Alimente periculoase

4 alimente care te pot îmbolnăvi dacă nu le mănânci cum trebuie

Tonul şi fasolea roşie sunt doar două dintre alimentele care te pot îmbolnăvi dacă nu le mănânci cum trebuie. Descoperă de ce sunt atât de periculoase!
Unele preparate nepreparate termic sau care nu sunt gătite complet pot să îţi pună viaţa în pericol. Potrivit specialiştilor de MedicalDaily, iată care sunt cele mai periculoase alimente care te pot îmbolnăvi dacă le consumi nepreparate termic:

1. Tonul

Are o concentraţie foarte mare de mercur, iar dacă obişnuieşti să-l consumi mai des (fie în conserve, fie crud) se poate ajunge la intoxicaţie cu mercur. Mercurul este toxic pentru creier, inima şi sistemul nervos. În special femeile însărcinate sau cele care alăptează trebuie să fie foarte atente la consumul de peşte, deoarece mercurul împiedică dezvoltarea neurologică a fătului.

„Efectele sunt semnificative şi nu ar trebui ignorate. Avem dovezi că problemele apar chiar şi ca urmare a unui consum în cantităţi moderate de peşte contaminat”, susţine Dr.
Edward Groth, autorul unuia dintre cele două rapoarte expuse în timpul unei conferinţe pe tema poluării cu mercur, informează Global Post.

La ton, există un risc mai mare să provină din zone poluate şi, în acest caz, este foarte toxic pentru copii.

Un alt aspect important pe care trebuie să-l ai în vedere atunci când consumi tonul crud este legat de infecţiile cu paraziţi atunci când tonul se consumă în stare crudă.

Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului din SUA, nu trebuie să consumi mai mult de 340 de grame de peşte/fructe de mare pe săptămână. Aici sunt incluse tonul crud sau conservă, creveţii, somonul, rechinul, peştele-spadă şi caroul regal.

Peşte sărac în mercur: anşoa, sardine, somon sălbatic (Pacific), hering, cambulă, crab albastru din Atlantic, egrefin, păstrăv de crescătorie, somn de crescătorie (experţii avertizează însă că acesta este sărac în mercur, însă poate să conţină alţi contaminanţi care în cantităţi mari sunt nocivi pentru femeia însărcinată).



2. Frunzele de rubarbă

Frunzele de rubarbă nu se consumă, deoarece sunt otrăvitoare şi au un conţinut foarte mare de acid oxalic. Ele se îndepărtează de pe tije şi se aruncă. Potrivit Institutului American de Sănătate, consumul de frunze de rubarbă determină o senzaţie de arsură în gură, senzaţia de greaţă şi vomă, dureri abdominale, pietre la rinichi şi se poate ajunge chiar la comă şi deces. De asemenea, prin îngheţarea/congelarea rubarbei se eliberează anumite substanţe nocive în tije, de aceea este recomandat să foloseşti numai tije de rubarbă proaspete.


3. Carnea de pui

Riscul de infecţie cu Salmonella este foarte mare dacă nu ai grijă să găteşti corect şi integral carnea de pui. De asemenea, nu trebuie să speli niciodată carnea de pui şi să ai mare grijă la modul în care o manipulezi atunci când este crudă.
Prosopul cu care o ştergi poate să devină un adevărat pericol pentru tine, dacă nu îl speli la temperaturi de peste 90 de grade Celsius. Un alt aspect adesea ignorat este acela că nu trebuie să foloseşti acelaşi tocător pentru a tăia carnea şi legumele/fructele.


4. Fasolea roşie

Fasolea roşie este un alimente hrănitor şi sănătos, cu un conţinut ridicat de potasiu, magneziu, fibre, fier şi proteine. De aceea, este recomandată în orice combinaţie, iar în special atunci când este consumată împreună cu orezul trebuie să ştii că furnizează proteină completă, înlocuind cu succes carnea. Însă, ea trebuie să fie gătită integral, deoarece altfel conţine o substanţă care este extrem de periculoasă pentru sănătate. Chiar dacă necesită un timp îndelungat de fierbere, fasolea uscată trebuie înmuiată în prealabil în apă şi fiartă în mai multe ape (folosind şi bicarbonatul de sodiu în apă).


Fasolea roşie conţine o toxină (fitohemaglutinina) care poate să cauzeze o stare intensă de greaţă, vomă, diaree şi dureri abdominale. Găteşte-o integral sau foloseşte boabele din conservă, după ce le-ai clătit cu apă în prealabil.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • John pe 18 Ian 2017, 11:16
    fasolea

    "Fasolea roşie conţine o toxină"... care, fratilor? E necunoscuta de voi, nu-i cunoasteti numele, sau nu are nimeni habar? Daca doar bagati vrajeala, sa stim si noi...

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod