"N-am vrut să fac avort şi copilul ne-a despărţit!"

Cine spune că un copil uneşte un cuplu vorbeşte din auzite. Nimic nu poate suda un cuplu care nu mai vrea să fie împreună. Iar un copil cu atât mai puţin.
Cine spune că un copil uneşte un cuplu vorbeşte din auzite. Nimic nu poate suda un cuplu care nu mai vrea să fie împreună. Iar un copil cu atât mai puţin. Eu şi Dragoş am fost împreună şapte ani înainte de a ne căsători şi a avea un copil. De fapt lucrurile au venit în ordine inversă. La un moment dat, după şapte ani de luat anticoncepţionale, ginecoloaga mea mi-a spus să fac o pauză, ca să-i permit organismului să se regleze. Eram încă tânără, nu împlinisem 30 de ani, şi nu mă gândisem să am un copil. Sincer, m-ar fi încurcat în carieră. Dragoş nici atât nu se gândea la asta.

Stăteam într-o garsonieră îngesuită, abia aveam loc noi doi şi toate hainele noastre. Câştigam relativ bine amândoi, dar nu ne permiteam un credit pentru o casă mai mare. În plus, în ăştia şapte ani care trecuseră pe neaşteptate eu tot sperasem ca el să devină „de casă”, dar el se încăpăţâna să rămână băiatul mamei, obişnuit mai mult să fie servit şi alintat decât să ajute şi să alinte la rândul lui. Pe scurt, un băiat încă neevoluat într-un bărbat.

Dar, ştiţi cum e, dacă ai trecut de primii trei ani, apoi de alţi patru, cam asta ţi-e soarta. Nu-l mai schimbi, nici măcar cu altul. Pe fondul ăsta a apărut sarcina surpriză. Nu mai luam anticoncepţionale, dar foloseam prezervative. Dragoş nu era încântat, dar era o decizie temporară, până când îmi spunea medicul ce pot să aleg ca metodă de contracepţie. Repet, copilul nu era o opţiune, nici măcar o discuţie între noi.
 
Când am văzut liniuţele alea roz pe testul de sarcină a picat cerul pe mine. Nimic nu era în regulă. Nu eram măritată, nu aveam loc, nu aveam un partener pe care să mă bizui. Tot amânasem detaliile astea de viaţă şi uite că o altă viaţă mi-o luase înainte.

Decizia unanimă a fost: nu-l facem! Dragoş a fost categoric şi că nu afişa nicio emoţie când a spus asta. La mine parcă ticăia un pic ceasul biologic, înăbuşit până atunci, dar nu îndrăzneam să-i dau voie mai mult. Decizia a fost luată, programarea făcută la avort. Medicul care trebuia să facă avortul a avut însă cuvântul decisiv. S-a aşezat în faţa mea şi m-a întrebat de ce plâng. Nu plângeam, cel puţin nu se vedea asta, dar în momentul în care el m-a privit în ochi şi m-a întrebat asta am început să plâng în hohote, de parcă asta aşteptasem toată viaţa.
 
Afară, pe hol, era Dragoş, care aştepta. Când m-a auzit plângând, prin uşă, a intrat înăuntru. Doctorul era relaxat şi zâmbea uşor, Dragoş era mirat şi mă tot întreba ce am. Nu mă puteam opri din plânsul cu sughiţuri, dar în cele din urmă m-m oprit. Medicul ne-a întrebat ce e în neregulă, suntem tineri, frumoşi, de ce nu vrem să facem un copil? Sunt femei care vin la mine disperate că nu pot face copii, şi voi vreţi să-l aruncaţi, ne-a zis.
Am amuţit amândoi.
 
Apoi Dragoş a început cu detaliile, despre viaţa noastră, despre aşteptări, carieră, dorinţe, putinţe. Îl ascultam parcă pentru prima dată şi vedeam toate golurile din discursul lui. Discursul pe care până la urmă ne bazasem amândoi decizia.
 
Ca să nu vă plictisesc, am ieşit de la doctorul Popescu cu altă decizie decât cea cu care am intrat. Aceea să fim părinţi.
Şi să ne căsătorim.
A urmat o perioadă relativ interesantă. Dragoş părea că acceptase situaţia, nu-şi schimbase mult felul de a fi, dar faptul că urma să fim trei, că trebuia să ne căsătorim, parcă l-a făcut să-şi canalizeze eforturi mai multe spre realizarea acestor ţeluri.
 
Ne-am cununat, am decis să facem schimb de case cu mama lui, ea s-a mutat în garsoniera mea şi noi în apartamentul ei. Otilia a venit pe lume primăvara şi pentru mine a fost cel mai minunat lucru care mi se întâmplase în viaţă.
 
Dragoş a fost o vreme încântat de „noua achiziţie”, dar ulterior a început să fie agasat. Nu suporta plânsul, trezitul noaptea, schimbatul scutecelor, preparatul mâncării, tot tacâmul. Ştiu, sunt unii bărbaţi cuceriţi de faptul că au fetiţe, dar Dragoş nu se numără printre ei. În scurtă vreme am constatat că decizia luată atunci în cabinetul doctorului, de amândoi, a rămas doar pe umerii mei. Otilia era responsabilitatea mea, grija mea, chinul meu şi bucuria mea.

După un an de la căsătorie şi de când am devenit părinţi relaţia noastră era mai rece ca niciodată. Ne certam din nimic, mă enerva că nu se implică deloc, că în continuare lasă totul pe seama mea, curăţenia casei, spălat, călcat, mâncare, copil. El ţinea ca viaţa lui să nu se schimbe deloc.
 
Eu mă simţeam doar o inutilă menajeră, cariera mea se dusese pe apa sâmbetei, câştigam puţin, din banii pentru creşterea copilului, Dragoş dădea puţini bani în casă, şi am ajuns să avem şi discuţia pe care n-aş fi crezut vreodată că o vom avea: eu nu am vrut niciodată copilul ăsta, tu ai fost aia care s-a înmuiat în faţa doctorului.

Până la urmă, n-o să credeţi, dar m-am acomodat şi cu noua situaţie.
Ce puteam să fac? Între timp, mama lui murise şi am vândut garsoniera mea ca să ne instalăm mai bine în noua casă, mobilier schimbat şi tot ce mai trebuia pentru copil. M-am văzut brusc fără bani, fără job, fără casă, fără perspective, dar cu un copil care părea doar responsabilitatea mea. Ce puteam să fac decât să mă adaptez?

Până anul ăsta, în vară, când l-am cunoscut pe El. Pe Iulian, un tată de băiat cu care Otilia e colegă la creşă. Şi m-am îndrăgostit. Şi am constatat că demult nu am mai fost sărutată, că demult nu mai fusesem atinsă, ca o femeie, că tânjeam ca însetatul după apă după nişte cuvinte frumoase şi după apreciere. Şi am decis să nu mai accept acomodarea. Să risc şi să divorţez. Acum suntem în mijlocul unui divorţ mizerabil, în care Dragoş vrea să rămână cu casa şi tot ce e în ea, iar pe noi să ne lase pe drumuri. Am încredere că lucrurile nu vor rămâne aşa, dar chiar şi dacă judecătorii vor fi atât de orbi, tot nu-mi pare rău pentru decizia luată.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre
, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
 

Comentarii (12)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ellla pe 27 Nov 2013, 12:30
    TRAGIC

    eu ce sa mai zic , sunt cu cineva de trei ani. am ramas insarcinata sunt in sapte luni stam la el in casa cu parinti lui si cu inca doi frati. nui pasa k sunt insarcinata cu copilu lui. el intretine relatii sexuale cu o colega de munca. vine acasa si se comporta foarte urat. si imi tot zice ca dupa ce nasc fata ramane la el iar eu sa ma duc unde vreau. ce credeti k e in sufletu meu? dupa ce o sa nasc daca o fii sa ne despartim o sa fiu nevoita sa renunt la copil pentru k nu am unde sa ma duc. nu am parinti, nu am o casa, nu am nimic.

    0
    0

  • ioana23 pe 26 Feb 2012, 22:51
    eu sunt mai rau...

    poate nu intereseaza pe nimeni,dar poate persoanele care sunt in situatia asta se simt mai bbine dupa ce aud pomestea mea...am 23 de ani iar in urma cu unn an am intalnit pe cineva mai mare cu 22 de ani,chiar daca nu-si arata varsta si era un barat foarte atragator,m-am atasat de el ca mi-a fost alaturi,plangea din orice,doar daca ma vedea putin trista,ma facut sa ma las de munca si m-am mutat intr-un ap care il avea...toate une si frumoase,imi jura pe fiica lui(nu era casatorit,dar are o fata)ca ma iubeste,ca isi doreste inca 2 copii,din cauza aceasta era impotriva oricarei protectii...eu ii tot ziceam ca eu vreau sa am casa mea prima data,si sa inceapa sa o pregateasca pe fiica lui ca are pe cineva,dar a trecut 8 luni si el nu dormea nici macar o seara cu mine deoarece nu putea sa stea singura fata,eu aveam incredere cand imi spune ca nu mai gasesc eu arat mai serios si mai stabil ca el,mai ales vazand ca este asa resposail cu fata lui deja mare de 20 de ai...la u moment dat incepusm sa nu mai am rabdare imi doream sa-l aam alaturi si de cate ori il intrebam daca raman insarcinata ce facem spunea ca stau acolo,nu ma deranjeaza nimeni,dar ap era pe numele fiicei lui...au inceput discutiile si i-am spus ca daca pana in ianuarie nu se hotaraste ne despartim,ca eu nu pot sta departe de familia me(eram in alta tare,el fiins de acolo),sa las tot si el sa nu stea cu mine nici de sarbatori,decat cateva ore...cel mai tare m-a durut ca intre timp a deschis un bar de care imi vb in fiecare zi,dar cand s-a deschis nu am avut voie sa calc in el deoarece sufera fisa...cu o zi inainte de revelion am facut un test de sarcina si pt prima data mi-a iesit pozitiv...l-am sunat si i-am spus ca trebuie sa vb...dupa ce a venit eu tot imi alesesem cuvintele,dar atunci pe moment am itat tot si i-am spus direct ca sunt insarcinata,el a amutit...dupa cateva momente imi spunca este fericit pt mine...nu a fost nimic am crezut ca e din cauza socului,eu aveam bilet in 4 zile sa ma intorc in tara si pt prima oara el nu m-a oprit,ba mai mutl s-a dus la o anumita firma de transport sa-mi trimita tot bagajul...in drum spre aeroport a inceput sa-mi explice ca daca avortul era un pacat nu se mai legaliza,eu am simtit ca innebunesc,doar stia de la inceput ca eu nu am facut si nu am de gand sa fac asta niciodata...ne-am despartit foarte urat,el sperand ca asa ma obliga sa fac ce doreste el,timp de o luna nu mi-a dat nici un tel..intre timp m-am speriat la rezultatele de la niste analize si am decis sa merg la un prieten sa-i cer de munca din tara lui..cand am ajuns acolo acel amic s-a oferit sa fie tatal copilului,eu cand am auzit am luat un taxi deoarece l-am sunat si nu avrut sa vina dupa mine si i-am spus ca daca nu ma asteapta merg la el acasa...ne-am intalnit ca nu avea de ales si am ramas 2 saptamani sa fac analize...intre timp el se comporta ca si cum nimic s-ar fii intamplat spunand ca el inca ma iubeste,ca el pana la mine nu a iubit nici o femeie...am mers la ecografie eu sperand ca asa o sa se schimbe,cand a auzit inima batand s-a emotionat pana i-au dat lacrimile,a doua zi eu speram ca revine totul la normal ii vorbeam ca si cum am fii o familie,dar el a inceput sa-mi spuna ca nu se simte pregatit,ca sunt tanara,frumoasa,desteapta si ca merit sa gasesc pe cineva cu,care sa fac o adevarata familie si ca cea mai buna decizie este avortul,dar intre timp sa mai intretinem relatii se.uale...eu am luat foc am inceput sa tip,sa plang,nu stiam ce sa mai fac...am decis ca daca nu vrea macar sa recunoasca copilul si sa isi asume responsabilitatea,sa-i ofere un camin,dar sa-mi spuna ca lucrurile nu-i merg foarte bine unui om care tin sa mentionez ca are imobile si afacere estimata la 5 milioane de euro,da,ati citit bine,dar cica nu are cash,asa s-a plans tot timpul si imi dadea o nimica toata sa trimit la familie 500 de euro m-am plans 2 luni,chiar daca el cand m-am lasat de munca a spus ca bani care ii castigam imi pune in banca,nici dpa aproape un an nu i-am vazut...fiicei lui ia facut casa de 200 de mii apartament de 108 mii si 2 masini cadou una de 57.300 euro si una 20.000,da este adevarat ce spun,si sa obtin o viata decenta pentru copilul nostru ma cert de 2 luni,pana ce am ajuns in spital,de unde va scriu chiar acum,cu risc de avort spontan...m-a sunat sa imi spuna ca acum cand se obisnuise cu ideea..si a inchis ca la bufnit plansul cica...ma suna a doua zi sa imi spuna ca o verisoare a avut aceias problema si a pierdut sarcina,doar ca sa-mi faca rau...de sase zile am fost distrusa,pana astazi cand a venit seful maternitatii si mi-a facut si el ecografie si a spus ca nu am de ce sa imi fac griji ca nu mai este pericol...vreau sa va spun ca nu am reusi sa adorm nici cu somnifere bagate in perfuzie...atal nu s-a oferit sa trimita bani,iar eu crezand ca o sa mai stau aici am fost nevoita sa-i spun ca nu mai am si mi-a raspuns:o sa-ti trimit luni cativa!aceasta este si povestea mea,eu ma chinui in saracie sa duc sarcina la bun sfarsit,este foarte dureros sa stii ca la bine a profitat de mine ca eram tanara si frumoasa,iar acum nu se simte pregatit,merg singua peste tot alerg sin doctor in doctor toti pana acum si-au batut joc doar ca sa ia bani,plus suferinta cand vezi ca toti sunt fericiti la consult impreuna si eu singura,ca toata lumea ma intreaba si eu trebuie sa mint,sa zambesc cand sufletul imi plange,intr-o zi poate o sa vada ce a pierdut,dar tinand cont ca el sustine ca nu se simte vinovat de absolut nimic din ce a facut in viata,nu cred ca o sa fie afectat ca n-o sa-si vada copilul crescand,mai ales acum ca este in putere,am aflat ca inaintea mea a fost cu 16 fete in 9 luni tot aproape de varsta fiicei lui ca cele peste 30 sunt batrane...am fost tratata ca o amanta,la un barbat singur,tinuta ascunsa asa cum vrea sa-l tina si pe copilul nostru pe motivul ca sufera fiica lui la 20 de ani,dar un copilas mic nu sufera,de cate ori nu ii convine o baga pe fisa la mijloc...eu ii multumesc lui Dumnezeu ca este bine copilasul meu si sa fie bine sa vina pe lume,asa am si eu alinare!capul sus tuturor

    3
    0

  • NLII pe 1 Nov 2011, 20:29
    foarte bine

    MA BUCUR CA NU AI LUAT DECIZIA DE ATI OMORI BEBELUSUL,INDIFERENT DE CUM SE FINALIZEAZA DIVORTUL AI INCREDERE MARE IN DUMNEZEU STIE EL CU LE ASEAZA PE TOATE NE DA ATAT CAT PUTEM DUCE :) SANATATE MULTA SI DUMNEZEU SA FIE CU VOI! :)

    5
    0

  • Aldeea pe 20 Oct 2011, 16:02
    :)

    Ma bucur mult ca ai pastrat fetita si ca in acelasi timp ti-a aratat ca merita sa cunosti o alta persoana, careia sa-i pese si de tine si de ea. Ai incredere, o sa fie totul bine

    5
    0

  • ay pe 19 Oct 2011, 04:42
    si inca ceva

    mai bine il cunosteai pe adevaratul El ..adica pe Bunul Dumnezeu si te rugai la El sa/ti lumineze calea ,arucindu/te in bratele altui barbat nu inseamna ca ti/ai rezolvat problemele.....

    0
    9

  • ay pe 19 Oct 2011, 04:37
    viata nu e telenovela

    vad ca majoritatea comentarilor sint foarte sexiste .oare de ce femeile romance inca mai cred ca e dreptul lor si numai a lor sa decida in viata de cuplu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    1
    7

  • Bianca pe 18 Oct 2011, 14:09
    mai bine singura

    Sincer imi pare rau pentru tine si pentru Otilia, acest barbat imatur nu e nici un sot pentru tine si nici un tata pentru micuta Otilia. Cred ca ai luat ce-a mai buna decizie si sper ca divortul mizerabil prin care treci sa termine repede si sa se faca dreptate. Bucurate de viata minunata care te asteapta dupa aceasta furtuna, si nu privi niciodata innapoi.

    8
    1

  • dora pe 17 Oct 2011, 14:14
    ganditi

    nu poti ramane cu un barbat care nu vrea sa se implice cu nimic intr-o familie. si sotul meu face cate ceva cand vrea el si ce vrea el. nu considera ca are obligatii permanente, cum sunt pentru mine, ca trebuie facute treburile fara discutii. totusi, chiar si asa, se implica in toate. cu copii, de curatenie, de un spalat vase - chiar daca din cand in cand, isi ia singur de mancare, isi calca singur ce-i trebuie. oricum, nu putem fi toti perfecti. dar in ceea ce priveste copiii, toata stima. cand am ramas insarcinata cu al treilea copil - DA, SE POATE si cu paza, mai ales ca cei doi copii mai mari i-am facut exact cand ne-am dorit!!!!! - el a fost care a exclamat, luat prin surprindere: . cam asta ar trebui sa fie reactia unui barbat care-si doreste copil/copii si cu care ar trebui sa-ti traiesti viata! iar la noi era al treilea!!

    4
    1

  • in pe 17 Oct 2011, 03:55
    femeie primitiva

    hei!!!!!trezirea..........un copil nu e o jucarie ,nu il concepi pt ca "sinteti tineri si frumosi"sintem in anul 2011 nu mai ramii gravida din greseala ,decit din prostie sau cu intentia de a cistiga ceva.daca unul din parteneri nu vrea copil asta e nu poti forta! si pina la urma tu ai acceptat sa ai prieten cu beneficii timp de 7 ani!el nu a vrut copilul din start,accepta ca ai gresit si nu mai arunca vina in spatele lui!

    1
    19

  • Lorelay pe 16 Oct 2011, 19:57
    DECIZIE NEFAVORABILA

    Nu te inteleg deloc, si stii de ce? pentru ca si eu am fost cu un tip care acelasi tipar avea. in 2 ani am disparut din viata lui, crede-ma. acela nu e barbat, acela e un pur om ce vrea sa-si traiasca viata dupa bunul plac, fara sa-l lege nimeni si nimic...si poate o face si el un copil...la 50 de ani, preferabil baiat. te cred ca l-ai iubit, dar ai fost foaaarte slaba de ingeri. Crede-ma ca nici nu-mi imaginez cum de ai reusit sa stai atat cu el??? Eu dupa un an am vrut sa rup orice legatura cu el si el ma ameninta ca se omoara! Si fraiera am fost eu sa nu-mi dau seama ca de fapt se folosea de asta ca sa fie in continuare cocosit.....Dar AM SCAPAT!!! Ai mare grija in deciziile ulterioare! Nu se merita sa-ti pierzi timpul, doar pt faptul ca TI SE PARE ca stai langa cel ales. Multa bafta in divort, pt ca el sigur nu-i pasa de nimic si nu o sa aiba regrete daca tu o sa fii pe drumuri cu un copil.

    7
    4

  • Elenyss pe 16 Oct 2011, 07:18
    ...

    Nu da un pas inapoi, fa tot ce trebuie sa faci pentru tine si fetita ta! Sunt sigura ca oricare ar fi alegerile tale in viata, vor fi unele intelepte. Vine de la sine, nu mai esti doar tu.

    19
    1

  • Ioana pe 15 Oct 2011, 23:34
    tragic...

    tragic faptul ca Otilia are un asa tata. Poate dupa ce veti divorta, isi va da seama ce a pierdut si ii va parea rau ca fetita care acum pentru el este o povara, il va spune "tata" altui om... ar fi bine sa fie asa ...desi daca ma iau dupa propria mea experienta, nu stiu va fi asa, astfel de oameni parca nu au suflet :(

    16
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod