Udarea plantelor in timpul caniculei

Canicula ne afecteaza atat pe noi, cat si pe animalele noastre de companie si plantele pe care le indragim atat de mult. Din cauza temperaturilor din ce in ce mai ridicate...

Canicula ne afecteaza atat pe noi, cat si pe animalele noastre de companie si plantele pe care le indragim atat de mult.

Din cauza temperaturilor din ce in ce mai ridicate, este necesara aplicarea unor masuri speciale de ingrijire a plantelor - soarele arzator le poate dauna chiar si lor. Cu multa atentie si devotament, plantele din ghivecele tale vor trece cu bine de aceasta perioada secetoasa.

Daca nu tii cont de nevoile de udare si de ingrijire ale plantelor tale, este posibil sa le pierzi mai devreme si mai usor decat ti-ai imaginat. Zilele de arsita nu le vor ierta...

Ca atare, este necesar sa stii cu ce frecventa ar trebui sa iti uzi plantele si cum este recomandabil sa folosesti resursele naturale, respectiv apa, astfel incat sa nu existe risipa in acest sens. Avand in vedere faptul ca situatia este una de criza, trebuie sa te gandesti mai mult la economisirea apei.

Vorbind la modul general, majoritatea plantelor trebuie udata in momentul in care suprafata solului este uscata, dar inainte sa inceapa sa se ofileasca si sa se "pleosteasca".

In lunile de vara, vor fi necesare mai multe udari decat in mod obisnuit. Udarea se repeta daca umiditatea este scazuta sau in timpul zilelor cu mult vant.

Dimpotriva, planta nu va avea nevoie sa fie udata atat de des in anotimpul rece, in cazul in care umiditatea atmosferica este ridicata si in zilele in care nu bate vantul.

Important de retinut este sa incerci sa uzi plantele in orele diminetii, cat mai devreme posibil, deoarece temperaturile ceva mai scazute (daca poate fi vorba despre asa ceva in perioadele de seceta...) presupun o cantitate mai mica de apa pierduta prin evaporare. Astfel, frunzisul va avea timp sa se usuce pana la caderea serii.

Daca, din diferite motive, esti nevoita sa uzi plantele seara, ai mare grija sa nu stropesti cu apa si frunzele, deoarece acest lucru favorizeaza aparitia si dezvoltarea ciupercilor.

In cazul in care ai o gradina frumoasa, de care esti foarte mandra si de a carei ingrijire te ocupi cu atentie, cantitatea de apa consumata este semnificativa.
Ca atare, este preferabil sa incepi sa te gandesti la modalitati de economisire a acestei resurse vitale pentru noi toti. Apa de ploaie poate fi adesea colectata si folosita pentru udarea plantelor de ghiveci.

In momentul udarii plantelor, tine minte faptul ca solul argilos sau cleios absoarbe apa mult mai greu decat pamantul nisipos, astfel incat va fi necesar sa uzi plantele incet, cu meticulozitate si sa dedici mai mult timp procesului udarii. Datorita acestui lucru, vei preveni risipa apei care aluneca pe langa vas, pentru ca nu s-a infiltrat imediat in sol.

La cealalta extrema, solul nisipos nu va "inmagazina" sau retine apa la fel de mult timp ca pamantul cleios. Apa se va infiltra si se va evapora mai repede. Avand in vedere acest fapt, plantele care au nevoie de un sol nisipos vor fi udate mai des, in special in lunile de vara.
Acoperirea pamantului din ghiveci cu un strat protector de materie organica va imbunatati calitativ solul respectiv.

Plantele absorb apa prin radacini, care se extind mult sub suprafata solului. Asigura-te ca udarea plantei nu se produce doar sub frunzele si in imediata apropiere a tulpinii, ci si in jurul acesteia, pe toata suprafata de pamant din ghiveci. Cu siguranta, exista si in aceste zone, mult adancite in sol, radacini insetate, care abia asteapta sa ofere necesarul de apa intregii plante.

Daca pana in acest moment nu ai aplicat deasupra solului un strat protector de materie organica, este momentul potrivit sa faci acest lucru.

Temperaturile solului sunt ridicate vara - un strat protector de cativa centimetri de materie organica va ajuta la conservarea apei, va mari perioada de timp necesara pana la urmatoarea udare, va ajuta la distrugerea buruienilor (care consuma apa si nutrienti, substante necesare dezvoltarii plantelor) si va diminua riscul evaporarii apei.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ioana pe 4 Mai 2010, 21:32
    Udarea plantelor si apa pura

    Stiati ca apa de ploaie este o apa pura? Plantele indragesc apa pura, fara calcar si fara substante contaminante. La fel ca si organismul uman. Apa pura isi atinge scopul mult mai rapid si fara efecte adverse. www.purificatoare-apa.com

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod