O masă special concepută pentru a fi aşezată lângă un perete este piesa de mobilier care se potriveşte ca o mănuşă unui hol.
Pentru că este subţire şi nu ocupă mult spaţiu poate fi extrem de utilă, mai ales dacă tocmai ce ai intrat în casă şi vrei să-ţi “arunci” undeva la îndemână cheile sau geanta.
Continuare»
Arhiva pentru Februarie, 2012
Masa consolă, o piesă perfectă pentru holuri
Pregăteşte-te pentru o primăvară înflorită! 8 produse utile
Primăvara bate la uşă şi trebuie să ne pregătim cu tot ce este necesar. Am găsit pentru tine câteva produse numai bune pentru a intra cum se cuvine în cel mai înflorit anotimp: plante, seminţe, bulbi, ghivece sau jardiniere.
Iată ce-am găsit:
Redecorare: 7 reguli esenţiale ca să alegi şi să foloseşti corect culorile
Vrei să redecorezi o cameră, dar nici nu ştii cu ce să începi? Câteva reguli simple te învaţă cum să demarezi totul, cum să alegi culorile şi cum să le foloseşti.
Iată care sunt:
Continuare»
Tablouri ieftine, moderne şi originale. Iată cum să le faci!
Câţi bani ai fi dispusă să dai pe un tablou? Dacă nu prea mulţi şi dacă ai senzaţia că nu găseşti ceva care să fie pe placul tău, trebuie să ştii că ai nevoie de foarte puţin pentru a-ţi face singură un tablou absolut original.
Continuare»
Cum să-ţi foloseşti în moduri originale fotografiile
În era digitală, cu toţii avem sute de poze îndesate în computere, mai mult sau mai puţin organizate şi numai câteva printate.
Un album foto clasic întâlneşti din ce în ce mai rar şi până la urma e mai simplu să trimiţi poze prin transfer dacă vrei să te bucuri de ele alături de alţii, decât să le dai din mână în mână … Continuare»
Cum decorezi cu nuanţe de verde. 20 de idei
Verdele este una dintre cele mai relaxante culori şi poate una dintre culorile care ne redau senzaţia de natural, chiar şi între patru pereţi din beton.
Modalităţile în crae poţi folosi verdele în decoraţiunile interioare sunt nelimitate, iar verdele este ideal pentru orice încăpere, de la baie, living, dormitor şi mai ales bucătărie.
Continuare»
Cum să-ţi încălzeşti eficient casa. 5 trucuri
Urăsc frigul! Cu cât e mai frig, cu atât sunt mai “blocată” şi nu am chef de nimic. Iar când vine vorba de facturile la gaz… lucrurile devin şi mai triste.
Câteva mici trucuri ne ajută pe toţi să economisim energie şi să păstram căldura în locuinţe. Iată care sunt:
Continuare»
Cum să decorezi cu nuanţe de roşu, purpuriu sau roz
Nuanţele de roşu aprins, purpuriu sau roz sunt perfecte pentru cei îndrăzneţ, care nu se tem să folosească nuanţe puternice. Dacă îţi este teamă să nu dai greş dacă îţi alegi una dintre ele, iată cum le poţi folosi:
Continuare»





























