Idei de cina cu oua

5 idei de cină cu ouăle rămase de la Paște

Ce poți să faci dacă ai vopsit prea multe ouă de Paște și nu s-au mâncat? Există foarte multe metode ca să folosești la cină ouăle rămase!
Cu siguranță ți s-a întâmplat an de an să vopsești prea multe ouă roșii, iar după sărbători nu mai știi ce să faci ca să le consumi cât mai repede.
 
Ca să nu te plictisești mâncând același lucru, iată câteva idei de cină cu ouăle rămase de la Paște!


Cele mai bune combinații ca să folosești ouăle rămase de la Paște


1. Baghetă cu pesto și ou fiert

Bagheta cu ou si pesto 
Poți să faci un sandviș delicios care merge de minune la masa de prânz sau la cină. Folosește o bucată de baghetă pe care să o ungi cu pesto și să tai rondele de ou fiert în ea.
Acest sandviș este delicios alături de o salată de roșii cherry cu puțină ceapă roșie. 


2. Salată Nicoise

Salata Nicoise 
Această salată constituie o altă soluție genială ca să consumi ouăle rămase de la Paște. Ea combină ouăle fierte cu ton, cartofi și fasole verde crocantă. Ca să o prepari ai nevoie de ouă fierte, o conservă de ton în suc propriu, cartofi fierți, fasole verde fiartă, câteva măsline kalamata, roșii și frunze proaspete de salată. Stropește salata cu un dressing din muștar, ulei de măsline, oțet și usturoi ca să obții un preparat perfect pentru cină sau prânz. 
 
 

3. Ouă cu roșii și curry la tigaie

oua cu rosii si curry la tigaie 
Această combinație este foarte rapidă, gustoasă și merge de minune alături de o porție de orez Basmati. Trebuie doar să călești puțină ceapă, usturoi, după care să adaugi curry, garam masala, coriandru, chimen și fulgi de ardei iute ca să se întrepătrundă aromele.
Apoi se pun roșiile cherry tăiate în jumătăți și se lasă la foc mic 10 minute până se înmoaie și lasă puțin sos. Se condimentează cu sare, piper și se aranjează ouăle fierte tari și tăiate în două. Se servește peste o porție de orez basmati. 
 
De asemenea, poți să faci și o shakshuka, însă vei folosi ouăle roșii în locul celor proaspete. Însă, preparatul obținut va fi unul la fel de gustos.  


4. Ruladă din mușchi de porc cu ou, ardei şi verdeţuri 

Porc cu ou si verdeturi 
Poate să fie un aperitiv delicios, iar feliile le poţi folosi şi pentru a-ţi face sandvişuri pentru serviciu. Folosește carne de porc, pune ardei, mozzarella, verdețuri și ouă fierte, rulează frumos și lasă totul la cuptor 35-45 de minute până când carnea este pătrunsă. 
 
 

5. Toast cu salată de ou și avocado

Ou si avocado 
Amestecă ouăle fierte tăiate cu bucăți de avocado, puțin iaurt grecesc, zeamă de lămâie, ceapă verde, sare și piper. Această salată merge de minune pe pâine de secară prăjită și frecată cu puâin usturoi.
Este un deliciu care se prepară foarte repede, astfel încât poți să folosești ouăle rămase de la Paște fără să te plictisești de același preparat.  
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod