Aceasta presupune si dorinta resimtita si acceptata de a avea un copil. Perioada de maternitate este una cu un specific aparte in viata femeii. Ea isi doreste un copil, isi doreste sa fie mama iar perioada de maternitate este una intermediara care permite pregatirea acestui rol si intalnirea cu viitorul copil.
Daca tema maternitatii este una despre care se scrie foarte mult, evolutia copilului, starile psihologice ale mamei, cand si ce se intampla cu parintii, noi vom incerca sa ne referim la momente mai dificile care apar uneori in viata mamei. Am apelat la opinia psihologului Anca Munteanu, psiholog care a lucrat pe acest sindrom.
Desi nasterea unui copil este un motiv de fericire, bucurie, implinire pentru mama lui, totusi uneori apar si probleme (si nu ne referim aici la cele strict medicale). Cine si-ar imagina ca imediat dupa aducerea pe lume a unui bebelus frumos si sanatos, o tanara mamica a carei nastere a decurs in bune conditii, care si-a dorit copilul, care este inconjurata de familie ar putea plange cu lacrimi amare, ar putea fi cuprinsa de vinovatie, tristete sau chiar stari de panica? Vorbim astazi despre aceste stari psihologice negative care apar dupa nastere, in perioada post-natala.
Starea de baby-blues
Prima dintre ele si cea mai putin grava este cunoscuta "stare de baby blues", ce se face simtita cam din a treia zi consecutiva nasterii. Ea este determinata de modificarile majore aparute in viata femeii atat sub aspect biologic cat si sub aspect psihologic. Poate fi recunoscuta usor dupa lacrimile care curg "fara motiv", tristete chiar parere de rau dupa burtica "pierduta".
Mamicile se sperie la gandul ca aceasta stare se va agrava, ca n-au motive sa o aiba, ca "ceva nu e in regula". insa starea dispare spontan in cateva zile, astfel incat in afara de cateva vorbe bune si putina odihna in plus nu e nevoie de altceva! Din punct de vedere psihologic aparitia acestei stari este momentul cand femeia "realizeaza" pasul facut, avand ragazul sa se uite in jurul sa vada ca viata lor s-a schimbat, ca bebelusul care era pana nu demult ascuns in burtica isi face mereu simtita prezenta si nevoile.
Depresia post-natala
Urmatoarea, in ordinea gravitatii, este "depresia post-natala sau post-partum". Ea apare in primul an dupa nasterea copilului si nu dispare de la sine. Este o forma mai serioasa de depresie dominata de sentimente de vinovatie, senzatia mamei ca este incapabila sa se ocupe in mod corespunzator de bebelus, tristete, cosmaruri si pierderea interesului. Uneori, femeia traieste o senzatie acuta de vid, dorinta sexuala se reduce considerabil si pot aparea chiar crize de panica.
Ajutorul unui specialist este necesar atat pentru diagnostic cat si pentru un ajutor terapeutic. Dat fiind faptul ca este perioada alaptarii, tratamentul medicamentos este exclus. Ce ramane de facut dupa ce constatam ca starea persista chiar dupa ce familia si prietenii au incercat cu vorbe bune, incurajari, plimbari, glume sau surprize placute!
In acest moment este clar ca in interiorul femeii, in psihicul ei se petrece ceva, "ceva" despre care uneori simte nevoia sa vorbeasca, "ceva" care nu e tocmai vesel sau placut, ganduri, stari care o framanta, pe care a incercat sa le dea la o parte, sa le ascunda considerand ca va scapa de ele cu timpul. A pune in cuvinte ceea ce simte, asa cum simte, cu cuvintele care ii vin in mod liber poate fi foarte util, adica a da o forma "ceva-ului" dinauntrul ei, pe care il percepe bulversat, rascolit, speriat...
Psihoza post-partum
Forma cea mai grava dar si cea mai rara este "psihoza post-partum" care se face simtita in primele 2 saptamani dupa nastere. Este o stare patologica severa in care femeia pierde contactul cu realitatea. Pot aparea idei delirante, hiperactivitate extrema, inchidere in sine, ambivalenta fata de copil sau chiar idei de suicid sau infanticid. In aceste cazuri mama este cel mai adesea separata de copil si tratata intr-un serviciu de psihiatrie pentru a nu pune in pericol viata acestuia si pentru ca nu poate sa-i acorde ingrijirile necesare.
Efectele negative ale depresiei post-natale asupra dezvoltarii bebelusului
In cazul in care nu este vorba despre ceva trecator si mama trece intr-adevar printr-o perioada grea din punct de vedere psihologic, copilul este afectat in privinta dezvoltarii afective. Atasamentul care se formeaza in primele luni de viata, relatia emotionala cu mama, schimbul afectiv dintre cei doi are de suferit in conditiile in care mama este deprimata, trista, lipsita de interes sau de energie. La bebelusii ale caror mame sufera de depresie se constata mai des tulburari somatice de tipul insomniilor, colicilor, vomei si psihologice (plans, agitatie, lipsa zambetului, a ganguritului etc).
Ce e de facut?
Primul lucru ar fi depistarea cat mai timpurie a acestei stari. Atunci cand femeia isi da seama ca "ceva nu e in regula", cand apar primele cosmaruri, stari de neliniste, anxietate, tristete sa poata consulta un specialist, intreba despre ce i se intampla, despre ce este cu ea. In momentul cand depresia este diagnosticata, urmeaza alegerea unei variante terapeutice, adica modul in care femeia poate beneficia de ajutor din partea unui psihoterapeut.
Atunci cand ea se poate deplasa de la domiciliu si accepta sa vina la cabinet, variamta cea mai buna este cea a unei terapii "in diada", adica impreuna cu bebelusul ei. In acest mod, femeia nu resimte ca o neglijenta sau ca o parasire absenta ei de langa copil pentru a merge la psiholog. In plus, bebelusul chiar foarte mic "beneficiaza" si el de ameliorarea starii mamei, de vorbele ei, de caldura din bratele ei.
In conditiile in care femeia nu poate veni la psiholog, exista si varianta unei interventii psihologice, de tipul consilierii la ea acasa sau prin variante indirecte de tip "mail" sau "online".
Concluzie? Pentru a reusi sa vezi cand se intampla un simptom cu tine este nevoie sa fii atenta la tine, sa lasi sa simti ceea ce simti. Este o atitudine fireasca atat pentru depresia post-natala cat si pentru alte manifestari psihologice.
Comentarii (3)
buna Sunt mamica a unui baietel superb si dupa ce am nascut am ramas din pacate cu ceva pe baza de stres aproape tot timpu sunt nervoasa iritanta nesigura pe mine si cu cei din jur ador baietelul meu este foarte cuminte si am grija de el foarte mult dar am si o stare de vinovatie cateodata de parca nu am reusesc sa am grija de el asa cum trebe , ma nelinisteste sotul meu cateodata cu ce zice despre copil dar la inceput nu luam in seama dar acuma din pacate toate acele sau adunat si ma deranjeaza din pacate ma simt foarte prost
As dori sa stiu daca se poate intra in contact cu unul dintre psihologii care au redactat acest material,doamna Anca Munteanu sau donmul Claudiu Ganciu.Pe scurt,motivul ar fi faptul ca in prezent investigez printr-un studiu corelational legatura dintre cognitiile irationale(B) si depresia postnatala si as dori o informatie specifica legata de anumite aspecte prezentate in acest articol. M-ar ajuta mult.In speranta ca imi veti raspunde,va multutmesc!
Sunt mamica unei fetite de o luna si o saptamana, o fetita pe care am asteptat-o cu mult drag si grija. Am amintiri f. frumoase din timpul sarcinii, desi au fost ceva probleme. La aproximativ 2-3 saptamani dupa ce am nascut am inceput sa ma simt instrainata, singura...desi ma bucur de sprijinul sotului si al familiei. Ma ocup de copil cat pot de bine, ma straduiesc sa o ingrijesc, uneori ma simt f. apropiata de ea, alteori ma cuprinde o teama subita, mi-e frica de ceva, am senzatia ca pot sa-i fac rau copilului sau ca nu pot fi o mama buna. O iubesc nespus si nu as vrea ca starile mele sufletesti sa o afecteze. Am stat si mult timp in casa si parca sunt rupta de lume si de realitate. Mi-as dori sa fiu mai apropiata de ea...sau cel putin sa nu mai simt dorul acesta inexplicabil...nostalgia dupa ceva care este chiar langa mine.
Posteaza comentariu