Şi bărbaţii au suflet. ”E mai tânăr cu zece ani. Oare mă iubeşte?”

Mă numesc Paul Teodorescu, de fapt, ca să fiu sincer acesta e un pseudonim. Am 43 de ani şi am decis să colaborez cu eva.ro pentru a le împărtăşi femeilor ceva din secretele minţii întortocheate a unui bărbat.

E vorba de mintea mea, de experienţa mea de viaţă. Ştiu că e puţin şi, de multe ori, nu e relevant, dar de câte ori aţi avut ocazia să vorbiţi sincer cu o persoană de sexul opus care nu doreşte decât să vă ajute, să vă ghideze în acest labirint care înseamnă dragostea. Pentru a putea spune adevărul, am decis să-mi ascund identitatea. Vom vorbi despre lucruri sensibile, iar cei dragi trebuie protejaţi.

Dacă vreţi să-mi puneţi întrebări, nu ezitaţi, dar vreau să fie clare şi sincere.

Pentru articolul de pe site, voi alege una singură, dar voi încerca să răspund şi la cele postate la sfârşitul articolului.


Ana-Maria, Bucureşti. Sunt îndrăgostită de un bărbat mai tânăr decât mine cu zece ani. Eu am 35 şi sunt mama unei fetiţe de zece ani. Am divorţat în urmă cu cinci ani şi de atunci am avut doar relaţii pasagere. Mai am vreo şansă să-mi refac viaţa?

Paul Teodorescu: Întotdeauna există o şansă, iar aceasta nu ţine de vârstă. Faptul că eşti îndrăgostită e un lucru bun, dar trebuie să ştii că bărbaţii de 25 de ani sunt cinici.
Dacă te-ai îndrăgostit de el, tu, o femeie cu experienţă, probabil că arată bine. Nu există o combinaţie mai devastatoare pentru sufletul unei femei mature decât combinaţia dată de energie şi frumuseţe masculină. Aici, în acest mix se ascunde suferinţa viitoare.
Un tip de 25 de ani nu e tocmai un gheţar ce pluteşte stingher pe mările nordului, dar nu e nici atât de cald pe cât ţi-ai dori. Ca să faci o astfel de relaţia să funcţioneze şi pentru a completa reduce decalajul de emoţie ai nevoie de bani.
Poate sună ciudat, dar un bărbat frumos de 25 de ani e extrem de atras de partea materială a vieţii dacă nu face parte din categoria romanticilor. Îşi doreşte să conducă o maşină rapidă, să se îmbrace cu haine de calitate şi să aibă câţiva lei în portofel.
La această vârstă îi cam lipsesc lucrurile astea, aşa că va fi tentat să se îndrăgostească de femeile care îi pot oferi siguranţa materială.
paul-teodorescu
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • SweetieSookie pe 24 Mar 2015, 13:01
    bullshit

    Parerea domnului e subiectiva . Sunt o gramada de factori care influenteaza o relatie . Nu toti barbatii sunt la fel , materialisti , "dragoste pisaloaga" etc . A pus niste etichete , dar oamenii sunt mult mai complecsi de atat . Asta e parerea lui , care nu e nici una f buna , nici general valabila . Doar daca e barbat nu inseamna ca e adevarat . Plus ca , e asa un cliseu , povestea cu barbatul tanar care vrea bani ... Depinde de la persoana la persoana cum o sa evolueze relatia .

    0
    0

  • tania pe 24 Mar 2015, 11:58
    relatia cu un barbat mai tanar

    Buna ziua. Am 47 de ani si imi este tare drag un barbat cu cinci ani mai tanar. As spune ca arat mai tanara decat varsta pe care o am, dar am indoieli in ceea ce priveste trainicia unei astfel de relatii. Nu este genul de barbat afemeiat, din contra, este un barbat serios, preocupat profund de profesia lui si poate si din aceasta cauza pare un pic mai in varsta. Ce sanse avem? M-ar interesa punctul de vedere al unui barbat, cum priveste un barbat o eventuala relatie cu o femeie mai in varsta decat el.

    0
    0

  • teodora pe 24 Mar 2015, 09:48
    fff adevarat

    felicitari pentru curaj! :)

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod