Trimestrul al II-lea reprezinta perioada cea mai frumoasa din sarcina si este cuprinsa intre saptamana 13 si 27 de amenoree. Este perioada cand cresterea uterului gravid este cea mai importanta, astfel ca dintr-un organ pelvian el se dezvolta ocupand aproximativ jumatate din cavitatea abdominala.
Cântăreaţa e internată la Spitalul Militar din Bucureşti, unde i se fac investigaţii, însă interpreta se simte bine, a declarat pentru Mediafax fiica artistei, Irinuca. 18 Mai
Actorul ar putea fi operat în zilele următoare pentru scoaterea de lichid din zona creierului, intervenţia programată iniţial pentru miercuri urmând, foarte probabil, să fie amânată, din cauza unei infecţii urinare ce a fost depistată, au declarat, pentru agenţia Mediafax, surse din... 16 Mai
Dacă ar trebui să definim infertilitatea, atunci cea mai simplă definiţie ar fi aceea de lipsă a apariţiei unei sarcini în decursul unui an de activitate sexuală normală, regulată, şi în absenţa utilizării diverselor mijloace anticoncepţionale.
Sindromul Down este o afectiune congenitala in care materialul genetic determina anomalii de dezvoltare a copiilor si adesea retardare mentala. Incidenta sa este de 1 la 800 de nou-nascuti.
Sarcina reprezinta o schimbare majora in viata unei femei, pe de o parte prin modificarile fizice si psihice caracteristice acestei perioade, cat si prin constientizarea faptului ca aparitia unui copil este incarcata de multa bucurie dar si de responsabilitate.
Aparitia unui copil este un pas important in viata oricarei femei, iar momentul stabilit este gandit si planificat in detaliu cu mult timp inainte. Metodele contraceptive, precum si legalizarea avortului...
INTREBARE: "Stimata doamna doctor, va multumesc pentru raspunsul dat. Intentionez sa il duc pe fratele meu la medic pentru investigatiile sugerate si de aceea v-as ruga sa-mi recomandati o clinica sau un spital unde calitatea investigatiilor sa prezinte garantie. Va multumesc!" (de la...
Reteaua de clinici si laboratoare Med-As a inregistrat in anul 2008 o cifra de afaceri de 4,15 milioane euro, in crestere cu 60% fata de anul precedent. Compania estimeaza, pentru anul 2009, o dublare a cifrei de afaceri, pe fondul finalizarii unor proiecte de mare anvergura.
Cancerul la san este curabil, dar cu singura conditie de a fi diagnosticat la timp... De aceea, trebuie sa stii cum se realizeaza corect autoexaminarea, ce ar trebui sa te ingrijoreze si care sunt principalele investigatii in descoperirea acestui tip de cancer.
Ne propunem sa aducem in discutie de aceasta data aspectele legate de analizele si testele medicale pe care un copil sau un adolescent trebuie in anumite situatii sa le faca. Ele pot fi mai simple sau mai complicate, mai intruzive sau mai putin. Este important ca medicul are nevoie de rezultatele...