Frica de a avea copii. Cum convingi un bărbat să devină tată? 2 trucuri

Eşti pregătită să devii mămică, însă jumatatea ta este de altă părere? Chiar dacă situaţia îţi poate părea disperată, află că există şanse destul de mari să îi schimbi partenerului tău perspectiva asupra acestui subiect. Totul ţine de felul în care pui problema. Iată, deci, două trucuri care îţi vor fi de folos!

Ce abordare ar trebui să preferi dacă vrei ca partenerul tău chiar să audă ce ai de spus, fără a se simţi vinovat şi acuzat că nu îşi doreşte copii în aceeaşi măsură în care o faci tu?

Ei bine, noi îţi propunem să abordezi situaţia astfel: în primul rând, alege tonul potrivit pentru o asemenea discuţie (criticile şi alte remarce negative nu au ce să caute în conversaţie), după care află care sunt adevăratele motive pentru care rămâne rezervat cu privire la subiectul urmaşilor.

1. Creează o punte de comunicare autentică

Este extrem de important, atunci când vrei să deschizi "cutia Pandorei", să ştii cum să pui problema. Fiindcă, în acest moment, ştii că vă doriţi lucruri diferite, trebuie să găseşti abordarea potrivită pentru că partenerul tău să nu se simtă încolţit şi să aibă curajul să discute deschis despre problema copiilor.

Aşadar, pentru început, asigură-te că îţi păstrezi tonul calm de la un capăt la altul şi că nu insişti mai mult decât este cazul, oricât de tare te-ar supăra reacţiile lui (este important să nu îl determini să devină defensiv, fiindcă, în acest punct, discuţia este ca şi încheiată).

Apoi, explică-i motivele pentru care vrei să ai copii: între altele, pentru că ar fi copiii lui; cu alte cuvinte, îţi doreşti să îţi întemeiezi o familie cu el şi numai cu el. Aminteşte-i şi toate calităţile pe care le are (nu exagera, ridicându-l în slăvi, fiindcă vei obţine efectul contrar) şi care vor face din el un tată de nota 10.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod