3 metode simple ca să slăbeşti fără sport şi dietă

Trei metode simple la care nici nu te-ai fi gândit te pot ajuta să scapi de cele câteva kilograme în plus!
Când vrei să slăbeşti te gândeşti cu oroare la tot felul de diete pe care trebuie să le urmezi sau la sala de sport cu care poate nu eşti foarte bună prietenă. Chiar dacă îţi este greu să fii organizată şi să faci sport cu regularitate, trebuie să conştientizezi că acesta este unul dintre cele mai eficiente moduri de a scăpa de kilogramele în plus. Bineînţeles, atunci când îl combini cu o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, precum şi cu un consum mare de apă plată.

Însă, mai există alte trei metode simple ca să slăbeşti fără sport şi dietă! Chiar dacă nu te-ai gândi la ele atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus, studiile demonstrează că ele chiar funcţionează.
BrightSide ne arată care sunt aceste metode alternative pe care trebuie să le cunoşti:


1. Tehnicile de respiraţie

Principala regulă este aceea de a conştientiza că respiraţia noastră este una superficială. Beneficiile tehnicilor de respiraţie în abdomen şi a meditaţiei s-au dovedit a fi extrem de utile atât pentru slăbit cât şi pentru un corp sănătos. Respiră în abdomen, expiră până când simţi că burta se lipeşte de coloană şi repetă. Această regulă simplă, repetată zilnic timp de 5 minute poate să întărească musculatura abdominală şi se obţin rezultate destul de repede, potrivit unui specialist citat de publicaţia DailyMail.


Cum să practici tehnica de respiraţie propusă
- Stai în picioare, adu un picior în faţă, în timp ce greutatea corpului se lasă în mare parte pe piciorul din spate.
- Din această poziţie inspiră în trei secunde în timp ce ridici mâinile deasupra capului.
- Expiră în şapte secunde timp în care încordezi puternic toţi muşchii.


2. Duşul care alternează apa caldă cu apa rece

Duşurile care alternează apa fierbinte cu apa rece sunt recunoscute pentru efectul lor de tonifiere, iar mai nou se pare că s-a constatat că stimulează arderea grăsimilor. Acest obicei în care practic alternezi temperatura apei de la 22-25 de grade la 40 de grade Celsius este unul care s-a dovedit util în afecţiuni precum aritmia, obezitatea, hipertensiune, dar şi pentru a atenua celulita.
Începe cu apă foarte caldă timp de 3 minute, urmată de un minut de apă călduţă pentru început, scăzând gradual temperatura până ajungi la apa rece. Efectul revigorant îl vei simţi numai după ce practici constant acest ritual care are beneficiul de a stimula circulaţia sângelui. Potrivit unui studiu realizat în ţările scandinave, expunerea la temperaturi scăzute creşte rata metabolică a grăsimii brune cu 15% care arde caloriile pentru a produce căldură.


3. Masajul

Este foarte util pentru a stimula arderea grăsimilor. În special masajul cu ventuze sau ciupitul pot să reducă depunerile de grăsime, îmbunătăţesc circulaţia la nivel abdominal şi stimulează tranzitul intestinal.
Trebuie să efectuezi cu regularitate aceste masaje pentru un efect vizibil şi de durată.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod