Cele 8 specii de pește pe care nu ar trebui să le consumi

Ni se repetă adesea că este important să consumăm carne de pește pentru un aport esențial de nutrienți. Dar, există şi specii de peşte pe care nu ar trebui să le consumi!

Peștele este delicios și poate fi gătit într-o mare varietate de feluri, astfel că și-a câștigat un loc de frunte în meniurile oamenilor de pe înrteg cuprinsul Pământului. Dar, specialiștii ne avertizează că există și specii de pește, adesea întâlnite în magazinele noastre, care ne pot face mai mult rău decât bine și pe care ar trebui să le evităm pe cât posibil.

 

Iată mai jos cele 9 specii de pește pe care nu ar trebui să le consumăm, potrivit specialiştilor de la BrightSide.me:

 

1. Somnul de import

Somnul este o specie de pește care poate ajunge la dimensiuni considerabile. Pentru a le accelera creșterea, mulți piscicultori îi hrănesc cu hormoni, mai ales speciile importate din țările asiatice.

Carnea somnilor care cresc în libertate este mult mai puțin periculoasă și are un aport nutriţional mult mai mare.

2. Macroul

Macroul este unul dintre peștii a căror carne este bogată în mercur. Un consum regulat de carne de macrou conduce la acumulări de mercur în organismul nostru, acumulare care duce la declanșarea unor afecțiuni grave. Macroul de Atlantic este cel mai puțin periculos în această privință și poate fi consumat în mod regulat. Cantitatea lunară recomandată: adulți – 200 de grame, copii – 100 de grame.

3. Tonul

Carnea de ton conține foarte mult mercur, în special cea din speciile cu înotătoare albastră și neagră. În magazine se găsește o cantitate foarte mică de carne de ton pescuit din mări și oceane, pentru că populația de ton a scăzut dramatic.

Peștele din magazine provine din crescătorii și este hrănit cu antibiotice și hormoni. Nu se recomandă consumul de către copii, iar pentru adulți cantitatea lunară recomandată este de 100 de grame.

4. Tilapia

Tilapia este un pește de apă dulce, înrudit cu bibanul. Carnea acestui pește este foarte grasă, este saracă în acizi grași sănătoși și aproape la fel de bogată ca slănina în grăsimi nesănătoase. Consumul mare de carne de tilapia conduce la creșterea valorilor colesterolului și sensibilizează corpul la acțiunea alergenilor. Nu este recomandat persoanelor cu afecțiuni cardiace, cu artrită sau astm.

5. Anghila

Carnea acestei specii de pește este foarte grasă și predispusă la înmagazinarea toxinelor din apele industriale sau menajere. Cel mai mare nivel de toxine se întâlnește la speciile americane ale acestui pește.

Speciile europene de anghilă sunt recunoscute pentru faptul că prezintă un nivel ridicat de mercur. Consumul lunar recomandat este de 300 de grame pentru adulți și 200 de grame pentru copii.

6. Pangasius

Este unul dintre peștii cei mai prezenți în vitrinele frigorifice ale magazinelor din România. Cea mai mare parte provine din Vietnam, din apele fluviului Mekong, considerat unul dintre cele mai poluate cursuri de apă din lume. În plus, fileul de pangasius conține un nivel ridicat de nitrofurazon, dar și diverși polifosfați cancerigeni. Nu este recomandat consumului.

7. Tilefish

Carnea acestui pește are cel mai mare conținut de mercur și reprezintă un pericol real de toxiinfecții alimentare. Nu este recomandat femeilor și copiilor, iar pentru bărbați se recomandă mai puțin de 100 de grame lunar.

8. Biban de mare

Este un pește foarte des întâlnit, din Marea Nordului până în Marea Mediterană. Carnea sa are un conținut ridicat de mercur iar dacă este cumpărat file, adesea este înlocuit cu pangasius sau alt pește mai ieftin.

Cantitatea lunară recomandată este de 200 de grame pentru adulți și 100 de grame pentru copii.

 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Florin pe 7 Iun 2017, 09:44
    O mica eroare in ceea ce priveste grasimile

    Am observat ca la noi inca se merge inainte ca grasimile animale sunt daunatoare. Daca lumea se documenteaza putin in studiile de specialitate va afla ca aceasta moda cu renuntarea la grasimile animale e de prin anii '50, iar studiile facute pe parcursul catorva zeci de ani au aratat ca grasimile animale sunt mult mai sanatoase decat cele vegetale si se recomanda un consum de pana la 30% de grasimi animale din totalul meselor consumate zilnic. Frecventa bolilor cardiace la persoanele care consuma grasimi vegetale e mai mare decat la cele care consuma grasimi animale.

    0
    0

  • dexter pe 5 Iun 2017, 19:10
    traduceri

    tilefish e pestele tigla p.s. anghila e bine ca traducere...si da i se mai spune si tipar

    0
    0

  • Neutru pe 5 Iun 2017, 15:03
    Limba româna,bat-o norocul !

    Doamna Marosan, in limba româna "anghila" se numeste "tzipar" !!

    1
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod