Lipsa de vitamine

7 semne că îți lipsesc vitamine importante din corp

Ştim deja că starea permanentă de oboseală este un prim simptom, însă mai există şi alte semne care dau de înţeles că îți lipsesc vitamine importante din corp.
Există anumite semnale pe care corpul ţi le transmite şi de care trebuie să ţii cont. Iată care sunt acestea şi ce trebuie să faci pentru a rezolva problema:

1. Te dor muşchii

Dacă ai remarcat acest simptom şi nu are legătură cu sportul, atunci este posibil să ai o lipsă de vitamina D, după cum susţin specialiştii, citaţi de publicaţia lifehack.org. Chiar dacă această carenţă este foarte dificil de depistat, deoarece nu dă semnale clare, este recomandat să verifici nivelul vitaminei D în corp dacă te dor toţi muşchii şi ai des probleme cu oasele şi dantura.


Între timp cele mai bune alimente pe care trebuie să le incluzi în dietă sunt: lactatele îmbogăţite cu vitamina D, somon, ton, hering, macrou, ulei din ficat de cod, ciuperci, ouă, ficat de vită.


2. Îţi simţi picioarele amorţite

Senzaţia de amorţeală resimţită la nivelul picioarelor, asociată cu dificultăţi la mers (pierderea echilibrului şi starea de oboseală care apare rapid) poate să semnaleze un deficit al vitaminei B12 în corp. Aceasta este o vitamină esenţială pentru sistemul nervos, iar o lipsă a ei împiedică creierul să transmită semnalele aşa cum trebuie.


Este important să incluzi în alimentaţia ta: carne, lactate, ouă, peşte, lapte vegetal, ficat, bere, scoici.


3. Ai probleme cu vederea când e întuneric

Dacă ai constatat că problemele cu vederea sunt mai accentuate când este întuneric afară este posibil să suferi de o lipsă a vitaminei A. Ea este esenţială pentru sănătatea ochilor, prevenind apariţia unor afecţiuni oculare grave, cum ar fi degenerescenţa maculară. Trebuie să incluzi în alimentaţie: legume cu frunze verzi, morcovi, mango, dovleac, cartofi dulci, ouă.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod