Mi-e frig. Nu te mai aştept. Am plecat într-o lungă călătorie. Sper să fie fără întoarcere. Ai uitat toate promisiunile, toate şoaptele. Au zburat precum un stol de păsări speriate de suferinţa mea.
Mă pregătesc de plecare. Mi-am împachetat tot, mi-am cumpărat bilet de autocar. O să stau încovoiat, privind prin geam la şiruri de copaci fără frunze, îmi voi aminti de buzele tale, de privirea fierbinte.
Îmi place să târăsc după mine regrete, amintiri triste, disperare şi durere. Simt că trăiesc, simt că se termină această călătorie.
© Copyright: depositphotos
Şi bărbaţii au suflet. Aproape de finalul călătoriei. Iubita mea, se lasă ceaţa!
Mi-au amorţit braţele, gâtul, picioarele, trec graniţa, ajung într-un alt spaţiu, la fel de inutil. Nu mai înţeleg cuvintele şi parcă e mai bine
paul-teodorescu
Posteaza comentariu