Începe Road Grand Tour 2015


Road Grand Tour dă startul primei competiții din turneul din acest an sâmbătă, 18 aprilie, ora 11.00, odată cu Kids Edition.
Organizat pentru al treilea an consecutiv, Road Grand Tour a câștigat an de an mai mulți participanți, profesioniști sau amatori, care au participat în număr din ce în ce mai mare, cu orice fel de bicicletă, la singura competiție din România care dă o șansă reală ciclismului de șosea.

Dacă anul trecut au existat 5 etape Road Grand Tour, un număr de 1.800 cicliști și peste 7.000 de spectatori, în 2015 vor avea loc 12 evenimente, de o mare diversitate – pentru copii, profesioniști, plus două curse spectaculoase de noapte - și se estimează participarea a peste 2.500 de sportivi și peste 10.000 de spectatori.

Iată datele curselor din acest an:
•    18 aprilie – Kids Edition 1 (București)
•    16 mai - Drumul Vinului (Boldești Scăeni)
•    13 iunie - Infernul Muntelui (Sinaia)
•    13 iunie – Kids Edition 2 (Sinaia)
•    21 iunie - Cursa Campionilor (București)
•    5 iulie - Memorial C-tin Vagneti (Ploiești)
•    Iulie – Speed Night Race (București)
•    5 iulie – Kids Edition 3 (Ploiești)
•    August - Speed Night Race (București)
•    15 august - Eroica (Râmicu Vâlcea)
•    13 septembrie - Cursa Dunării Călărașene
•    19 septembrie – Kids Edition 4 (București)

Turneul din acest an va începe sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 11.00 și este destinat copiilor.
Traseul este în jurul stadionului Lia Manoliu, în lungime de exact 1 km, perfect asfaltat, iar startul se va da din dreptul intrării dinspre strada Matei Coravu. Înscrierea este gratuită și se face atât la fața locului, cât și online, pe site-ul www.roadgrandtour.ro.

Vor fi premiați primii trei sosiți ai fiecărei categorii de vârstă (5-6 ani băieți și fete, 7-8 ani băieți și fete, 9-10 ani băieți și fete, 11-12 ani băieți și fete, 13-14 ani băieți și fete), dar toată lumea va primi diplome de participare.
Cu această ocazie se va face și extragerea câștigătorului tombolei, al cărei premiu este o bicicletă MTB Diamondback, oferită cu generozitate de Rovelo.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod