Despre mine
Am început prin a da calciul jos de pe pereţi, cu dalta şi ciocanul. Nu, nu am lucrat pe şantier, ci la mine acasă.
În urmă cu câţiva ani am început renovarea unui apartament în care urma să locuiesc. Arăta jalnic şi eu trebuia să-l transform în “acasă”. Asta în condiţiile în care “acasă” a însemnat pentru mine acelaşi loc, timp de 20 şi ceva de ani.
Pe parcurs, am descoperit că îmi plac renovările, redecorările şi tot ce ajută la transformarea unui spaţiu. Am experimentat de toate, de la folosit şpaclul pentru curăţarea pereţilor, la dat cu vopsea, spre amuzamentul adevăraţilor specialişti. Dar detaliile îmi plac cel mai mult. Ce culori folosesc? Ce perdea aleg? Cum să fie covorul?
Şi toate astea îmi plac atât de mult, încât după trei ani, renovarea, redecorarea şi îmbunătăţirea continuă, pentru că, aşa cum sună sloganul unui lanţ de magazine pentru amenajări (în care eu mă simt total în elementul meu), “mereu găseşti câte ceva de făcut”.
Sunt Georgiana, am 25 de ani, sunt redactor la Eva.ro şi pe lânga asta, modific, redecorez, vopsesc, tai, plantez, organizez. Toate la mine acasă. Iar aici vă voi împărtăşi câteva dintre “secretele”, reuşitele sau eşecurile mele în materie de toate cele de mai sus.