5 alimente indicate să le consumi vara ca să ai o digestie mai uşoară

Nutriţioniştii recomandă să consumăm vara mai multe fructe şi legume, evitând preparatele grase, prăjelile şi alcoolul. Ca să nu ai probleme cu digestia este bine să respecţi aceste măsuri şi să incluzi în dietă câteva alimente recomandate de Dr. Oz!

Nutriţioniştii recomandă să consumăm vara mai multe fructe şi legume, evitând preparatele grase, prăjelile şi alcoolul. Ca să nu ai probleme cu digestia este bine să respecţi aceste măsuri şi să incluzi în dietă câteva alimente recomandate de Dr. Oz!

 

Digestia se realizează mai uşor şi fără mari probleme dacă vei consuma mai multe legume, fructe şi cereale integrale în zilele caniculare. În plus, atât Ministerul Sănătăţii, cât şi medicii nutriţionişti atenţionează cu privire la preparatele grase, prăjite, alcool şi tutun care împiedică buna funcţionare a sistemului digestiv, cauzând diverse probleme de tranzit intestinal.




Ca să nu întâmpini probleme digestive vara aceasta şi să ai grijă de siluetă, află care sunt alimentele recomandate de celebrul Dr. Oz! Un prim truc pe care îl propune specialistul este acela de a face cumpărăturile de la piaţă o dată pe săptămână pentru a umple frigiderul cu fructe, legume, verdeţuri proaspete.

Iată ce nu trebuie să omiţi de pe lista de cumpărături:

1. Caisele
Sunt potrivite pentru vară, deoarece conţin doar 20 de calorii (bucata) şi asigură 25% din necesarul zilnic de vitamina C.

2. Castraveţii
Constituie o alegere numai bună pentru zilele caniculare, deoarece conţine multă apă, doar 15 calorii (bucata) şi siliciu care are grijă de pielea ta.

3.
Pepenele roşu

O felie de pepene de la frigider este cea mai bună soluţie pentru a te răcori în zilele de vară. Dacă mai adaugi şi faptul că acest fruct stimulează arderea grăsimilor, atunci nu există niciun motiv ca să nu-l incluzi în dietă.

4. Nucile şi seminţele crude
Sunt bogate în nutrienţi esenţiali pentru funcţionarea organismului. Încearcă să consumi la gustări câteva migdale, nuci, seminţe de floarea-soarelui, seminţe de dovleac în stare crudă.

5. Roşiile
Sunt bogate în licopen, vitaminele A şi E care au grijă de sănătatea ta. Sunt răcoritoare şi le poţi folosi în foarte multe combinaţii.
În plus, o roşie medie conţine aproximativ 35 de calorii.


Leacuri băbeşti pentru o digestie uşoară

  • Pătrunjelul - contribuie la detoxifierea organismului, previne retenţiile de apă în ţesuturi şi restabileşte digestia.
  • Ceaiul de mentă - poate să calmeze stomacul. Consumat după o masă copioasă acesta ajută digestia şi reduce gazele de la stomac.
  • Kefirul - conţine bacterii probiotice necesare refacerii florei intestinale şi prevenirii tulburărilor de tranzit intestinal. 
  • Ananasul şi kiwi - potrivit prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ananasul şi kiwi sunt singurele fructe recomandate a fi consumate după masă, deoarece conţin enzime care favorizează o digestie uşoară. 
  • Chimenul - elimină gazele inestinale.
    Este stimulent al secreţiilor gastrice, stimulent al digestiei, antiseptic gastric şi intestinal, antiinflamator intestinal. 

 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • evamonica pe 23 Iun 2012, 08:03
    Excelente

    Sunt bune fructele si legumele mai ales in zilele calduroase de vara.

    3
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod