Poveste adevărată: "De ce-mi urăsc copilul?"


Am fost victima unui viol când aveam 15 ani şi asta s-a soldat cu o sarcină pe care a trebuit s-o duc la bun sfârşit. Am născut un băieţel sănătos pe care l-au crescut mai mult părinţii mei, ca să-mi permită mie să-mi termin studiile.
Am fost victima unui viol când aveam 15 ani şi asta s-a soldat cu o sarcină pe care a trebuit s-o duc la bun sfârşit. Am născut un băieţel sănătos pe care l-au crescut mai mult părinţii mei, ca să-mi permită mie să-mi termin studiile. Acum, când eu am 30 de ani iar fiul meu e un adolescent care seamănă izbitor cu tatăl lui, îmi dau seama că decizia corectă pe care ar fi trebuit s-o iau acum 15 ani ar fi trebuit să fie avortul. Azi nu suport să-mi privesc fiul în ochi, deşi în toţi anii ăştia instinctul matern a fost mai puternic decât trauma de femie violată.

N-aş vrea să înţelegeţi că nu-mi iubesc copilul, deşi venirea lui pe lume s-a petrecut în urma unui gest abominabil, iar eu ca femeie n-am reuşit să trec nici acum peste trauma aceea emoţională. Nu am o viaţă sexuală, nu m-am căsătorit şi nici nu sper că o voi face vreodată. Gândul unei apropieri faţă de un bărbat îmi repugnă şi deşi conştient îmi dau seama că lucrurile pot fi şi frumoase între doi oameni, mental nu pot să-mi deblochez acea zonă din creierul meu capabilă de intimitate şi iubire.
 
Violul s-a petrecut într-o vacanţă, în satul bunicilor mei, când veneam de la discotecă. Eram o adolescentă normală, îmi plăcea să mă distrez, chiar dacă companionii mei din sat nu erau chiar la nivelul colegilor mei din oraş. În seara aceea un băiat cu doi ani mai mare ca mine s-a considerat îndreptăţit să ia cu forţa ceea ce credea că i-aş fi promis prin atitudine la discotecă. Şi mi-a distrus întreaga viaţă. Am fost bătută, violată şi abandonată la marginea unui drum de câmp, unde am zăcut câteva ore apoi m-am târât singură până acasă. Bunica, femeie bătrână şi speriată n-a ştiut să meargă cu mine imediat la poliţie. Eu nici atât, eram paralizată emoţional şi fizic de pumnii încasaţi,  aşa că totul a ajuns în final un soi de ceartă între familii, din care cea mai şifonată am ieşit eu, pentru că la ţară se ştie că femeia nu o încasează niciodată degeaba. Nici vorbă de probe, de plângere penală, de proces. Când au auzit părinţii mei era deja cam târziu, au făcut reclamaţie la poliţie dar nu mai existau probe. Băiatul era fiul unui şmecher din judeţ şi lucrurile s-au muşamalizat.
 
Ca să nu mă traumatizeze şi mai mult s-a decis în familie să nu se mai vorbească despre asta. La scurt timp aveau să constate, însă, că vom vorbi toată viaţa despre asta pentru că s-a născut Dan.
Am pierdut şi un an de liceu din cauza asta, dar am mers mai departe.

Am mers la facultate şi am devenit economistă. Totuşi eu nu am mai fost niciodată de atunci fiinţa veselă şi dornică de distracţii. Am murit în seara aceea pe marginea câmpului şi locul a fost luat de o fiinţă rece, calculată, aparent echilibrată, dar moartă pe dinăuntru.

Relaţia cu fiul meu a fost una de dragoste-ură de-a lungul celor 15 ani din viaţa lui. Am urât fiecare moment al sarcinii şi lăuziei. Dar am avut şi momente în care ţinând în braţe fărâma aia de om mila mi s-a transformat în duioşie şi dorinţă de ocrotire.

Am fost sfâşiată între gânduri ca "puiul ăsta n-are nicio vină, e sânge din sângele meu”, şi „dacă n-ar fi fost el poate alta ar fi fost viaţa mea azi”. Sigur că poate n-ar fi fost cu nimic diferită viaţa mea dacă violul nu s-ar fi lăsat cu o sarcină. Pentru că trauma tot aia ar fi fost. Dar poate cu timpul aş fi uitat.

M-am străduit cât am putut să nu-i arăt că-l uram, câteodată, şi nici să-l fac vinovat de ceea ce mi se întâmplase mie. Dan nu ştie, nu i s-a spus niciodată cine e tatăl lui şi cum s-a născut.
Crede că pur şi simplu am avut o aventură şi atât. Cum spunea mama, nu discutăm în familie subiectul.

Câteodată îmi vine să-l urlu pe străzi, subiectul, ca să mi-l scot din cap, dar nu pot. Când a intrat în adolescenţă, au început să-i dea tuleiele de mustăţi şi să i se schimbe vocea, Dan a început să semene izbitor cu acel monstru de om care-i este tată. Am constatat asta brusc, într-o zi, când am rămas cu gura căscată privindu-l cum intră pe uşă, de la şcoală. Mi-a văzut privirea şocată şi n-a înţeles nimic, sărmanul. Pentru mine se întorsese timpul înapoi cu 15 ani.
 
Ce să fac, cum să fac să nu ajung să-mi urăsc copilul?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre,
scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (21)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • miriam pe 11 Iul 2013, 19:57
    suneti idioti ?

    Deci vad comentarii de genul , de la o anumita gabriela : -Moarte copilului si violatorului !! Pai mai nevrotico , ce vina are copilul ala ??In momentul asta chiar mi-as dori sa fi fost maica-ta violata si sa te fi avortat , un om care doreste moarte altuia chiar ca nu merita sa traiasca .

    2
    2

  • Anonim pe 2 Mar 2013, 23:12
    Nu te da batuta!

    Nu stiu daca sfatul meu mai este actual, dar intimplator dind peste acest subiect n-am putut trece pe alaturi, fiindca si eu am fost violata, dar din fericire n-a rezultat nici un copil. Totusi parintii au gresit ca nu te-au trimis la avort.Persoanele ce spun ca copilul e trimis de Dumnezeu poate au dreptate, dar intelegere adevarata poti avea doar de a cineva care te intelege prin ce ai trecut. O amintire constanta a acelui viol e oribil. Dar oricum copilul e si il ai si-i al tau si poti face pentru el sa nu-l urasti incetind sa te urasti pe tine. Apeleaza la un psiholog sa te ajute sa iubesti si asa vei atrage pe cineva linga tine si vei afla ce e intradevar sa fii iubita si atunci rana nu va mai fi asa. Greseala cea mai mare e ca ai inchis acea intimplare oribila intr-o odaita a inimii tale si iti pare ca a trecut, dar ea n-a trecut ci o sa te manince toate viata pina nu vei deschide usa si nu vei lasa toata furia afara si vei inceta sa cauti vinovati. Noi nu stim de ce tocmai noua ni se intimpla asa ceva, dar iata ca s-a intimplat si acum ce sa murim? NU! Sa ne invatam sa traim. Trebuie intii de toate sa te ierti pe tine si apoi sa il ierti pe el. El e un om bolnav si fapta lui il va urmari toata viata. Tu trebuie sa fii mai presus lasa totul in urma. Cauta frumosul in fiul tau. Chipul poate ca e a lui dar caracterul e ceea ce ai modelat tu. Educatia e a ta. Dragostea sadita in el e a ta. Si cind te gindesti in cea mai mare parte e o fiinta creata de tine, prin urmare ai ce iubi. Dar problema e ca tu nici pe tine nu te iubesti. Deaceea invatate sa te iubesti si iti vei iubi si fiul. Cum am mai spus apeleaza la un psiholog. Sa te ajute Dumnezeu sa iti iasa in cale un barbat care sa te iubeasca cu adevarat ca sa cunosti ce e dragostea adevarata si sa poti ierta si iubi. Eu am invatat, foarte greu, dar am reusit. Acum sunt mama si sunt fericita. Nu am uitat ce am patit, fiindca e imposibil cred, dar m-am iertat pe mine si pe acel individ bolnav, Dumnezeu il va judeca. Acum sunt mai puternica si imi continui viata. Si tu vei putea daca iti vei da silinta. Doamne ajuta!

    0
    1

  • Sandra pe 15 Sep 2012, 17:51
    Pt Gabriela

    PT GABRIELA. cred ca esti o nebuna...tie trebuia sa ti se intample asta.esti la fel de netrebnica ca si acel violator.

    1
    1

  • anonim pe 4 Ian 2012, 00:44
    imi pare rau

    din pacate nu esti singura in aceasta situatie. eu am fost violata,sechestrata,mutilata in urma cu 12 ani de catre doi indivizi, in urma violului am ramas insarcinata insa nu am fost in stare sa merg la ginecologie pur si simplu nu puteam sa suport sa puna cineva mana pe mine. Am nascut gemeni... tot timpu am considerat sarcina gemelara k fiind datorita faptului k au fost doi. am incerca sa fiu mama copiilor dar nu am reusit, stiu k multa lume ma invinovateste dar aveam momente in care vroiam pur si simplu sa'i omor, nu sunt mandra de asta dar cand i privesc este k si cum as traii violul din nou si din nou. i'am abandonat in grija unor rude dar i ajut financiar cu tot ce au nevoie,atat pot face pt ei. se fac 12 ani de la viol in doua zile si fiecare detaliu imi trece prin minte... nu pot uita,nu pot trece peste...nush ce si cum sa trec peste, am mers la psiholog,psihiatru,am fost internata la spitalul 9 dar degeaba. asa k tu esti o eroina k ti'ai putut creste copilul si k il poti iubii iti doresc tot binele din lume si sa dea dumnezeu sa poti trece peste

    2
    2

  • Larisa pe 15 Nov 2011, 14:43
    buna

    Tu gandesti gresit. Trebuie sa-ti dai seama ca acel copil nu este rodul celui care te-a violat, pentru ca el (copilul) nu are nicio vina si chiar nu are de ce sa sufere, fiindca nu e vina lui. Acest copil ti la daruit Dumnezeul ca sa-l cresti, sa-l educi si el iti va sta alaturi mai tarziu.Acest copil nu este doar al acelui om, ci si al tau. Crede-ma ca daca il parasesti mai tarziu vei regreta crunt ca nu il poti avea langa tine iar. Larisa

    3
    2

  • gabriela pe 1 Sep 2011, 23:50
    ar trebui ...

    daca nu ar exista vreo constrangere din partea societatii despre cum trebuie sa fie femeia , atunci ea ar putea sa faca ce simte fara teama de a fi judecata, pedepsita de lege ....pentru ca natura umana este de a raspunde cumva unei nedreptati .... ar trebui abandonat copilul acela sau avortat ,iar violatorul clar ,ucis cu sange rece ... in fond e produsul lor , ea nu a cosimtit asta ,deci ....moarte copilulului si violatorului ...dreptate !!! dinte pentru dinte!

    5
    4

  • dora pe 29 Aug 2011, 12:07
    crunt

    ceea ce ai patit tu este crunt. eu una nu stiu daca mi-as reveni cu totul dupa asa ceva. dar sunt si eu mama si, totusi, copilul nu are nici o vina. l-ai nascut, asta este. sentimentul matern TREBUIE sa primeze. asa e si in firea lucrurilor! cel mai bine ar fost sa fi apelat la un psiholog - nu neaparat psihiatru - pentru a te deschide si a-ti mai ostoi din supferinta. si ca razbunare - ca tot te face sa te simti putin mai bine, trebuia sa-l dai in judecata pentru pensie alimentara. macar sa simta si el putin ca are un copil, chiar daca a fost conceput atat de groaznic! multa putere si vezi-ti de copilas, ca e pacat ...

    2
    4

  • ancuta pe 12 Aug 2011, 15:51
    halal mama esti tu!

    Draga mea nici nu-ti dai seama cat iti simte copilul tau aversiunea fata de el chiar daca nu-i arati!Pai ce faci tu il respingi?Spune-i draga copilului adevarul si explica-i ca el saracul nu are nici o vina,apoi sa vezi ce mult o sa te inteleaga! Daca la varsta ta trebuie sa dai socoteala familiei nu te vad deloc bine,eu sunt despartita si-mi cresc copilul singura de cand avea cateva luni ,nu dau socoteala nimanui ,nu urasc pe nimeni si nu vb de rau pe fostul sot ca nici nu vrea sa-l vada,dar nici nu doreste sa renunte la calitatea de parinte.Asculta cine vrea sa te ajute nu trebuie sa-ti ceara socoteala cu ce se cade si ce nu ,tu trebuie sa TRAIESTI,copilul tau la fel explica-i baiatului ca nu are nici o vina si sa nu repete faptele tatalui sau.Lasa-i dreptul de a alege nu-i schimba destinul ca te doare sau ca iti superi familia.

    3
    6

  • Betty pe 6 Aug 2011, 00:47
    Buna

    Buna,este foarte trista povestea..Am trecut prin ceva similar.La 14 ani am fost santajata si abuzata sexual de noi baieti mai mari decat bine cu 4 ani. De frica si de rusine nu am zis nimic nimanui.Insarcinata in 4 luni burta mea era plata si niciun semn de sarcina doar lipsa ciclului mestrual.M-am hotarat sa ii zic celei ai bune prietene si am facut un test..Test pozitiv dar nu mi-a schimbat ideea , credeam ca doar e o faza a corpului.La 5 jumatate am luat avionul spre Germania,unde era soara mea si mama mea. Burta a mai crescut dar nu prea multe intrebari;La 7 luni m-au pus sa fac un test si atunci sa aflat totul ce sa intamplat.La inceput au fost certuri dar ne-am decis sa il pastram si sa ramanem in Germania ca sa nu stie nimeni de acest incidend,bineinteles am depus plangere dar nu sau intamplat foarte multe.De cand i-am dar nastere l-am iubit mai mult ca orice pe lume.Semana leit cu mine pana acum.sora mea a avut grija de el cat timp mi-am terimat scoala.Intro zi o sa ii zic adevarul despre tatal lui.Eu iti propun sa vezi un psiholog si sa iei legetura cu Dumnezeu,si poate ca daca el ar fi la curent cu problema ta totul s-ar schimba ,poate el s-aar schimba afland.Sper sa treci prin asta cu bine.

    3
    3

  • Andreea pe 2 Aug 2011, 14:07
    Cere ajutor unui specialist!

    Mergi la psiholog. Nu maine, ci azi. Nici nu-ti imaginezi ce mult te poate ajuta. Trebuia s-o fi facut demult, daca nu te-au dus parintii imediat dupa incident, macar singura ar fi trebuit sa mergi dupa ce ai crescut. De asemenea, cred ca secretele nu-si au locul intr-o familie. Mai devreme sau mai tarziu baiatul va afla ca este rodul unei intamplari nefericite din viata ta. Si chiar daca acum nu stie adevarul, el simte ca ceva e in neregula. Mai tarziu s-ar putea sa ai probleme cu el. Asa ca sfatul meu, inca o data iti spun, mergi la psiholog. Daca vezi ca nu comunic bine cu el, schimba-l, si tot asa pana il intalnesti pe cel potrivit. Apoi, cand vei fi pregatita, spune-i copilului adevarul.

    9
    2

  • dorina pe 1 Aug 2011, 14:55
    imbratisari

    e teibil ce i se poate intampla unei copile doar ptr ca nu e inzestrata cu muschi.Imi dau seama ce simti ptr ca si eu ,ptr ca fostul sot era alcoolic nu pueam privi un barbat nici cand bea apa.Fiul meu seamana fizic cu tatal lui dar ,cred ca am avut un inger mai puternic si nu are importanta acest lucru ptr mine .Eun dar de la Dumnezeu ptr ca eu sa pot ramane dreapta in viata si asa e fiul tau .Intr-o zi vei sti ca am dreptate .Fara acest copil nu ti-ai fi revenit deloc .Eimportant sa mergi la un psiholog dar,din experientele mele stiu ca trebuie sa vorbesti cu un preot si sa te rogi ptr puterea de a-l ierta pe violator

    3
    5

  • dutza88 pe 1 Aug 2011, 05:42
    pt TOMA

    Dumnezeu nu pune pe nimeni la incercare, asta inseamna ca il acuzi de ce i s-a intimplat persoanei date......Dumnezeu ne vrea numai binele si el nu se bucura de suferintele noastre....apropiete de EL in rugaciune....roagal sincer, din suflet, prin Fiul lui Isus, si vei vedea rezultatul....felicitari, din articolul dat am observat ca esti o femeie puternica, bravo ca nu ai intrerupt sarcina....traim intr-o lume dura, plina de pacat, careia trebuie sa-i facem fata....eu iti doresc mare curaj....sa ai parte numai de ginduri bune....si sa te bucuri alaturi de fiul tau mai departe.....

    4
    5

  • Bordea cornelia pe 31 Iul 2011, 18:08
    ...

    in timp ce am citit durerea ta mi-au dat lacrimile si durerea e imensa:( dar totodata trebuie sa incerci sa mergi inainte si sa nu te ,mai uiti in urma chiar si la capitolul asta ,asa cum ai reusit sa fii alaturi de el atata timp si sa iti continui studiile ceea ce rezulta ca desi poate te simti lipsita de putere si slaba inca in fata acestui gand nu esti asa deloc.Mai ai doar putin de lucrat la capitolul asta si anume sa nu te mai uiti la copil ca la dezaustrul vietii tale si sa te uiti la el ca la un miracol de amreg inainte si .ai grija de tine si inecerac sa gasesti foarta in tine si rogate la dumnezeu sa iti inlature gandurile astea.asta nu e ura e doar teama de trecut .:*:*:*:*:*s

    3
    3

  • Malina_332 pe 31 Iul 2011, 16:14
    de mai sus

    la intrebarea ta ti-ai raspuns singura,ca-ti aminteste de tatal copilului tau.

    1
    5

  • Malina_332 pe 31 Iul 2011, 16:13
    da

    inteleg care este problema ta,dar sa ajungi sa-ti urasti copilul care nu are nici o vina mi se pare ridicol,imi pare f rau de ce ti s-a intamplat,nu stiu vb cu un psiholog ca sa te mai descarci,cred ca daca l-ar aresta pe tatal copilului tau cred ca intr0un fel ti-ar alinia durerea ta,oricum felicitari ptr alegerea de a nu intrerupe sarcina,ai avut o mare tarie de caracter sa nu faci asta si totusi terbuie sa mergi mai departe.

    2
    6

  • mira86 pe 31 Iul 2011, 14:53
    Cat de greu

    Crunta incercare. Cat de greu trebuie sa-ti fie sufletul, cat de greu trebuie sa fie sa treci prin asa ceva, cat de greu sa nu poti iubi cu tot trupul si sufletul copilul pe care il ai langa tine. Nu pot decat sa-mi imaginez cat e de cumplit, am trecut si eu prin asa ceva, dar a fost mai mult o tentativa de viol, am reusit sa scap. Stiu cat e de groaznic sentimentul ce-l porti. Dar cand e implicata si afectata si dragostea pentru pruncul tau e...inimaginabil...m-a cutremurat povestea ta. Trebuie sa fii puternica..probabil ai mai auzit asta si probabil deja ai fost puternica 15 ani, dar nu poti renunta. Ofera-i un viitor bun, ofera-i dragostea de mama baiatului tau si invata-l numai ce e bine, sa nu cunoasca si partea urata a lucrurilor, sa nu cumva sa faca si el o astfel de greseala. Si eu daca as fi in masura sa recomand as spune la fel: un preot bun, o manastire buna te poate ajuta enorm, pe mine ma ajuta de multe ori. Rugaciunea poate fi foarte puternica. Cu dragoste si sustinere, Mira.

    10
    2

  • TOMA pe 31 Iul 2011, 13:51
    o poveste de viata trista

    DUMNEZEU TE PUNE LA INCERCARE!TREBUIE SA IERTI!NU ESTE O COINCIDENTA CA BAIATUL SEAMANA CU TATAL LUI!MERGI SI VORBESTE CU UN PREOT CARE O SA TE INVETE CE AI DE FACUT IN VIATA ITI RECOMAND UN PARINTE DE LA MANASTIREA RADU VODA DIN BUCURESTI!MERGI ACOLO SI ROAGA-TE SI AI SA VEZI CE O SA TI SE INTAMPLE!NU O SA ITI VINA SA CREZI!AI INCREDERE SI IUBESTE COPILUL MAI MULT DECAT ORICE PE LUME PT CA NU STII CUM E SA NU POTI FII MAMA DESI ITI DORESTI ASTA...BUCURA-TE DE DARUL PE CARE DUMNEZEU TI L-A DAT INDIFERENT CUM!SI INCA O DATA INVATA SA IERTI SI VIATA TA VA LUA O ALTA INTORSATURA!TE ROG SA IMI SCRII DACA SE SCHIMBA CEVA !

    4
    5

  • Dyutza_003 pe 31 Iul 2011, 11:40
    Buna

    Cu siguranta, ai trecut printr-un calvar, si crede-ma, nenorocitul care ti-a distrus viata isi va primi ,,rasplata'' intr-o buna zi, prin judecata lui Dumnezeu, prin karma, prin legea atractiei...nu stiu, dar m-am convins nu o data, ca atat binele, cat si raul facut se intoarce inapoi, mai devreme sau mai tarziu. Daca ai reusit sa treci partial peste acest lucru, sa-ti faci o cariera si sa cresti copilul, inseamna ca esti o femeia puternica. Trebuie doar sa inveti sa faci diferenta, violul prin care ai trecut trebuie lasat intr-o parte, ai un copil, un copil este o minune, un dar (pe care nu toti oamenii il primesc!) si nu uita, ca el nu are absolut nici o vina de ceea ce ti s-a intimplat, e doar o victima a nedreptatii, dar e fiul tau si are nevoie de iubire neconditionata din partea ta, are nevoie de caldura materna, pe care nu o va primi de la nimeni, doar de la tine. Cred si eu ca un psiholog bun te va ajuta sa depasesti amintirile, macar pentru o perioada de timp. Bafta.

    9
    3

  • alexx pe 31 Iul 2011, 08:58
    draga mea,

    spui ca esti economist...deci o persoana educata. atunci da fuguta la psiholog! pai dupa ce ca nu va avea un tata,sa nu aiba nici mama??!! copilul nu are nicio vina,cum ai zis si tu! succes si sa auzim numai de bn!

    17
    2

  • Eva pe 31 Iul 2011, 01:01
    Buna

    Cred si eu ca ai nevoie sa vorbesti cu un psiholog, sa iti descarci sufletul unui profesionist care sa te ajute sa treci peste acea cumplita trauma. Solicita ajutor ! Doamne ajuta! De asemeni, rugaciunea si mersul la biserica te pot ajuta.

    9
    3

  • kisskmy pe 30 Iul 2011, 22:52
    ....

    trist si dureros. intr-adevar el nu are nici o vina. parerea mea este sa incerci sa vorbesti cu o persoana specializata, un psiholog, care te va ajuta sa treci peste trauma si sa intelegi sa , asa cum ai zis si tu "lucururile pot fi si frumoase intre doi oameni". nu intelege ca te fac "nebuna" sau ceva de genu, pentru ca din pacate la noi asta e mentalitatea: la psiholog se duc nebunii. FALS! asa cum te duci la spital cand esti bolnava , la fel trebuie sa mergem si la psiholog cand avem o problema peste care nu putem trece sau la care nu gasim rezolvare sau...sau..sau... dar mai mult decat atat sau poate si mai important si mai simplu ar fi sa iti gasesti un duhovnic, cu care sa poti vorbi si cu ajutorul lui Dumnezeu vei vedea ca problema ta se va rezolva.gaseste un preot cu care sa nu-ti fie frica sa vorbesti, sa te simti in largul tau cand stai de vorba cu el si roaga-l sa te ajute. toate cele bune. si iubeste-ti copilul.

    16
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod