5 motive ca să mănânci mai des avocado


Avocado este un fruct versatil care are o mulţime de beneficii pentru sănătate. Vezi de ce e bine să mănânci mai des avocado!
Avocado este o sursă excelentă de grăsimi sănătoase, alături de alături fibre, proteine, vitaminele E, B6, C, K, magneziu, potasiu, acid folic şi luteină. Aceste grăsimi sănătoase şi celelalte substanţe nutritive din avocado nu numai că sunt utile atunci când ţi-ai propus să slăbeşti, dar sunt recunoscute şi pentru faptul că: protejează inima şi creierul de boli grave, scad colesterolul “rău”, inhibă dezvoltarea celulelor canceroase, reglează tensiunea arterială, protejează sănătatea dinţilor, scad nivelul trigliceridelor, protejează ficatul, protejează prostata, ajută la menţinerea unui nivel optim al glicemiei, hidratează tenul şi previn apariţia ridurilor.


Te ajută să slăbeşti
Atunci când este consumat în cadrul unei alimentaţii sănătoase şi echilibrate, avocado este recunoscut pentru faptul că stimulează arderea grăsimilor. Potrivit Asociaţiei Americane pentru Sănătatea Inimii, consumul regulat de avocado (de cel puţin trei ori pe săptămână) are un efect benefic asupra metabolismului, stimulând arderea grăsimilor din zona abdominală.


Scade colesterolul rău şi protejează inima
Grăsimile bune din avocado au un impact favorabil asupra colesterolului, favorizând scăderea nivelului de colesterol LDL (rău).
Un studiu care s-a realizat pe parcursul a cinci săptămâni a monitorizat dieta mai multor persoane supraponderale şi care suferă de obezitate.


Protejează ochii
Luteina şi zeaxantina care se regăsesc din abundenţă în avocado au un rol protector pentru ochi, prevenind bolile oftalmologice grave care apar odată cu înaintarea în vârstă.


Este săţios şi te împiedică să faci excese culinare
Un studiu publicat în Nutrition Journal scoate la iveală faptul că persoanele care au consumat o jumătate de avocado la masa de prânz au constatat că senzaţia de saţietate este una de lungă durată şi nu au mai fost tentaţi să consume alte alimente în următoarele patru ore după ce au luat masa.


Înlocuieşti untul
Ca să nu consumi grăsimi saturate care sunt dăunătoare pentru sănătatea inimii, poţi să înlocuieşti untul cu avocado făcut pastă şi amestecat cu sare, piper şi zeamă de lămâie.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;