mic dejun

Cele mai bune 5 combinații pentru un mic dejun care ține mult timp de foame

Contează ce mănânci la micul dejun dacă vrei să ai energie toată ziua. Vezi care sunt cele mai bune combinații pentru masa de dimineață!
Proteine plus grăsimi sănătoase și o porție mică de carbohidrați complecși constituie cea mai bună alegere pentru un mic dejun care ține de foame și te împiedică să apelezi la tot soiul de gustări hipercalorice. 

De ce este important să respecți acest lucru? Pentru că prin combinarea proteinelor cu grăsimi sănătoase și carbohidrați te asiguri că se încetinește digestia carbohidraților, scrie un nutriționist citat de mindbodygreen.com Acest lucru este foarte important pentru că nu generează o creștere bruscă a glicemiei, urmată apoi de scăderea la fel de rapidă, lucru care ne face să ne simțim lipsiți de energie încă de la primele ore ale dimineții. 
 
 

Iată care sunt cele mai bune combinații pentru un mic dejun care ține mult timp de foame:


1. Avocado plus ou și verdețuri

 
Această combinație este una foarte echilibrată. Pe lângă ea, mai poți să adaugi o portocală mică sau un pumn de fructe de pădure pentru un plus de antioxidanți, carbohidrați complecși și fibre. Avocado combinat cu ou pe un pat de multe verdețuri și legume înăbușite constituie una dintre cele mai bune opțiuni pentru micul dejun. Furnizezi corpului proteine, grăsimi bune și fibre, iar acest lucru te va ajuta să rămâi sătulă până la masa de prânz și să nu apelezi la gustpri hipercalorice. 

Dacă preferi, poți să optezi pentru ouăle jumări, prăjite, poșate sau fierte.
În funcție de gusturile tale, combină legumele și verdețurile pe care le poți înăbuși dimineața sau le poți face în avans. Ciupercile, spanacul, dovlecelui, cartofii dulci, ceapa verde, pătrunjelul, ardeii sunt câteva dintre opțiuni. 


2. Terci de ovăz cu ou și legume

 
Terciul de ovăz este foarte sănătos și furnizează carbohidrați buni, precum și nutrienți care scad colesterolul rău. Combină fulgii de ovăz cu semințe de chia sau semințe de in măcinate pentru a completa cu fibre și acizi grași omega-3. Apoi adaugă un ou și amestecă-l în terci pentru a adăuga proteine, grăsimi bune, fibre și nutrienți esențiali precum colina și vitamina D.
De asemenea, potrivit specialistului mai poți să adaugi deasupra o linguriță cu unt de arahide/migdale pentru un plus de proteine și grăsimi sănătoase. 

Este foarte important să nu exagerezi cu cantitățile pentru că o porție înseamnă: 3-4 linguri cu fulgi de ovăz, 1 lingură cu semințe de chia/in, apă (sau lapte vegetal neîndulcit), condimentele preferate și un ou. 

Fulgii de ovăz se combină foarte bine cu orice combinație de legume/verdețuri călite/înăbușite/coapte, iar ouăle sau brânza adăugate în acest amestec vor furniza proteinele necesare. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod