ce sa mai fac .

    0
    1

  • elena elena pe 23 Feb 2009, 15:35
    elena

    vreau ca cineva sa ma ajute

    0
    1

  • mariana pe 26 Mai 2008, 13:33
    Mi-e foarte teama! ma poate ajuta cineva?

    Eu trec de cativa ani prin diferite stadii... am slabit mult cu 4-5 ani in urma cu dieta cu supa de varza si de atunci sunt obsedata de mancare. Imi place aproape orice si mananc... mai ales dulciuri... mult cat pot de mult... si dupa aceea iau cate o pastila (de obicei dulcolax) pt ca mi-e rau si madoare stomacul... am fost la nutritionist mi-a recomandat un regim alimentar pe care nu reusesc sa-l tin mai mult de cateva zile, regim pe care l-am urmat aproape doua luni strict si in urma caruia am slabit 10 kg. Ce sa fac? Cum sa fac? La orice pas ma gandesc la mancare... Cum sa scap? Spuneti-mi va rog ca nu-s bulimica... mi-e foarte teama... mai ales ca sunt tanara... la mare nu ma duc sau la strand ca nu ma dezbrac ca-s grasa, cu rochii sau fuste nu ma imbrac nici vara pe canicule ca-s grasa, pe prietenul meu am inceput sa-l disper cu aceeasi idee... am reusit sa ajung la 65 kg de la 76kg, dar la 1,63m tot grasa sunt. Vreau sa reusesc sa slabesc si sa nu mai fiu cu gandul numai la mancare. Vreau sa fiu un om normal, sa mananc normal numai atunci cand mi-e foame, sa nu mai fiu calica si sa nu mai fac abuz. Am 27 de ani aproape si am o viata de care sunt multumita... parintii imi sunt aproape si ii multumesc Lui Dumnezeu, sunt bine, prietenul ma iubeste... ma inteleg bine cu toti, fac. am terminat-o... e ok viata mea. Va rog din suflet, daca ma puteti ajuta cumva sau sfatui intr-un fel, va rog nu ezitati. Scrieti-mi va rog la e-mail: cana_mariana@yahoo.com... Mii de multumiri

    0
    1

  • Anca pe 7 Mai 2008, 15:20
    E o boala grava!

    E o boala foarte grava.. multe tinere,in spercial,sufera de asa ceva!E periculos sa nu te poti controla iar simptomele pe care le-ati enumerat aici sunt foarte adevarate. Desi sunt slaba la 1,72 m am 47 kg recunosc ca uneori am niste stari asemanatoare :( E un inceput de bulimie si trebuie sa ma controlez pana nu devine prea tarziu!

    1
    1

  • Anca Pietraru pe 14 Apr 2008, 12:01
    Bulimie

    Este dificil sa imi dau seama din ce mi-ati scris daca este intr-adevar vorba despre bulimie sau nu. Oricum este cazul sa programati o consultatie la un psiholog sau un psihiatru si sa va ganditi serios la un demers de consiliere psihologica sau psihoterapie, singurele in masura sa va ajute sa descoperiti cauzele problemelor pe care le aveti.

    0
    1

  • Dana pe 14 Apr 2008, 08:55
    Sunt bulimica?

    De o perioada indelungata in jurul orele 2,3 dimineata ma trezesc, asta in cazul in care am reusit sa adorm si ms duc la bucatarie unde caut "orice" sa mananc, altfel nu mai pot adormi. Am incercat sa mananc ceva anainte de a ma baga in pat, dar degeaba. Am incercat sa ma abtin de la a manca, dar nu mai pot adormi. Am urmat sfatul unui nutritionist si am mancat inainte de culcare 2-3 smochine. A avut efect ateva nopti, apoi situatia a revenit. Psihic, am foarte multe probleme: un serviciu stresant, sunt singura de peste 10 ani nefiind implicata in nicio relatie, locuiesc cu fiica mea si mama, care este foarte bolnava, am cerut medicului de familie o trimitere la un psiholog, dar mi-a spus ca nu este cazul. Va rog sa-mi dati un raspuns deoarece situatia a devenit stresanta si am luat ceva, ceva in greutate iar dimineata ma trezesc obosita. Va multumesc!

    1
    1

  • Cata pe 12 Apr 2008, 15:32
    Bulimia

    Salut tuturor! Si eu sunt o victima a bulimiei... va spun este foarte greu... incerc de vreo 5 ani sa scap de aceasta si inca nu pot definitiv... sunt perioade cand nu am nicio criza... imi place mult sportul si de aia si ma epuizez fizic incat nu mai am nevoie de o epuizare prin voma... consider ca am crize ptr ca imi doresc sa scap uneori de limitele alimentare impuse de efort fizic si conditie buna a fizicului... si atunci... merg in magazin si fac cumparaturi pe care nu putin timp in urma le criticam si le negam... si mananc... ajungand la momentul cand imi zic ca... mai am un pic... termin si ma duc sa vomit. Ma ingrozesc cand ma aud pe mine... stiu.... sunt bulimica... imi pare foarte rau de aceasta...

    1
    1

  • ana pe 12 Apr 2008, 11:59
    Despre bulimie

    Te lasi atunci cand te doare gatul ingrozitor si ai senzatia ca se rupe ...

    1
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;