Silicoane

Silicoane! Cât te ţin şi ce complicaţii pot să apară

Silicoane! Cât te ţin şi ce complicaţii pot să apară

Termenul de garanție al unui implant cu silicon este un subiect în jurul căruia se pun foarte multe semne de întrebare. Multe dintre femeile care și-au mărit astfel sânii sau care doresc să apeleze la operația de mărire a sânilor cu implanturi siliconice, vor să fie sigure că alegerea pe care au făcut-o va trece testul timpului.Durata unei proteze mamare poate fi influențată de calitatea și aspectul acesteia, dar și de eventualele complicații care pot să apară. Există implanturi care pot sta în corp chiar și o viață fără nicio problemă. În cazul în care apar complicații, protezele trebuie înlocuite. Rapoartele Societății Americane de Chirurgie Plastică arată că la 10 ani de la operație, 76% din implanturile mamare necesită la un moment dat o înlocuire. Acest fapt se datorează contracției de capsulă, rupturilor de înveliș, lăsării sânilor sau infecțiilor cronice. "Este important ca implanturile alese să fie de bună calitate și, mai ales, să fie omologate. Un chirurg care respectă munca sa și viața pacienților nu va folosi niciodată implanturi neomologate (așa zise „chinezești”). Complicațiile care pot apărea în urma utilizării a astfel de implanturi pot fi dezastruoase. Deși diferența de preț dintre implanturile omologate de calitate și cele neomologate este destul de mare, consider că sănătatea, rezultatul și durabilitatea în timp sunt mult mai importante”, spune chirurgul estetician Călin Doboș.Controlul regulat este esențialEste important ca femeile să întrebe medicul ce calitate de implant se va folosi. Doctorul poate oferi implanturi care să aibă o durată de viață limitată sau cu o durată de viață nelimitată. Cert este însă că la o anumită perioadă de timp este necesar să mergeți la controale, pentru ca medicul chirurg să vă spună dacă s-au produs modificări în timp sau prezentați eventuale modificări de aspect. „Femeile nu trebuie să se aștepte ca rezultatul operației de mărire de sâni să dureze o veșnicie. Chiar dacă implantul are așa-zisa garanție pe viață, sânii se modifică în timp. Controalele regulate și ecografiile mamare sunt foarte importante, în acest fel observăm dacă s-au produs schimbări sau rupturi și putem interveni rapid”, explică Dr. Călin Doboș.De obicei, chirurgul recomandă un examen ecografic în fiecare an, pentru a depista eventualele modificari atât ale sânului, cat și ale implantului. În cazul în care femeia a născut, aceasta trebuie să facă un control după întreruperea alăptării pentru a vedea dacă nu au survenit alte modificări ale implantului mamar.La cât timp ar trebui schimbat implantul de silicon?Ultimele studii au aratat că implanturile cu silicon pot dura toată viața, în timp ce implantul salin are un termen de valabilitate de 12-14 ani. Există factori care pot modifica însă aceste termene. „Contează mult și mărimea implantului. Cu cât acesta este mai mare, iar pielea pacientei mai sensibilă și mai puțin elastică, cu atât cresc șansele ca sânul să se deformeze în timp. După 5-10 ani, există posibilitatea ca sânii să se lase sau să își modifice forma. În această situație se poate impune o nouă intervenție prin care să se ridice sânii lăsați, cu sau fără schimbarea implanturilor; sau poate să se renunțe la implant”, precizează chirurgul estetician Dr. Călin Doboș.Care sunt complicațiile ce pot apărea?Din nefericire, există o serie de posibile complicații care pot surveni de-a lungul anilor și care duc inevitabil către eliminarea sau înlocuirea implanturilor. Fiecare organism reacționează diferit și din acest motiv cele mai multe dintre complicații nu pot fi prevenite. Printre acestea putem include contracția capsulară (un înveliș pe care îl creează corpul nostru în jurul implantului) datorată micșorării capsulei sau buzunarului din jurul implantului, ceea ce duce la deformarea sânului, în cazuri rare chiar la ruptura acestuia. În cazul în care se bănuiește o ruptură sau o fisură, un RMN este cea mai sigură cale de a observa dacă pacienta are sau nu o astfel de problemă. Alte riscuri specifice implanturilor sunt: rotirea, „aspectul vălurit” mai ales pe exterior, vizibilitatea implantului și conturul dublu, ce apar mai ales atunci când implanturile sunt prea mari. 25 Ian
Soluţie naturală. Mărirea sânilor fără silicon și fără cicatrici

Soluţie naturală. Mărirea sânilor fără silicon și fără cicatrici

Aproximativ 70% dintre femei sunt nemulțumite de mărimea sânilor lor, arată un studiu realizat de International Journal of Sexual Health. Cu toate acestea, multora dintre ele le este frică de operația de mărire a sânilor cu ajutorul siliconului.În istoria măririi sânilor, de peste 100... 12 Ian
Dubla mastectomie, inutilă în majoritatea cazurilor

Dubla mastectomie, inutilă în majoritatea cazurilor

Aproximativ 70% dintre femeile care au decis să se supună unei duble mastectomii, după ce au fost diagnosticate cu cancer la un singur sân, prezintă totuşi un risc extrem de scăzut de a dezvolta o tumoare la sânul sănătos, se arată într-un studiu american publicat miercuri.
Oana Zăvoranu, fără apărare în dosarul şantajului: Avocatul ei s-a retras din acest caz

Oana Zăvoranu, fără apărare în dosarul şantajului: Avocatul ei s-a retras din acest caz

Alexandru Morărescu a decis să nu o mai reprezinte pentru că nu mai are timp pentru alte procese.
Oana Zăvoranu, reținută de polițiști! Riscă închisoarea pentru șantaj!

Oana Zăvoranu, reținută de polițiști! Riscă închisoarea pentru șantaj!

Vedeta a fost prinsă în flagrant după ce a luat 10.000 de euro de la un medic estetician pe care l-ar fi şantajat.
Prima declaraţie a medicului şantajat de Oana Zăvoranu

Prima declaraţie a medicului şantajat de Oana Zăvoranu

Doctorul Marek Vâlcu a recunoscut faptul că vedeta i-a cerut bani, ameninţându-l că în caz contrar va merge la televiziuni.
Hollywood: Cum arătau vedetele înainte să-şi pună silicoane

Hollywood: Cum arătau vedetele înainte să-şi pună silicoane

Kaley Cuoco, actriţa din serialul "The Big Bang Theory", a recunoscut luna trecută că şi-a mărit sânii pe când avea 18 ani. Nu este singura vedetă de la Hollywood care a apelat bisturiu pentru a fi mulţumită de mărimea bustului.Mărirea sânilor se numără printre cele mai...
Drama actriței Eugenia Şerban: riscă să rămână fără sâni

Drama actriței Eugenia Şerban: riscă să rămână fără sâni

Actriţa trebuie să ia o decizie importantă pentru sănătatea ei. O operație estetică nereușită a adus-o într-un punct critic.
Marirea sanilor cu implanturi siliconice. Iata ce trebuie sa stii!

Marirea sanilor cu implanturi siliconice. Iata ce trebuie sa stii!

Daca va doriti ca sanii dvs sa fie mai mari, mai plini de volum sau cu o forma mai tinereasca, marirea sanilor cu implanturi siliconice este probabil cea mai buna solutie. Denumita si mamoplastie de augmentare, marirea sanilor este o procedura de chirurgie estetica care utilizeaza implanturile...
Bianca Drăguşanu se operează din nou. Va fi clienta doctorului estetician Kasem

Bianca Drăguşanu se operează din nou. Va fi clienta doctorului estetician Kasem

Vedeta a început deja analizele medicale, iar medicul a anunțat că unele intervenții sunt necesare, altele sunt "doar de înfrumusețare".
Frumusețe fără bătrânețe: Jane Seymour, în costum de baie, la 62 de ani

Frumusețe fără bătrânețe: Jane Seymour, în costum de baie, la 62 de ani

Actrița a fost pozată în timpul vacanței din Hawaii, iar imaginile demonstrează că ea nu are încă nevoie de editare foto pentru a arăta fabulos.
Frumuseţea ta: 5 mituri despre operaţiile estetice. Opinia expertului!

Frumuseţea ta: 5 mituri despre operaţiile estetice. Opinia expertului!

Chirurgia estetică este poate domeniul cu cele mai multe mituri şi clişee, care în majoritatea cazurilor sunt luate drept adevăruri absolute.
România mondenă: 5 vedete care şi-au pus silicoane dar nu au recunoscut asta

România mondenă: 5 vedete care şi-au pus silicoane dar nu au recunoscut asta

Andreea Marin spune că sânii ei au crescut datorită sarcinii şi a fluctuaţilor de greutate prin care a trecut
Marea dilemă a femeilor: Implanturi anatomice sau rotunde? Care sunt beneficiile fiecăruia

Marea dilemă a femeilor: Implanturi anatomice sau rotunde? Care sunt beneficiile fiecăruia

Cea mai mare dilemă a unei femei atunci când păşeşte în cabinetul chirurgului estetician este legată de forma siliconului: implant anatomic sau rotund?
Nicoleta Luciu mai vrea o operaţie estetică

Nicoleta Luciu mai vrea o operaţie estetică

Vedeta a vorbit la emisiunea "Poveștiri adevărate" despre operaţiile sale estetice şi a mărturisit că îşi descoperă mai tot timpul defecte pe care ar vrea să şi le retuşeze cu ajutorul bisturiului.
Adrian Despot: "Eurovisionul este un balon de săpun"

Adrian Despot: "Eurovisionul este un balon de săpun"

Eva.ro îţi prezintă cele mai interesante declaraţii pe care vedetele din România şi din străinătate le-au făcut în această săptămână. Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, a declarat, într-un interviu pentru ziarul Ring, că Eurovision nu mai are nicio legătură cu muzica,...
Gabriela Cristea: "Am făcut compromisuri, dar niciodată de natură sexuală"

Gabriela Cristea: "Am făcut compromisuri, dar niciodată de natură sexuală"

Eva.ro îţi prezintă cele mai interesante declaraţii pe care vedetele din România şi din străinătate le-au făcut în această săptămână.
Cum să ai sâni perfecţi. Toate procedurile printr-o singură operaţie!

Cum să ai sâni perfecţi. Toate procedurile printr-o singură operaţie!

Sânii frumoşi reprezintă în prezent principala preocupare fizică a femeilor, aceştia fiind mereu supuşi atenţiei, dar şi schimbărilor. Din păcate, modificarea formei şi volumului ţesutului mamar este o realitate care nu poate fi încetinită cu uşurinţă, ducând la lăsarea...
Mamă cu 6 copii, a murit după ce și-a pus silicoane

Mamă cu 6 copii, a murit după ce și-a pus silicoane

Femeia a intrat în comă după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, la o clinică privată din Iaşi. Ea a murit, sâmbătă dimineaţă, la spital, după ce a intrat din nou în stop cardio-respirator.
Declaraţiile anului 2012. Andreea Esca: "Eu în dragoste sunt infernală"

Declaraţiile anului 2012. Andreea Esca: "Eu în dragoste sunt infernală"

Celebritățile din România și din străinătate au spus și în acest an vrute și nevrute. Am cules laolaltă frazele memorabile, glumele, replicile tăioase, ironiile, chiar și "prostioarele" scăpate de personajele care se bucură de notorietate, și veți vedea că, asemenea vinului bun,...
Dosar Eva. Bianca Drăguşanu, 9 fotografii care au scandalizat Facebook-ul

Dosar Eva. Bianca Drăguşanu, 9 fotografii care au scandalizat Facebook-ul

Unul dintre cele mai mediatizate personaje mondene din România, Bianca Drăguşanu are o reţetă simplă, dar eficientă, pe care o foloseşte fără reţinere pentru a se menţine în prim-plan. Vedeta a învăţat că este esenţial să te menţii în centrul atenţiei prin orice mijloace,...
Pagina: