Slăbește mâncând mai mult! Dieta care face minuni


Dacă faci alegerile corecte, poți să slăbești mâncând mai mult! O echipă de specialiști a demonstrat acest lucru!
Număratul caloriilor și cititul etichetelor de pe ambalajul produselor din supermarket poate fi o corvoadă pentru persoanele aflate la dietă și care se simt constrânse de faptul că trebuie să mănânce puțin. Totuși, poți pierde în greutate mâncând mai mult și nu mai puțin, potrivit unui nou studiu citat de DailyMail, atâta vreme cât consumi alimente cu densitate energetică scăzută. 

Aici sunt incluse pastele, orezul, fructele și legumele pentru că au mai puține calorii per gram față de alimentele cu conținut energetic ridicat, cuum sunt brânzeturile sau biscuiții. Asta înseamnă că poți să mânânci porții mai mari și să rămâi cu o talie mai subțire decât cei care un regim alimentar bogat în alimente cu conținut energetic ridicat. Experții spun că senzația de sațietate reprezintă cheia pentru a pierde în greutate, iar porții mai mari înseamnă că nu ți se va face foame de-a lungul zilei și astfel nu vei apela la diverse gustări nesănătoase.

Cercetătorii de la Universitatea din Leeds susțin că „foamea este principala barieră în calea încercărilor de a pierde în greutate”.

Cum s-a desfășurat studiul?

Din studiu au făcut parte femei supraponderale și obeze care luau parte la programul de pierdere în greutate Slimming World. Acestea au fost supravegheate timp de 14 săptămâni, alături de alte femei, folosindu-se o schemă agreată de NHS Live Well. Cercetătorii au descoperit că femeile care au urmat programul Slimming World, bazat pe consumul de alimente cu conținut energetic scăzut, au pierdut mai multe în greutate decât femeile care au urmat schema NHS, care presupune cuantificarea numărului de calorii. 

Potrivit studiului, femeile din cadrul echipei Slimming World au pierdut în medie 5,8 kg, adică 6,2% din masa corporală și au fost foarte motivate să continue dieta.
Femeile din echipa NHS, care au avut ca obiectiv un consum de maxim 1400 de calorii pe zi, au pierdut în medie 3,3 kg, adică 3,8% din masa corporală.

Studiul a mai indicat faptul că femeile care au consumat alimente cu nivel energetic scăzut, au mâncat mai mult dar cu mai puține calorii și astfel li s-a făcut foame mai rar. 

Coordonatorul studiului, dr. Nicola Buckland, a declarat: „Foarte mulți oameni renunță la diete pentru că li se face foarte foame între mese. Studiul nostru indică faptul că mesele care sunt bazate pe alimentele cu un conținut energetic scăzut pot să contribuie la depășirea senzației de foame dintre mese.
Alimentele cu indice energetic scăzut conțin mai puține calorii, permițând astfel un consum mai mare, cu un aport caloric mai mic și cu o senzație de sațietate prelungită. De exemplu, pentru a consuma 100 de calorii, o persoană ar trebui să mănânce în jur de 250 de grame de morcovi și nu doar 20 de grame de ciocolată. Evident, senzația de sațietate va fi mult mai mare după această cantitate de morcovi.”

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;