Copiii și animalele se înțeleg perfect. 30 de imagini care îți ajung la suflet!

Deși unii părinți sunt reticenți atunci când vine vorba de interacțiunea copiilor mici cu animalele, studiile efectuate de-a lungul timpului au demonstrat că un animal de companie contribuie semnificativ la dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor.
Potrivit psychologytoday.com, un studiu realizat în 2007 a evidențiat faptul că micuții care au un animal de companie sunt mai sănătoși. Contactul copiilor cu animalele reduce riscul dezvoltării astmului și alergiilor în cazul copiilor. De asemenea, copiii care cresc alături de un animal de companie fac mai multă mișcare decât copiii care nu dețin un animal, ceea ce scade riscul obezității infantile.

Dar dincolo de aceste studii, modul în care interacționează un copil cu animalul său de companie spune totul.
Relația care se formează între un copilaș și un câine, o pisică sau un alt animal de companie este fără îndoială una specială. O demonstrează fotografiile surprinse de părinții din întreaga lume. Copiii se atașează foarte mult de prietenii lor necuvântători, iar imaginile obținute de părinți au puterea de a ne înduioșa întotdeauna.

Descoperă câteva astfel de fotografii care îți vor ajunge la suflet:
 
Foto: brightside.com 
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod