8 greșeli pe care să le eviți când faci prăjituri

Poate crezi că procedezi corect, dar la final nu obții prăjituri pufoase și aromate. De la modul în care prepari aluatul până la glazură există multe secrete care îți garantează un rezultat delicios.
Chiar și patiserii experimentați pot întâmpina dificultăți în prepararea unor rețete, așa că nu trebuie să te simți prost dacă ai impresia că ai făcut tot ce trebuie, dar rezultatul nu este deloc pe măsura așteptărilor. Dacă înveți câteva trucuri vei preveni sabotarea neintenționată a diferitelor prăjituri, iar timpul petrecut în bucătărie va deveni mult mai relaxant.

 
Iată ce greșeli trebuie să eviți când faci prăjituri:

 
1. Ignori virgulele din rețetă

Contează să citești cu atenție instrucțiunile de preparare. Fiecare pas suplimentar nu trebuie realizat decât după ce ai cântărit sau ai amestecat ingredientele menționate. De exemplu, dacă rețeta îți indică să folosești o cană de nuci, tocate, înseamnă că vei măsura nucile întregi într-o cană, apoi le vei tăia mărunt. În caz contrar vei folosi o cantitate prea mare, iar șansele ca aluatul să nu crească vor spori din cauza lipsei aerării ingredientelor.

 
2. Îți place să verifici prăjitura din cuptor

Nu deschide niciodată ușa cuptorului până când nu observi că prăjiturile sau plăcinta au început să preia forma potrivită. De obicei acest lucru se întâmplă după 20 de minute, așa că nici nu te gândi să deschizi cuptorul mai devreme.
Dacă faci acest lucru vei lăsa să pătrundă aerul rece, care va modifica temperatura cuptorului și vor crește șansele ca aluatul să se coacă neuniform sau chiar să rămână crud pe alocuri.

 
3. Folosești ingrediente reci

Utilizează întotdeauna ingrediente la temperatura camerei, cu excepția cazului în care instrucțiunile cer în mod expres altceva. De exemplu, în cazul zahărului, dacă îl amesteci cu unt la temperatura camerei pentru a obține aluatul pentru prăjituri, cristalele vor crea zone aerate în unt. Aceste „buzunare” de aer vor favoriza acțiunea bicarbonatului de sodiu pentru ca aluatul să crească uniform. Dacă untul este rece, cristalele de zahăr nu vor putea crea un aluat aerat, iar prăjitura va fi tare și nu va avea o textură plăcută.

 
4. Sari peste baza crocantă a glazurii

Glazura este probabil cea mai dificil lucru de realizat la o prăjitură. Dacă ți se întâmplă adesea fie ca glazura să se cojească de pe prăjitură, fie să pui un strat prea gros și să elimini toate celelalte arome, este momentul să-ți schimbi metoda.
Este recomandat să începi cu un strat crocant, ca bază a glazurii. După ce întinzi acest strat subțire, pune prăjitura la frigider timp de 15 minute. Temperatura scăzută va fixa baza glazurii și favorizează uniformizarea celui de-al doilea strat pe care îl vei adăuga după aceea. 

 
5. Cuptorul este prea fierbinte

Dacă observi că prăjiturile sunt de obicei arse deasupra este foarte probabil ca temperatura din cuptor să fie prea ridicată. Chiar dacă display-ul digital îți indică 375 de grade, nu este întotdeauna precis, mai ales dacă ai un cuptor mai vechi. Potrivit experților, cuptoarele setate la aceeași temperatură prezintă varianții de până la 90 de grade. Mai bine folosește un termometru special pentru a determina exact temperatura din interior. Dacă observi o tendință de ardere în ciuda eforturilor tae este indicat să pui hârtie de pergament deasupra prăjiturii după ce o scoți din cuptor.

 
6. Tai aluatul de fursecuri la temperatura camerei

Dacă vrei să tai aluatul în forme este recomandat să faci acest lucru imediat ce l-ai scos din frigider. În acest mod marginile fursecurilor vor fi crocante și nu vor pierde aromele.

 
7. Folosești hârtia de copt greșită

Hârtia de copt închisă la culoare și mată va absorbi prea multă căldură, favorizând arderea prăjiturilor la bază. Este ideal să folosești hârtie de copt groasă, strălucitoare, din aluminiu, care să nu aibă margini tari.
Îți va fi mai ușor să scoți prăjiturile din tavă și vor fi rumene, dar niciodată arse.

 
8. Nu răcești hârtia de copt între rundele diferite de prăjituri

Dacă nu lași hârtia de copt să se răcească, prăjiturile nu se vor pătrunde uniform. În momentul în care pui aluatul pe o hârtie de copt deja caldă, vor fi mai uscate și mai maronii decât prima tavă.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod