Vicontele Marcy de Soultrait s-a lăudat, în faţa jurnaliştilor prezenţi la aniversarea fratelui său mai mare, Arthur, că Pippa Middleton e iubita sa. 19 Apr
Anul acesta, a fost pentru prima dată când editorii publicaţiei Maxim au decis să lase cititorii să alcătuiască topul celor mai fierbinţi femei din lume şi să decidă învingătoarea. 22 Mai
Cântărețul se va căsători miercuri cu iubita lui, Raluca Pastramă, iar cununia civilă a celor doi va fi transmisă în direct în emisiunea "Happy Hour", de la Pro TV. 17 Apr
Vedeta apare alături de iubitul ei, Casper Smart, în noul ei videoclip, "Dance Again". 3 Apr
Actorul american, în vârstă de 40 de ani, s-a căsătorit la sfârşitul săptămânii trecute şi va deveni tată în a doua jumătate a acestui an, a anunţat agentul său de presă. 20 Mar
Surse din anturajul vedetei TV au anunțat că idila cu bărbatul misterios care ar urma să-i devină soţ în această vară s-ar fi înfiripat în ultimii ani pe internet. 19 Mar
Artistul a declarat că a aflat că printr-un SMS că Raluca Pastramă este însărcinată. 16 Mar
Fiul Prinţului Charles a mărturisit că îi este greu să-şi facă o prietenă din cauza statutului său de membru al familiei regale britanice, informează cotidianul The Sun, citat de agenția Mediafax. 14 Mar
Actorul australian a urmat tratamentul psihologic pe care era obligat să-l facă pentru a nu fi judecat pentru agresiune. 2 Mar
Actorul a vorbit într-un interviu despre primul copil dintr-o căsătorie anterioară.
Cântăreaţa a lansat pe internet o piesă nouă, un remix al piesei sale "Birthday Cake", care include câteva versuri vulgare, interpretate de fostul ei iubit, rapperul Chris Brown.
Dacă ai pus ochii pe un bărbat, aţi flirtat puţin şi te-a invitat deja la o cafea, iată cum poţi afla dacă nu cumva acest bărbat are deja o iubită! Bill Cammack, fondatorul blogului billcammack.com îţi dezvăluie trucurile cu care prinzi un bărbat din perspectiva masculină...
Am 28 de ani şi sunt pe picioarele mele. Muncesc de la 19 ani, am afacerea proprie, îmi merge binişor, nu mă plâng, am din ce trăi. Dar ceea ce-mi lipseşte este dragostea.
Te cerţi din ce în ce mai des cu iubitul tău iar întâlnirile cu prietenii par să alimenteze şi mai mult conflictele? Este posibil să faci câteva greşeli atunci când sunteţi în public care pur şi simplu îţi dinamitează relaţia şi care vă pot duce în prag de despărţire.
Inimii nu-i poţi porunci, aşadar, se poate întâmpla să-ţi cadă cu tronc un bărbat care este deja luat. Ai putea să-l laşi pe respectivul cu iubita lui şi să-ţi vezi de viaţa ta, doar că nu ţi-l poţi scoate din minte.
Cea mai frumoasă zi din viaţa mea a fost când soţia mea l-a născut pe fiul nostru. Am crezut atunci că sunt un om împlinit şi că nimic din ceea ce există în lume nu îmi va putea distruge universul perfect în care trăiam.
Când mi-am dat seama că eu nu sunt ca restul fetelor nu cunoşteam cuvântul "lesbiană". Şi nici semnificaţia sau urmările lui. Ştiam doar că eu nu mă potriveam în nicio ipostază în care toate mamele erau fericite să-şi vadă fiicele.
Soţul meu a decis să pună capăt unei căsnicii de zece ani, cu doi copii, printr-un gest pe cât de absurd pe atât de mostruos. A plecat într-o zi să-şi ia ţigări şi nu s-a mai întors. Următoarea discuţie cu el am reuşit s-o am abia peste un an, timp în care şi eu şi copiii am...
Masculii sunt, prin construcţie, creaturi interesate mai mult de fizic decât de emoţii şi, de obicei, încearcă să iniţieze contact fizic cu o femeie încă de la prima întâlnire. Majoritatea bărbaţilor nu gândesc prea mult în timpul actului sexual, pentru că această activitate...
Suntem căsătoriţi de zece ani şi nu putem avea copii. Din cauza unei incompatibilităţi rar întâlnite. Am înţeles asta din primii ani, apoi ne-au confirmat-o şi medicii în câteva rânduri. Am pierdut orice speranţă, iar de înfiat, Viorel nu doreşte.
Vino la Hollywood Multiplex sau CinemaPRO până pe 28 februarie şi ai o lună întreagă cu mii de premii şi îndrăgosteală la maxim!