Cum să fii eficientă la sala de fitness. Sfaturile specialistului

Ne apropiem cu pași repezi de sezonul cald, iar acesta este un moment propice pentru a ne reînnoi abonamentul la sală
Dacă obiectivul tău este să fii în formă fizică de invidiat şi să ai o sănătate de fier Florin Neby, antrenorul de la Neatza cu Răzvan și Dani, Antena 1 îţi explică cum poţi obține rezultate maxime din antrenamentele tale la sală.

De câte ori ai găsit motive pentru a nu te duce la sală? De câte ori ai renunțat la dietă și antrenament chiar dacă îți propuseseși obiective realizabile? Ne pierdem deseori motivația fie pentru că rezultatele dorite se lasă prea mult așteptate, fie pentru că obosim sau ne plictisim de rutina zilnică.
Oricare ar fi scopurile tale în sala de sport, este important să găsești determinarea de a lucra la parametri maximi în fiecare zi de antrenament
”, a declarat fostul campion mondial și european la gimnastică pe blogul său, www.florinneby.ro.

Iată care sunt câteva dintre cele mai importante sfaturi date de antrenorul de fitness Florin Neby:

1. Stabilește scopuri și termene limită.
 Încearcă să-ți depașești limitele de fiecare dată când mergi la sală.

2. Fă un pariu cu un prieten. Este posibil să-ți dai mai mult silința știind că vei obține un premiu sau că vei câștiga un pariu.
Nu trebuie să fie neapărat ceva ieșit din comun; recompensa poate fi un obiect vestimentar pe care ți-l dorești, o cină în oraș sau un bilet la un spectacol.

3. Recompensează-te după antrenamentele grele. După o sesiune intensă la sală, premiază-te cu, un masaj, o carte sau un film bun. Chiar dacă ai muncit din greu, nu te sfătuiesc să dai iama în primul fast- food. Adu-ți aminte cât de mult te-ai străduit; vrei să compromiți totul cu un hamburger?

4. Ascultă muzica preferată. Melodiile favorite îți dau energie și te motivează să lucrezi mai mult.
În plus, acest obicei reduce efortul perceput, astfel că nu vei mai simți antrenamentul ca pe o obligație în fața trainerului sau ca pe o povară.

După ce a încheiat cariera de sportiv profesionist, Florin Neby a dezvoltat mai multe proiecte ce au a face cu sportul. A făcut parte din trupa Aeros, al cărei show a fost comparat cu cel al trupei Cirque de Soleil, performând în întreaga lume şi apărând în cele mai prestigioase publicaţii, inclusiv pe prima pagina a renumitului New York Times.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod