Ceapa roșie luptă împotriva cancerului, arată un nou studiu


Nu mai există niciun dubiu că alimentația are un rol crucial când vorbim despre sănătate. Un nou studiu scoate la iveală cât de multe beneficii are ceapa roșie care luptă împotriva cancerului.
Ceapa, în special cea roșie, este un aliment care nu trebuie să lipsească din alimentația ta, în ciuda mirosului pregnant pe care îl are. Este recunoscut de foarte mult timp faptul că legumele și fructele conțin antioxidanți esențiali pentru sănătate, deoarece aceștia protejează celulele și împiedică transformarea lor în celulele maligne. 

Nu este pentru prima dată când se descoperă acest lucru, însă orice studiu care vine să confirme din nou faptul că un aliment este într-adevăr miraculos pentru corpu nostru trebuie reținut. Chiar dacă cercetările s-au concentrat pe foarte multe legume și fructe care datorită anumitor substanțe s-au dovedit a fi anticancerigene, ceapa roșie a fost mereu în topul listei. 

Ceapa a fost mereu considerată un aliment benefic pentru sănătate, deoarece luptă împotriva cancerului, însă acum cercetătorii s-au lămurit că este vorba în special de ceapa roșie. 

Un studiu efectuat de specialiștii de la Universitatea Guelph din Ontario, Canada și apărut în publicația medicala ScienceDaily vine să întărească importanța consumului de ceapă roșie. Ei au descoperit că ceapa roșie este foarte eficientă pentru a distruge celulele canceroase din colon și sân. 

Acest lucru se petrece, deoarece ceapa roșie abundă în quercetină și antocianină, două substanțe antioxidante, recunoscute pentru efectul lor anticancerigen. Quercetina este eficientă în distrugerea celulelor canceroase, în timp ce antocianina oferă potențează efectul quercetinei, explică medicul Abdulmonem Murayyan, coordonatorul studiului.

Pentru a constata acest efect, cercetătorii au găsit o soluție pentru a extrage quercetina și a o pune în contact direct cu celulele cancerului de colon.
În urma testelor efectuate, au constatat că tot quercetina este cea care acționează puternic și în cazul celulelor cancerului mamar. 

”Ceapa are capacitatea de a stimula celuelele canceroase să se autodistrugă. Ea produce un mediu nefavorabil pentru celulele canceroase, împiedicând astfel dezvoltarea tumorii”, explică specialistul.

Ceapa roșie inhiba angiogeneza, adică procesul prin care se împiedică dezvoltarea tumorilor, înfometând celulele afectate şi împiedicând formarea unor vase noi de sânge care hrănesc cancerul. Potrivit Fundaţiei de Angiogeneză, cel mai important lucru este să împiedicăm dezvoltarea acestor celule canceroase microscopice şi putem să facem acest lucru acordând atenţie alimentelor pe care le consumăm zilnic. 

Studiul a apărut în publicația Food Research International, iar următorul pas este acela de a continua testele clinice privind utilizarea quercetinei. De asemenea, ei speră să folosească apoi acest extract de ceapă și pentru alte produse alimentare sau să-l vândă sub formă de pastile ca o alternativă de tratatament împotriva cancerului. 

Până când se va ajunge ca acest extract să treacă toate testele și să se dovedească a fi eficient, nouă nu ne rămâne de făcut decât să includem ceapa roșie în dieta zilnică pentru a beneficia de efectele ei protectoare. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;