Cum să creezi aranjamente florale ca un profesionist. 7 trucuri

Ce poate fi mai frumos decât să întâmpini primăvara cu buchete parfumate de flori?
 Dar ca să te bucuri cât mai mult de florile pe care le primești la început de primăvară, trebuie să știi câteva trucuri simple, dar geniale, care te vor ajuta să obții aranjamente superbe. Iată ce să încerci:

Asociază culori contrastante

Asociază flori în culori contrastante pentru un efect spectaculos. De exemplu, poți asocia clopoței galbeni cu zambile albastre, lalele galbene cu liliac mov etc.

Încearcă buchetele în culori analoage

Sunt acele culori asemănătoare, care arată întotdeauna bine împreună. Încearcă un aranjament din flori în nuanțe de roșu, roz, portocaliu sau unul în nuanțe de albastru, violet, mov.

Așază o oglindă sub vază

Un truc foarte simplu care va face ca aranjamentul tău să pară mult mai bogat și mai frumos este acela de a pune o oglindă sub vază sau de a folosi o vază care reflectă lumina.

Folosește o vază opacă

Este dificil să creezi un aranjament frumos atât în exterior, cât și în interiorul vazei, de aceea este de preferat să optezi pentru o vază opacă. Va masca tulpinile florilor și nu vei mai fi nevoită să-ți faci griji pentru aspectul lor.
Dacă vrei o vază transparentă, foloste frunze sau felii de lămâie pentru a ascunde tulpinile.

Așază în interiorul vazei

Florile nu trebuie neapărat să fie în afara vazei. Pot arăta mult mai interesant dacă alegi o vază transparentă sub formă de cilindru, care să cuprindă întreaga floare.

Combină mai multe recipiente

Un aranjament compus din mai multe recipiente mici în care ai așezat flori are un farmec aparte. Va crea impresia unui aranjament mult mai bogat.

Folosește bandă adezivă

Un grilaj format din bandă adezivă la gura unui vas larg îți permite să obții aranjamente cu un aspect bogat. Florile vor rămâne acolo unde le-ai așezat, gura vasului fiind complet acoperită cu flori.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod