Alimente sănătoase pe care le mănânci greşit

Alimente sanatoase

Data viitoare când mai faci supă sau ciorbă, rezistă tentaţiei de a mărunţi morcovul. Explicaţia este simplă! Şi acesta este doar unul din alimentele sănătoase pe care le mănânci greşit!
Modul în care ne-am obişnuit să gătim sau să combinăm anumite alimente poate să fie unul greşit. Sau, cel puţin, putem afla că dacă am proceda într-un alt fel este posibil să păstrăm mai mulţi dintre nutrienţii din fructe şi legume. Prin urmare, iată câteva dintre alimentele sănătoase pe care poate le mănânci greşit, după cum avertizează Kristin Kirkpatrick, un nutriţionist celebru citat de Huffington Post:

1. Morcovii nu trebuie tăiaţi în supă/ciorbă

Potrivit specialistului, morcovii trebuie spălaţi, curăţaţi şi introduşi întregi în apa pentru ciorbă/supă. Numai atunci îşi vor păstra nutrienţii într-o cantitate mai mare. De asemenea, betacarotenul este mult mai uşor absorbit atunci când morcovii sunt gătiţi, spre deosebire de cei cruzi.


2. Usturoiul trebuie zdrobit şi lăsat 10 minute

Cea mai buna metodă de a folosi usturoiul este aceea de a zdrobi, însă chiar dacă poate faci deja acest lucru mai trebuie să completezi cu altceva. După ce ai zdrobit usturoiul, acesta trebuie lăsat să stea 10 minute, deoarece astfel se eliberează alicina, substanţa care previne apariţia bolilor de inimă şi fereşte corpul de cancer.

 

3. Ceaiul negru nu se bea cu lapte şi ceaiul verde nu se bea îndulcit

Pentru a beneficia de efectele protectoare ale ceaiului nu trebuie să adaugi lapte în ceaiul negru. Iar dacă preferi ceaiul verde, atunci trebuie să ştii că este de preferat să-i adaugi puţină zeamă de lămâie, nicidecum miere sau zahăr. Ambele ceaiuri sunt recunoscute pentru beneficiile pe care le aduc asupra sistemului cardiovascular, însă potrivit specialistului atunci când adaugi lapte în ceaiul negru îi reduci efectul protector.

De asemenea, cercetările arată că pentru a potenţa efectele benefice ale ceaiului verde, cea mai bună opţiune este de a-i adăuga zeamă de lămâie şi să eviţi să-l îndulceşti. Zeama de lămâie ajută la o mai bună absorbţie a nutrienţilor existenţi în ceaiul verde.

4. Merele şi perele trebuie să fie bine coapte

Este de preferat să laşi merele şi perele să se coacă foarte bine, deoarece ele vor avea un conţinut mult mai ridicat de antioxidanţi, după cum susţine specialistul. Chiar dacă îţi plac merele şi perele mai crocante, gândeşte-te şi la modul în care acestea sunt absorbite în corp şi ce nutrienţi aduc ele odată ce sunt ingerate.

Lasă-le să stea câteva zile la temperatura camerei sau pune-le într-o pungă de hârtie la întuneric pentru a se coace mai bine înainte de a le consuma.

5. Broccoli

Modul în care mănânci broccoli contează foarte mult, dacă vrei să beneficiezi de proprietăţile lui anticancerigene. Se pare că cea mai bună metodă de a-l mânca este făcut la aburi, nicidecum fiert în apă, prăjit sau copt la cuptor. Numai atunci îşi păstrează nutrienţii intacţi şi sunt absorbiţi în corp. De asemenea, dacă îl preferi pe cel fiert în apă, atunci este bine să adaugi fulgi de ardei iute pentru că îi vei potenţa efectul anticancerigen. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;