Viata sexuala

Jane Fonda: "Am mințit când am povestit cum mi-am pierdut virginitatea"

Jane Fonda: "Am mințit când am povestit cum mi-am pierdut virginitatea"

Actrița în vârstă de 76 de ani a negat că și-a început viața sexuală cu colegii de școală, așa cum declarase în trecut, și a explicat de ce a făcut acest lucru. 6 Mar
Poveste adevărată: "Nu reușesc să mă excit decât gândindu-mă că sunt violată"

Poveste adevărată: "Nu reușesc să mă excit decât gândindu-mă că sunt violată"

Am 30 de ani și în acest moment sunt „între relații”. Am fost căsătorită timp de cinci ani și am avut o viață sexuală normală în căsnicie – orice ar înseamna asta. Totuși, în ultimii ani de căsnicie am început să am nevoie de fantezii ca să mă pot excita și să fac...
Sex: 5 trucuri ca să fii mai îndrăzneaţă în pat. Preia initiaţiva!

Sex: 5 trucuri ca să fii mai îndrăzneaţă în pat. Preia initiaţiva!

Una dintre regulile vieţii sexuale satisfăcătoare atât pentru tine, cât şi pentru iubitul tău spune că amândoi trebuie să fiţi implicaţi în actul sexual, iar când spunem "implicaţi" ne referim la "activi". Sunt foarte mulţi bărbaţi care preferă să deţină controlul în pat,...
Top 4 exerciţii fizice care te ajută să ai o viaţă sexuală spectaculoasă

Top 4 exerciţii fizice care te ajută să ai o viaţă sexuală spectaculoasă

Ritmul alert în care se desfăşoară activităţile tale de zi cu zi poate fi un motiv suficient de bun pentru a spune că nu ai timp să faci mişcare, însă lucrurile sunt ceva mai complicate de atât şi nu ar trebui privite cu superficialitate. Exerciţiile fizice nu sunt un moft, ci o...
6 pericole pentru cuplu dacă nu faceţi sex o perioadă mai lungă

6 pericole pentru cuplu dacă nu faceţi sex o perioadă mai lungă

Absenţa sexului într-o relaţie poate avea numeroase efecte asupra ambilor parteneri, iar unele dintre ele pot ameninţa însăşi fundaţia cuplului. Descoperă care sunt cele mai grave 6 pericole pentru cuplu dacă nu faceţi sex o perioadă mai lungă.
Declarațiile săptămânii. Gabriela Cristea: "Nu m-am mai simțit femeie"

Declarațiile săptămânii. Gabriela Cristea: "Nu m-am mai simțit femeie"

Eva.ro îţi prezintă cele mai interesante declaraţii pe care vedetele din România şi din străinătate le-au făcut în această săptămână. Vedeta a spus la Kanal D că în ultimele luni nu a mai avut o viață sexuală împlinită.
6 lucruri care îţi arată că sunteţi compatibili sexual

6 lucruri care îţi arată că sunteţi compatibili sexual

O experienţă sexuală satisfăcătoare poate fi insuficientă pentru a confirma cu adevărat compatibilitatea sexuală. Află care sunt cele mai importante 6 lucruri care îţi arată că sunteţi compatibili sexual cu adevărat, pe termen mediu şi lung.
Sex: Cum să fii o profesionistă în pat, chiar dacă a doua zi te duci la job

Sex: Cum să fii o profesionistă în pat, chiar dacă a doua zi te duci la job

Când eşti hotărâtă să-ţi impresionezi sexual partenerul, este timpul să renunţi la inhibiţii şi să experimentezi câteva tehnici noi.
Cum îţi îmbunătăţesc filmele porno viaţa sexuală. 4 secrete!

Cum îţi îmbunătăţesc filmele porno viaţa sexuală. 4 secrete!

Consumul de pornografie în exces poate fi dăunător, la fel ca orice alt abuz, dar folosite în mod rezonabil, filmele porno pot avea un impact pozitiv pentru viaţa ta sexuală.
Sex: 6 secrete ca să-ţi relansezi viaţa sexuală în toamna asta

Sex: 6 secrete ca să-ţi relansezi viaţa sexuală în toamna asta

După o vară toridă, viaţa sexuală poate suferi odată cu scurtarea zilelor, mai ales din cauza lipsei de energie care poate afecta pe oricine la sosirea toamnei. Nu renunţa însă la speranţa că poţi avea o viaţa sexuală excelentă în noul anotimp şi pune în aplicare 6 secrete ca...
Satisfacție maximă: Implanturile cu silicon aduc fericirea în dormitor

Satisfacție maximă: Implanturile cu silicon aduc fericirea în dormitor

Toată lumea știe că bărbații se bucură cel mai mult când au de-a face, ca să spunem așa, cu un bust generos. Un nou studiu demonstrează însă că și femeile care apelează la chirurgia plastică au partea lor de câștig. 61% din femeile care au participat la un sondaj de opinie pe...
Cât de importantă este viaţa sexuală pentru români

Cât de importantă este viaţa sexuală pentru români

Şapte din zece români din mediul urban cred că o viaţă sexuală satisfăcătoare este foarte importantă în contextul stării generale de sănătate, iar peste 40% dintre femei folosesc cel puţin o metodă contraceptivă, potrivit unui studiu realizat de ISRA Center.
Sexul de împăcare, pericol pentru cuplu. Vezi ce efect negativ are!

Sexul de împăcare, pericol pentru cuplu. Vezi ce efect negativ are!

Se spune că nimic nu stinge mai uşor flăcările unui scandal în cuplu decât o partidă de sex "cinstită", din toată inima, imediat după "depunerea armelor". Mulţi dintre cei care au trecut prin această experienţă cred că aceasta este soluţia perfectă pentru a pune capăt unui...
6 trucuri ca să faci SEX fără sa fii prinsă dacă încă locuieşti cu părinţii

6 trucuri ca să faci SEX fără sa fii prinsă dacă încă locuieşti cu părinţii

Unele cupluri nu-şi permit o chirie lunară, un credit pentru o casă sau, poate, nu suportă ideea de a fi îndatoraţi pănă la vârsta a treia şi decid, de comun acord, să se mute împreună, dar cu părinţii unuia dintre ei. Este această decizie o sentinţă la moarte pentru viaţa...
Povestea bărbatului care a născut de trei ori! Mamă şi tată într-un singur corp

Povestea bărbatului care a născut de trei ori! Mamă şi tată într-un singur corp

Ca orice fetiţă de trei ani, Susan Beatie e înnebunită după poveşti. Când va fi mare, vrea să se facă doctor veterinar şi prinţesă, dacă se poate. Seara, înainte de a adormi, îi place să alunece pe genunchii tatălui ei şi să-l asculte spunându-i o poveste despre o omidă, o...
Horoscop: Bani şi sex în luna iunie

Horoscop: Bani şi sex în luna iunie

Nativele din Gemeni nu prea vor avea parte de sex în luna iunie, iar de bani nici nu poate fi vorba. Cele din Taur vor avea parte de primă sau mărire de salariu şi orgasme nenumărate. Află acum cum stai cu viaţa sexuală şi banii în luna iunie.
Vedete România: Top 5 destăinuiri despre viaţa sexuală

Vedete România: Top 5 destăinuiri despre viaţa sexuală

Nu puţine sunt vedetele din România care dau detalii picante despre viaţa lor intimă. Mihaela Rădulescu, de exemplu, spune că a plâns ca o isterică atunci când a avut, pentru prima oară, orgasm provocat de un... vibrator. Află alte destăinuiri fierbinţi din dormitorul a 5 vedete din...
Poveste adevărată: Soţul meu mă înşală cu babe

Poveste adevărată: Soţul meu mă înşală cu babe

Soţul meu mă înşală. O să ziceţi că nu sunt nici prima, nici ultima. Şi totuşi, poate că dacă m-ar înşela cu femei de vârsta mea sau mai tinere aş putea să înţeleg. Poate chiar mi-aş face mustrări de conştiinţă că nu sunt suficient de atrăgătoare şi de asta el caută...
De ce femeilor le este teamă să-şi piardă virginitatea?

De ce femeilor le este teamă să-şi piardă virginitatea?

Da! Mai există şi astfel de femei şi asta nu ar trebui să te surprindă! Începerea vieţii sexuale nu este un moment uşor, oricare ar fi vârstă la care o faci. Nu există o aşa-zisă "vârstă potrivită" la care trebuie să faci acest lucru, dar trebuie să ştii că începerea vieţii...
5 exerciţii fizice pentru o viaţă sexuală incendiară

5 exerciţii fizice pentru o viaţă sexuală incendiară

Numai cinci minute de exerciţii în fiecare zi te ajută să ai o viaţă sexuală incendiară. Îţi prezentăm o serie de cinci exerciţii special concepute pentru îmbunătăţirea vieţii sexuale.
Horoscop 2011: Cu cine o să ai cel mai tare orgasm?

Horoscop 2011: Cu cine o să ai cel mai tare orgasm?

Vrei o viaţă sexuală incendiară? Astrele îţi pot fi de mare ajutor.
Pagina: