Yoga. Care sunt beneficiile şi de ce să o practici?

Yoga a devenit un subiect interesant pentru România datorită beneficiilor sale şi numărului tot mai mare de oameni care practică această cunoaştere.
Cu peste 5000 de ani vechime şi peste 30 de milioane de practicanţi în toată lumea, yoga oferă un antrenament total pentru minte-trup şi suflet.

Fiecare persoană şi-a format propria părere despre ceea ce crede că înseamnă yoga, însă studiind în profunzime această taină, oamenii realizează faptul că yoga lucrează atât la nivel fizic cât şi energetic, în vederea obţinerii şi menţinerii echilibrului total.

Practicarea acestei cunoaşteri nu înseamnă doar efectuarea unui set de exerciţii fizice, ci abordarea unui stil de viaţă sănătos şi armonios, aflăm de la Simona Chiriacescu, Antrenor Hatha Yoga şi fondatoarea conceptului Q Yoga Flow.


Beneficiile Yoga la nivel fizic


  • Întăreşte şi energizează corpul;
  • Creşte flexibilitatea şi echilibrul;
  • Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui;
  • Îmbunătăţeşte capacitatea respiratorie;
  • Reduce riscul îmbolnăvirilor;
  • Detoxifică organismul;
  • Îmbunătăţeşte sistemul imunitar;
  • Creşte mobilitatea articulaţiilor.


Beneficiile Yoga la nivel mental


  • Reduce stresul şi eliberează anxietatea;
  • Îmbunătăţeşte concentrarea şi memoria;
  • Oferă claritate şi calm mental;
  • Îmbunătăţeşte funcţiile creierului.


Beneficiile Yoga pentru suflet


  • Încurajează obţinerea şi menţinerea echilibrului fizic, mental, emoţional, spiritual;
  • Ajută la dezvoltarea unei relaţii armonioase între ceea ce întâmplă în interiorul şi exteriorul nostru;
  • Cel ce practică yoga devine conştient de potenţialul şi iubirea nelimitată ce există în el şi în tot ce îl înconjoară.

Practică Yoga acasă şi oriunde, devenind conştient de respiraţia ta, de momentul prezent, păstrând o stare de linişte interioară într-un corp plin de vitalitate.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod