Ce beneficii au fructele goji pentru sănătatea ta

Probabil că ai auzit până acum de fructele goji și beneficiile pe care le aduc acestea sănătății.
Istoria lor ca o plantă medicinală a început în China Antică. Multe persoane folosesc fructele goji pentru a trata afecțiuni ale ochilor, ficatului și rinichilor. Aceste fructe roșii de pădure au un gust dulce, ușor acru, și pot fi găsite și în formă uscată, ca stafidele. Mai jos, poți regăsi beneficiile fructelor goji.

De ce este bine să incluzi fructele goji în dieta ta?


Fructele goji sunt o sursă bună de vitamine și minerale, iar printre acestea sunt incluse vitamina C, fibrele, fierul, vitamina A, zincul și antioxidanții. Cu ajutorul elementelor sănătoase pe care le conțin, fructele goji te pot ajuta astfel:

1. Întăresc sistemul imunitar și îl protejează de răceli


Un sistem imunitar întărit merge perfect în combinație cu protecția împotriva răcelilor și gripei. Vitaminele din fructele goji pot stimula sistemul imunitar.
Testările din laboratoare au ajuns la concluzia că aceste fructe de pădure pot ajuta la sporirea eficienței vaccinurilor împotriva gripei, acest beneficiu fiind testat de șoareci de laborator în vârstă. Studiul a sugerat că goji pot preveni infecțiile ulterioare în cazul adulților în vârstă, care s-au vaccinat contra gripei. Dar fructele acestea de pădure nu reprezintă o protecție pe cont propriu împotriva gripei.

2. Ajută organismul să scape de kilogramele în plus


Fructele goji sunt ca o porție sănătoasă de energie. Gustul lor dulce și bogat, împreună cu un conținut ridicat de fibre, te pot ajuta să rămâi pe drumul cel bun când vine vorba de o alimentație sănătoasă.
Poți transforma aceste fructe într-o gustare ușoară, pentru a preveni kilogramele nesănătoase. Le poți adăuga în iaurt sau în salată. Valoarea lor nutrițională cu un conținut caloric scăzut le transformă în alternativa perfectă pentru fructele uscate pline de zahăr.

3. Oferă antioxidanți pentru ochi și piele


Fructele goji au un nivel ridicat de antioxidanți, în special zeaxantină. Antioxidanții protejează celulelor împotriva deteriorării, atunci când expuse la factori precum fumul și radiațiile. În plus, alimentele cu un nivel sănătos de antioxidanți sunt adesea bogate în fibre și sărace în grăsimi nesănătoase.
Un studiu a ajuns la concluzia că persoanele în vârstă, care au consumat o dietă în care au inclus goji, au avut mai puține depozite galbene în zona ochilor.

4. Mențin nivelul zahărului din sânge


Aceste fructe pot scădea nivelul zahărului din sânge, îmbunătăți toleranța la zahăr, atenua rezistența la insulină, ajuta la recuperarea celulelor care produc insulina.

De asemenea, goji pot crește speranța de viață, micșora riscul apariției bolilor de inimă, reduce durerile cauzate de artrită.
 
Tu cât de des îl consumi? 
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod