Cu o parte dintre semenii nostri soarta nu a fost prea generoasa. Persoanelor cu handicap le este foarte greu sa se integreze intr-o viata sociala normala. Si aceasta...
Fac parte dintre cele mai sexy vedete şi sunt idolii a milioane de oameni. Cu toate acestea, nu sunt perfecte. Şi celebrităţile au defecte fizice, mai mult sau mai puţin vizibile. Iată câteva detalii pe care nu le ştiai despre vedetele tale preferate.
Obişnuim să-i privim cu milă şi să ne întrebăm ce am putea face ca să-i ajutăm. Niciodată, însă, nu ne gândim că noi am putea fi cei care vom primi ajutor de la ei. Sunt oameni speciali, cu nevoi speciale, sunt oameni care demonstrează însă că pot fi mult mai puternici decât...
Este gravida cu al 14-lea copil, desi ceilalti 13 i-au fost luati de autoritati pentru ca nu este in stare sa-i creasca
Cel de-al patrulea sezon al emisiunii "S.O.S. Salvati-mi casa" de la Prima TV se apropie de final. In ultimele doua editii ale show-ului, Alin Rosu si specialistii S.O.S. au incercat sa-i ajute pe copiii din centrul de primire in regim de urgenta "Harap Alb" din Bucuresti. In...
De cate ori auzim despre handicap motor, ne gandim la reducererea sau absenta posibilitatilor de miscare. Cauzele lor sunt diferite si de asemenea tipurile de handicap, gravitatea lor, recuperarea si tratamentul si implicatiile psihologice asupra copilului si asupra parintilor.