Poveste adevărată: "Părinții m-au obligat să-mi abandonez copilul"


Sunt şase ani de atunci, de când mama mi-a interzis măcar să-mi ţin în braţe copilul, spunându-mi că e mai bine să nu-l văd, ca să nu sufăr. Rămăsesem însărcinată cu un coleg, în clasa a 11-a, şi soluţia găsită de ai mei a fost să dau copilul spre adopţie.
Sunt şase ani de atunci, de când mama mi-a interzis măcar să-mi ţin în braţe copilul, spunându-mi că e mai bine să nu-l văd, ca să nu sufăr. Rămăsesem însărcinată cu un coleg, în clasa a 11-a, şi soluţia găsită de ai mei a fost să dau copilul spre adopţie. Ei s-au ocupat de tot, dar eu, chiar dacă nu am fost de acord, nu am avut niciun cuvânt de spus. Eram minoră.

Azi, după ce am terminat liceul şi facultatea de asistenţă socială, am ales să lucrez într-un centru pentru copii ca să-mi mai ostoiesc dorul de copilul pe care nu l-am văzut niciodată. Zilnic mă uit la piticii ăştia cu care am de-a face şi mă gândesc cum o arăta copilul meu, la vârsta lor?
Nici măcar nu au vrut să-mi spună dacă e băiat sau fată. Dacă e sănătos, frumos, dacă oamenii care l-au luat sunt tineri sau bătrâni.
Nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea dacă m-ar fi lăsat să păstrez copilul. Poate că nu aş fi reuşit să-mi mai termin studiile. Dar poate nu mi-ar fi păsat. Poate că am fi fost fericiţi, eu şi Dorin, cu copilul nostru, aşa accidental şi prea devreme cum s-a născut el.

Suntem şi acum iubiţi, dragostea noastră nu a fost o flamă adolescentină. Intenţionăm să ne căsătorim, dar pe mine mă apasă şi azi faptul că acum cinci ani am aruncat rodul iubirii noastre. Mama spune că vom mai avea copii, nu ne opreşte nimeni. Suntem tineri, sănătoşi. Dar eu tot la primul meu născut mă gândesc.

Dorin pare mai resemnat. El e fericit că are o carieră promiţătoare în faţă, şi face planuri pentru amândoi. Vrea să emigrăm împreună şi să ne facem un rost direct în altă ţară. El are câteva oferte de afară, de job. Pare că în nicio variantă din planurile lui nu se gândeşte şi la copii.
Nici la cel pierdut, nici la alţii. De câte ori am încercat să-l întreb dacă îşi doreşte copii a schimbat vorba. O vreme am crezut că ăsta e felul lui de a ascunde că suferă după pierderea copilului nostru. Dar acum mă gândesc serios dacă nu cumva el chiar nu-şi doreşte.

El şi părinţii mei se înţeleg atât de bine. Dar mie îmi par foarte materialişti, calculează totul pragmatic, în şanse şi profit. Chiar angajarea mea la acest centru pentru copii a fost intens combătută de ai mei. Ei nu pricep de ce am ales să lucrez pe un salariu de bugetar, când şi fi putut să găsesc ceva mai bun. Ei nu pricep că tot ce fac eu este să îmi umplu golul lăsat în suflet de copilul pierdut acum cinci ani.

Nu trece o zi fără să mă gândesc la el sau la ea. Mama refuză să vorbească cu mine despre acest subiect.
Toată lumea se comportă de parcă nici nu s-ar fi întâmplat. Dar eu nu pot să uit, să ignor că timp de nouă luni în mine a crescut o viaţă. Pe care am iubit-o şi pe care probabil n-o voi vedea niciodată.

Cum să facă să trec peste asta, să uit şi să-mi trăiesc şi eu viaţa, aşa cum pare că aşteaptă toţi de la mine?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (7)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • elena pe 28 Mai 2013, 18:46
    multi nu stiu ce inseamna

    mai oameni buni....voi stiti cata durere este in sufletul acestei fete? nu cred k va imaginati...dak fac avort, nu e bn, dak il dau in adotie nu e bn....dar ea....ea a vrut sa-l tina si nu i-a fost permis....nu a avut nici o sansa.....regret din tot sufletul ceea ce ti s-a intamplat....stiu f bn ce inseamna...

    1
    0

  • Ioana pe 20 Mar 2012, 01:22
    Draga mamica,

    Eu nu stiu ce se poate face, dar nu se poate sa traiesti toata viata in confuzie, cu numeroase intrebari fara raspuns, tot intrebandu-te "oare ce face copilul meu, cum arata, unde sta" etc. Tu ar trebui sa te interesezi pe unde poti, cum spunea si ana, la spitalul unde ai nascut, la politie...oriunde! Pana la urma, e copilul tau! Fa tot ce iti sta in putere ca sa il gasesti!

    1
    1

  • Ioana pe 20 Mar 2012, 01:17
    Mariana, copila esti tu!

    In primul rand, obligatia lor ca parinti ar fi fost sa ii respecte decizia, pentru ca nu ei au dat viata copilului, apoi sa fie alaturi de ea! Si eu am un copilas si nici nu vreau sa imi imaginez cum ar fi fost daca ar fi fost luat de langa mine dupa ce l-am nascut. Orice mama isi iubeste copilul, inca din timpul sarcinii. Oamenii aceia fara inima care cica isi spun "parinti" nu isi dau seama ce gol au lasat in sufletul ei, unul care nu va fi niciodata umplut! Au tratat bebelusul ca pe o povara, ca pe un obiect care era in plus in viata lor! Si apoi, copilasul acela se va intreba peste ani de ce au renuntat parintii lui la el, fara a sti macar ca mamica lui chiar l-a dorit! Studiile nu aduc fericirea nimanui, insa un copil da! Si cu putin efort si sprijin din partea parintilor, femeia aceasta cu siguranta ar fi reusit sa isi termine si studiile, chiar daca nu ar fi dat copilasul spre adoptie!

    1
    1

  • ana pe 19 Mar 2012, 10:14
    apeleaza la politie

    cere politiei ajutorul.cere de la spital informatii despre copilul care s-a nascut la data aceea

    3
    0

  • Andreea pe 18 Mar 2012, 22:34
    pt. mariana

    Desi comentariul lui rox a fost cam vulgar ii dau perfecta dreptate. Tu nu ai copii si deasta nu poti intelege sunt sigura de acest lucru..si pana la urma nu trebuie neaparat sa ai un copil ca sa intelegi aceasta problema..imi cer scuze dar esti o idioata materialista care nu poate intelege ce inseamna o dragoste adevarata(fie ea pt un copil pt mama, iubit prieteni adevarati sau orice fel de persoane)

    5
    0

  • alinsha pe 18 Mar 2012, 10:08
    nu-i chiar asa mariana

    eu ma gandesc in fiecare zi cum ar fi fara bebe meu.nici noi nu avem o situatie financiara excelenta ci as putea spune chiar precara si nu ne ajuta nimeni.mai ales sa nu stii unde iti este copilul,daca e bine macar ce parinti sunt astia?nici ai mei nu au fost de acord dar pt bebe am renuntat la tot ...daca nu ai copii nu ai de unde sa stii sentimentu..

    13
    0

  • mariana pe 18 Mar 2012, 09:32
    prea copila

    nu mie mila de tine ar trebui din banii tai de bugetar sa platesti chiria si toate celalalte facturi sa vezi ca nu iti ajung banii de trait pentru tine. o copila care se rezuma numai la iubirea eii si copilu care nu tar fii garantat studile terminate.

    2
    21

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod