Îmi plac iernile. Visez să mă retrag într-o cabană de lemn cu şemineu. Să privesc pe geam cum se închide orizontul, cum se prăbuşesc fulgii grei de zăpadă. Visez să mă uit la foc şi să-mi amintesc de lucruri plăcute. Aş vrea să nu-mi fie foame, să nu-mi fie sete, dar, din când în când, să sorb apă rece dintr-un izvor îngheţat. Aş vrea să mă gândesc la tine. Să te aştept să te desprinzi de viaţa ta complicată şi să mă cauţi, să mă găseşti.
Să-ţi deschid uşa, iar tu, cu părul plin de fulgi grei, roşie în obraji, rece, dar fericită, să te ascunzi în lumea mea.
© Copyright: depositphotos
Şi bărbaţii au suflet. Cât de departe sunt de iarnă, cât de departe sunt de tine
Mă uit la foc şi aştept să scapi de grijile cotidiene, să fugi în lume, să te eliberezi şi să ajungi la capătul lumii
paul-teodorescu
Posteaza comentariu