4 băuturi consumate la micul dejun care te împiedică să slăbeşti


Atunci când te hotărăşti să urmezi o dietă sau pur şi simplu începi un regim alimentar sănătos eşti foarte atentă la tot ceea ce mănânci.
Dar se întâmplă de multe ori să treci complet cu vederea ceea ce bei. Sucurile carbogazoase şi cele cu un conţinut ridicat de zahăr sunt de obicei eliminate din start de cei care sunt la dietă. Dar mai sunt şi alte băuturi pe care probabil le consideri inofensive şi care sunt de fapt bombe calorice şi te îngraşă fără să realizezi. Iată câteva dintre ele:

Sucul de fructe

Numeroase persoane consideră că sucul de fructe este foarte sănătos şi că poate fi băut în cantităţi nelimitate. Dar potrivit nutriţioniştilor citaţi de shefinds.com, sucurilor le lipsesc fibrele care se regăsesc de obicei în pulpa fructelor. Atunci când bei sucuri, consumi practic zahărul din fructe, fără fibrele care ţi-ar oferi senzaţia de saţietate. De asemenea, caloriile băute sunt trecute cu vederea foarte uşor, pentru că nu realizăm că într-un pahar mare cu suc se "ascund" de fapt trei, patru portocale, de exemplu. Situaţia este şi mai gravă dacă îţi cumperi sucurile naturale din magazin, în loc să le faci singur acasă. Chiar dacă sunt notate ce fiind "naturale", sucurile din comerţ conţin zahăr adăugat.

Smoothie-uri

O altă băutură foarte populară printre cei care vor să trăiască sănătos şi să slăbească este smoothie-ul. Este preferat de obicei la micul dejun, fiind în multe cazuri un înlocuitor pentru masa de dimineaţă. Dar la fel ca şi în cazul sucurilor, această băutură sănătoasă poate fi transfomată într-o bombă calorică ce te poate îngrăşa fără să realizezi. De exemplu, dacă adaugi mai mult de două banane, lapte integral şi zahăr, rezultatul este o băutură periculoasă pentru dieta şi sănătatea ta.
Foloseşte lapte degresat, evită zahărul şi nu adăuga prea multe fructe cu o concentraţie mare de zahăr.

Băuturi pe bază de cafea

După micul dejun, în drum spre birou, te opreşti la cafeneaua ta preferată să-ţi cumperi cafeaua fără de care nu-ţi poţi începe dimineaţa. Atunci când alegi cafeaua neagră cu puţin zahăr sau un cappuccino simplu, silueta ta nu este în pericol. Dar dacă eşti un mare fan al băuturilor complicate pe bază de cafea, care conţin adesea frişcă, lapte condensat cu un conţinut ridicat de grăsime sau siropuri extrem de dulci, îţi vei începe ziua cu un exces de calorii. O astfel de băutură poate ajunge până la 600 de calorii, adică echivalentul a două mese!

Lapte vegetal

Un alt trend major este cel al laptelui vegetal, din soia, nuci sau migdale, care se presupune că este mai sănătos decât laptele de vacă. Dar adevărul este departe. Multe dintre aceste băuturi conţin zahăr, adăugat de producători pentru a le oferi un gust plăcut. Astfel că uneori este mai nociv să bei un pahar cu lapte vegetal decât un pahar de lapte obişnuit. Şi mai periculos este laptele vegetal cu arome, care coţine şi alte substanţe nocive în afară de zahăr. Dacă îţi place laptele vegetal, citeşte cu atenţie lista de ingrediente înainte de-l cumpăra şi evită produsele care conţin zahăr. De asemenea, o altă varaiantă este aceea de a-ţi face singură lapte vegetal, acasă, folosind numai ingrediente naturale.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;